Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a condus ieri şedinţa ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru, forul legislativ al Regiunii 7 Centru. Întrunirea s-a desfăşurat online, fiind ultima din acest an. Totodată, a fost ultima ședință pe care președintele CJ Adrian-Ioan Veştea a prezidat-o din postura de președinte al CDR Centru, funcție pe care a ocupat-o din iunie 2019. În cadrul şedinţei a fost validată componenţa CDR Centru, ca urmare a scrutinului local din 27 septembrie. Forul legislativ regional este alcătuit din preşedinţii consiliilor judeţene Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, la care se adaugă câte un reprezentant al fiecărei categorii de consiliu local (respectiv municipal, orăşenesc şi comunal), din cele şase judeţe, totalizând astfel 24 de membri. Cu acest prilej membrii CDR au convenit asupra echipei de conducere a forului deliberativ, care se stabileşte prin rotaţie, având un mandat pe o perioadă de un an.
„Ţinând cont de principiul rotaţiei la conducerea CDR a reprezentanţilor celor şase judeţe care compun Regiunea 7 Centru, am predat ştafeta colegului de la Consiliul Judeţean Harghita, Borboly Csaba. Domnia sa va prezida Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru în următorul an, iar eu îl voi seconda din poziţia de vicepreşedinte. Am deţinut preşedinţia CDR timp de un an şi jumătate, în condiţiile în care criza sanitară a amânat organizarea alegerilor locale. Sunt mulţumit de modul cum a decurs mandatul meu la conducerea CDR, perioadă care a coincis, în mod fericit, cu o activitate susţinută a autorităţilor locale din judeţul Braşov în direcţia elaborării cât mai multor proiecte cu finanţare europeană, precum şi creşterii gradului de absorbţie a fondurilor UE pe care le-am avut la dispoziţie pe axele de finanţare pe care am fost eligibili”, a spus preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here