Cariile dentare reprezintă distrucţii prin demineralizare ale ţesuturilor dentare dure cauzate de descompunerea bacteriilor din alimente. Acest proces poate să se petreacă rapid, în decurs de săptămâni-luni sau dimpotrivă, în ani de zile, în funcţie de concentraţia microbiană locală, de intensitatea cu care agresorul acţionează dar şi de măsurile de igienă instituite. Astfel, există unele situaţii care pot să grăbească instalarea cariilor. Dacă frecvenţa spălărilor pe dinţi nu este conform indicaţiilor medicului stomatolog şi dacă igienizarea cavităţii orale nu se realizează corespunzător, cariile se vor dezvolta în special în profunzime. Cariile dentare ar trebui depistate încă de la început iar aceasta se poate realiza doar prin controale cel puţin anuale la medicul stomatolog. In cazul în care se amână tratamentul lor există o serie de probleme care pot să apară complicatii.

Cariile netratate pot să ducă la pierderea dinţilor

  •  de multe ori, caria, în stadiile ei incipiente nu produce durere. Uneori, aceasta poate să evolueze silenţios până când dintele este complet distrus. Când distrucţia depăşeşte coroana dentară iar dintele se mai ancorează doar în rădăcină, adică în momentul în care la nivelul arcadelor se mai văd doar resturi de dinţi, tratamentul conservator devine aproape imposibil iar dintele va necesita extras.
  •  Respiraţie urât mirositoare: alimentele, prin descompunerea lor, pot să genereze mirosuri deranjante atât pentru propria persoană dar mai ales pentru cei din jur.
  •   Durere: durerea poate să apară mai ales în cazul cariilor medii şi profunde, când procesul distructiv se apropie de camera pulpară. Pacienţii se alarmează uneori în momentul în care apare durerea dentară, însă aceia care o neglijează şi pe aceasta, ajung să îşi piardă dinţii. Durerea poate să fie puternică, acută, să trezească pacientul din somn iar în stadii avansate să nu mai cedeze nici la administrarea de antialgice. Acesta este de multe ori momentul în care pacientul se prezintă la medicul stomatolog în urgenţă, tot acesta fiind şi momentul în care cel mai probabil tratament va fi extirparea nervului.

Ca orice altă patologie, cariile dentare depistate în stadiu incipient sunt mai uşor de tratat decât cele profunde, avansate. De asemenea, cariile dentare, fie că sunt prezente pe zonele frontale ale dinţilor sau pe cele laterale. Pacienţii pot să fie motivaţi în tratarea acestora de considerentul estetic. Cariile pot să fie prevenite prin instituirea unei igiene desăvârşite care constă din periajul de cel puţin două ori pe zi, clătirea cu apă de gură şi utilizarea aţei interdentare. Din păcate, majoritatea pacienţilor ajung la dentist doar când cariile sunt într-un stadiu avansat, când distrucţiile sunt profunde iar soluţiile de tratament tot mai restrânse. (Dr. Dan Gavrilă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here