Moș Crăciun a ajuns joi, 24 decembrie 2020, cu o autospecială de pompieri la o familie nevoiașă din orașul Victoria, de pe strada Oltului, bloc 29.  Este vorba despre o familie cu șase copii, toți minori. Moșul a fost îndrumat de Carla Tatu, consilier local înLegislativul oraşului, în comisia socială. Acțiunea pompierilor este organizată în fiecare an, devenind o tradiţie în Ajunul Crăciunului.  Pompierii din Victoria le-au adus micuților haine, alimente, fructe, dulciuri și jucării. Familia Gaga locuieşte într-un apartament cu chirie, dar în luna decembrie, proprietarul imobilului i-a scutit  de plata chiriei. Gaga Lucian și Iuliana sunt părinții copiilor, iar în prezent niciunul nu are loc  de muncă. Veniturile familiei constau doar în alocația copiilor. Copiii familiei Gaga sunt: Daniel 14 ani, Alexandru Nicolae 13 ani, Ionuț Ștefan 10 ani, Gabriela Mihaela de 9 ani, Ana Maria de 7 ani, iar mezinul familiei este Mihai Cristian care are un an și jumătate. Gabriela și Ionuț l-au încântat pe Moș Crăciun cu cântece și poezii.

,,Ştiam de acţiunea pompierilor pentru că în fiecare an am relatat în Monitorul de Făgăraş. Pentru acest Ajun, m-au rugat să-i îndrum spre o familie care are nevoie de ajutor. Pentru familia Gaga şi cei şase copiii chiar era un ajutor binevenit” a spus Carla Tatu, consilier local.

  • ,,În prag de sărbători, unii oameni au nevoie de ajutor și ne bucurăm că am adus zâmbetul pe buze unor copii. A fost o misiune plăcută,  nimic nu se compară cu zâmbetele sincere ale unor copii. Spiritul Crăciunului ne-a făcut să privim către această familie nevoiașă căreia i-am adus daruri, dulciuri, alimente, fructe și articole de îmbrăcăminte. Moșul a ajuns la această familie cu ajutorul consilierului local Carla Tatu” a spus  Toma Ciprian, comandantul substației de pompieri din Victoria.
  • ,,Ne bucurăm că Moș Crăciun a ajuns în casa noastră, iar copiii au fost foarte încântați de darurile primite. Moșul a fost darnic și a lăsat sub brad cadouri pentru toți copiii. Mulțumim de ajutor” au spus părinții copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here