Iredentismul maghiar are rădăcini adînci în istorie şi în zilele noastre se manifestă tot mai virulent cu largul concurs al actualilor politicieni, interesați tot mai mult de jocurile politice decît de faptul ca actualii politicieni maghiari,  întotdeauna pentru un vot în parlament sau în consiliul local sau cel judetean, cer ceva care să lovească în identitatea noastră naţională. Şi, cînd spun asta, mă refer în special la acel monument al ruşinii din aşa zisă piaţă a reconcilierii din Arad, statuie demolată de marele Brătianu şi repusă pe soclu de către epigonii săi. Cei 13 generali criminali responsabili de uciderea a 40.000 de ţărani români sunt cinstiti anual la 6 octombrie în Arad, iar aleşii noştri participă la comemorarea acestora şi nicidecum la parastasul comemorativ al victimelor. De fapt, cine erau cei 13 generali viteji atunci cînd ”s-au luptat” cu femei, batrîni şi copii? Doar patru dintre ei erau unguri. ”Viteazul” general Bem, polonez de origine, după ce a tras cu tunurile în bisericile românesti, şi a capitulat la Şiria, a ales că fuga este mai sănătoasă şi s-a hotărît să plece în Turcia şi să se convertească la islamism în timp ce cei 13 camarazi ai lui erau condamnaţi pentru tradare şi executaţi. Iată ce scria un ziar maghiar din 13 ianuarie 1849 în articolul intitulat ”Lupta maghiarilor”:  Românii sunt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămîne astfel pînă la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însuşi un protest împotriva unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pămîntului va însemna un pas înainte. Autorul articolului nu era altul decît… Friederich Engels! Dar să vedem ce scria un alt mare dascăl al terorii hortiste din Ardealul de Nord, sub pseudonimul Ducso Csaba, pe numele adevărat Daday Lorant, care după război s-a convertit din fascist în comunist şi a ajuns primar al oraşului Dej şi, culmea, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 1939 apare la Budapesta volumul de tristă amintire ”Nincs kegzelem” (Fără îndurare). Redau un citat din capitolul intitulat ”Mărturia Levantului”: Eu nu aştept să vină răzbunarea. Nu aştept! Voi suprima orice valah ce-mi va ieşi în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi înduraee. Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trage în sabie toată populaţia, voi otrăvi toate fîntînile şi voi ucide pînă şi copiii din leagăn! În germene voi distruge acest neam ticălos şi hoţ! Nu va fi nici o milă, nici pentru copiii din leagăn nici pentru mama care va naşte un copil! Voi suprima fiecare valah, nu va fi în Transilvania decît o singură naţionalitate, cea maghiară, naţia mea, sîngele meu. Voi face inofensivi pe viitorii Horea, Cloşca şi Crişan. Nu va fi milă. Iată doar un dram de ”umanitate” din partea urmaşilor lui Bella şi Atilla. Dar românii nu au pierit aşa cum ar fi dorit ei, ci au umilit în cel mai înalt grad trufia maghiară. Aş vrea să le reamintesc că ”bravii” lor soldaţi cu mustăţi şi cu ciucuri au fost învinşi de către moaţe în celebra bătălie de la Cheia Dupăpiatră, din apropiere de Brad, de unde marele general maghiar Hatvany a scapat cu fuga. Armata Română i-a eliberat în 1919 de hoardele lui Bela Kuhn, a defilat triumfătoare pe străzile Budapestei în 4 august din acelaşi an. A hrănit copiii flămînzi ai Budapestei, copiii care în 1941 erau honvezi, sadicii honvezi care la Ip şi Trăznea, au măcelarit, probabil, şi pe unii dintre aceia care în 1919 i-au hrănit. Halal recunoştinţă! Dar, drept umilinţă, ostaşii bravului general Traian Moşoiu au pus pe trufaşul parlament de la Budapesta o opincă, umilind cu acest simbol pănă la paroxism trufia maghiară. Acest lucru l-au făcut şi eliberatorii Budapestei în 1944.

Aşa că le reamintim faptul de netăgăduit că teoriilor şi provocărilor lor iredentiste le vom răspunde întotdeauna aşa cum se cuvine şi ne vom deplasa la Budapesta pentru a face iar ”cadou” mai marilor Ungariei o opincă din piele de porc, pentru reconcilierea româno – maghiară, cu rugămintea ca şi dînşii sunt să pună în faţa parlamentului de la Budapesta o statuie a generalului Traian Moşoiu pe un soclu de piatră. Piatra ne angajăm să le-o donăm tocmai din Judeţul Hunedoara, din comuna Buceş şi din locul numit Cheia Dupăpiatră, în memoria generalului Hatvany, cel scăpat ”vitejeşte ”cu fuga ruşinoasă!     (Petru Z. DANCI)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here