Reporter:  Cum se îmbină păstrarea tradițiilor și transmiterea lor către generațiile tinere, cu tendința de a moderniza și a dezvolta localitățile din mediul rural? Cum putem să păstrăm vii valorile naționale?

Dumitru Flucuş: Din punctul meu de vedere este simplu.Tradiția nu este o piatră de moară care te încurcă să te dezvolți. Trebuie să ne păstrăm autentici.Avem obligația morală să ne păstrăm tradițiile. Noi, la Șinca Nouă, avem ansamblu de dansuri populare care a dus jocul făgărășean în toate colțurile lumii. Avem fanfară, cor, cântăm colindele specifice satului nostru, pe care nu le mai găsești nicăieri în țară. Noi știm cine suntem, suntem mândri de originea noastră și, din acest motiv, avem puterea de a evolua și de a face lucruri bune.

 R: Cu ce proiecte de susținere a Țării Făgărașului porniți în competiția pentru un loc în Parlament?

D.F.: În primul rând, îmi doresc să reevaluăm anumite legi pentru că, în încercarea de a proteja mediul, ariile protejate și parcurile naționale, uităm să protejăm omul. Aici, în Țara Făgărașului, avem o problemă mare cu Parcul Național Munții Făgăraș. Problema nu se datorează faptului că oamenii nu iubesc natura. Dimpotrivă, oamenii sunt legați indisolubil de natură, iar structura satelor, care sunt sub munte, în mijlocul naturii, a demonstrat că noi ne iubim ținuturile. Oamenii trebuie educați, trebuie lucrat la conștientizare și astfel pot deveni parteneri în acest demers pentru că, repet, își iubesc locurile natale, trăiesc aici și vor ca aici să le crească familiile și nepoții. Un alt proiect ține de promovarea Țării Făgărașului. Noi avem o Asociație a Țării Făgărașului, formată din aproximativ 30 de unități administrativ teritoriale și lucrăm la un concept de dezvoltare integrată a acestei zone. Primarii au înțeles că trebuie să colaboreze pentru că, oricât de bun ai fi, singur nu poți face mare lucru. Ne dorim ca, în următorii ani, Țara Făgărașului să devină principala atracție turistică a României.

R.: Cum veți sprijini comunitățile rurale?

D.F.: În primul rând, doresc să aduc în atenția guvernanților problemele reale din mediul rural. Îmi propun să ajut la redirecționarea corectă a fondurilor pentru dezvoltarea infrastructurii din mediul rural. Pentru noi este o prioritate să avem infrastructura de bază, apă și canalizare, drumuri, poduri și gaz. Trebuie gestionate altfel fondurile europene, fiecare comună trebuie să aibă acces la cel puțin un milion de euro pentru a reuși să se facă infrastructură, pentru a vorbi despre dezvoltare. Apoi, trebuie să îi sprijinim pe micii întreprinzători. Consider că trebuie modificat modul de subvenționare a fermierilor mici. Este un paradox.Avem resurse în agricultură încât am putea hrăni toată Europa și ajungem să cumpărăm de la alții. Vreau să îi sprijin pe micii fermieri prin proiecte de alocare financiară consistentă, prin sisteme de subvenție, sisteme de desfacere, de depozitare. Dacă se creează un cadru legal corect vor putea avea acces în marile magazine.Trebuie să dăm o șansă zonei rurale.Trebuie modificată legislația. Micii producători sunt defavorizați. Eu o să vin cu o propunere concretă de lege în acest sens și am toate argumentele pentru promovarea ei. Apoi, avem resurse naturale pe care nu le exploatăm corect. Voi avea proiecte de lege viabile. Voi studia exemplele țărilor vecine, cum ar fi Polonia, și îmi doresc să le replicăm modelul pentru că s-a dovedit a fi unul de succes.

R.: Problemele din mediul rural sunt aproximativ aceleași în toată țara. Sumele alocate de UE României pentru următorii 7 ani însumează 80 miliarde de euro. Care credeți că ar trebui să fie prioritățile?

D.F.: Prima dată ne trebuie infrastructură pentru a putea să dezvoltăm toată țara, să legăm între ele zonele turistice, istorice. Ca să facem infrastructura asta trebuie să gestionăm și ariile protejate. Ariile protejate, așa cum mi-au arătat specialiștii, acoperă în așa fel țara încât nici nu mai ai loc să faci proiectele de mare infrastructură, să legi zonele cu autostrăzi sau cu linii de tren de mare viteză, să ai acces nu numai la alte zone din România, ci și la Europa. Apoi, trebuie să asigurăm infrastructură rutieră și infrastructură de sănătate și de sport. Neapărat, în fiecare sat trebuie să ai minimum bazele pentru medicină de familie, un dentist, o farmacie și obligatoriu câte o sală de sport la 7.000-10.000 de locuitori. Avem nevoie de utilități: apă, sistem de canalizare, gaz, curent electric. Așadar, voi promova un proiect pentru electrificarea zonelor rurale.  Vreau să mă consult cu specialiști, iar din discuțiile cu ei vor rezulta proiecte legislative. Am o singură certitudine, că o să mă zbat pentru a dezvolta mediul rural. Eu sper ca în urma măsurilor pe care le luăm, oamenii de la orașe, dacă au tot confortul și toate condițiile, să se întoarcă în mediul rural și să populeze aceste zone.

R.: Cum putem face zonele rurale tradiționale mai atractive pentru turiști? Ce proiecte propuneți în acest sens?

D.F.: Din poziția de parlamentar o să mă implic în toate proiectele privind dezvoltarea efectivă a Țării Făgărașului cu rezultatemăsurabile, nu cu vorbe goale. Pe parte culturală o să mă implic în proiecte privind păstrarea și revitalizarea tradițiilor, a obiceiurilor și a jocurilor, în promovarea lor. Toate acestea sunt legate de partea turistică pentru că vor fi foarte mulți dornici să vină să vadă minunățiile noastre naturale, dar și partea culturală,care are un farmec aparte. Avem posibilitatea să facem turism în toată  Țara Făgărașului. Concret, până acum, am făcut legătura cu traseele pentru bicicliști, sperăm să facem piste pe drumuri comunale, drumuri forestiere.Am identificat obiectivele turistice pe diferite categorii, cu puncte de belvedere, observatoare de animale sălbatice, păduri virgine, biserici fortificate, cetăți, mănăstiri, pe parte gastronomică. Lucrăm fain și deștept. Construim un brand al Țării Făgărașului cu ajutorul unor specialiști care fac cercetare și vom face o promovare sistematică la nivel național și internațional. Va fi o dezvoltare unitară. Este nevoie ca oamenii să știe ce au de văzut pentru că avem foarte multe de arătat. Și va fi un exemplu de succes în primul rând pentru că primarii au conștientizat ce au de făcut și că trebuie să lucreze împreună pentru a trăi într-o zonă puternică. Iar faptul că mă aflu pe lista PNL Brașov pentru Parlament este urmare a forței Asociației Țării Făgărașului.

Material comandat de PNL Braşov

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here