Când cerul se coboară pe pământ. Naşterea Domnului

Creştinii din lumea întreagă prăznuiesc Naşterea Domnului, sărbătoarea bucuriei şi a împlinirii Bunei-Vestiri vineri, 25 decembrie 2020. În acest an, sărbătorirea marelui praznic  este atipică din cauza restricţiilor COVID-19. Însă bucuria Naşterii Mântuitorului lumii rămâne veşnic prezentă. Când cerul se coboară pe pământ, în liniştea serii, copiii ascultă la gura sobei povestea celor trei crai de prin pustiurile Arabiei, plecaţi călăuziţi de o stea misterioasă să afle comoara de care auziseră din moşi-strămoşi. De comoară n-au dat, dar L-au găsit pe Prinţul tuturor comorilor, pe cel pe care cerul l-a dăruit omenirii, Craiul cel nou care a înnoit chipul hâd al lumii şi, din întunecat, l-a preschimbat în lumină. Când Steaua Sa apăruse la Răsărit, toţi idolii din temple au început să se surpe, semn că o lume lua sfârşit şi începea alta. O lume întreagă era în aşteptare.  Din seminţia împăratului David se năştea  Iisus Hristos, Trimisul lui Dumnezeu pe pământ, pentru schimbarea şi mântuirea lumii.

 Contextul istoric în care s-a născut Iisus Hristos

Când s-a născut ,,Dumnezeu“ pe pământ, Palestina era sub stăpânire romană. Romanii îşi impuneau autoritatea lor aspră în toate domeniile, iar guvernatorii provinciilor trebuiau să facă recensământuri periodice ca să aducă la zi lista contribuabililor. Era o pace care adusese orecare prosperitate, o anume îndestulare în provincii, chiar şi în cele mărginaşe, cu excepţia micii Palestine, ce se întindea pe o suprafaţă de 20.000 de kilometri pătraţi, la frontiera orientală a unor vaste posesiuni romane, cu o populaţie de un milion de evrei, deveniţi supuşi ai Romei de când Ierusalimul fusese cucerit de Pompei (în 63 î.Hr.). Ca orice popor aservit, deveniseră simpli contribuabili într-unul din cele mai întinse sisteme fiscale pe care l-a cunoscut vreodată istoria, organizat pentru colectarea taxelor de la toate popoarele cucerite şi integrate în imperiu. Evanghelia de la Luca vorbeşte despre recensământul care  i-a determinat pe Iosif şi Maria  să plece de la Nazaret spre Betleem. Era vremea când pruncul urma să se nască.

Betleem, oraşul Naşterii Domnului

Betleem Efrata este locul care l-a înfricoşat pe Irod auzind că aici s-a născut un Împărat. În ebraică înseamnă ,,casa pâinii”, iar Biblia i-a atribuit o existenţă pastorală, plină de linişte. Tot aici Iacov a îngropat-o pe Rahila, soţia sa, iar de Betleem este legată şi istoria lui Rut. În Regi 17:12 aflăm că este locul naşterii lui David şi continuând istoria, Mântuitorul a venit pe lume tot în Betleem. Matei 2:1 descrie:  S-a născut în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele. Iosif şi Maria au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământ, la porunca autorităţilor romane, Iosif fiind din neamul lui David, oraşul fiind ,,Cetatea lui David”. Nimeni nu i-a primit şi nu le-a oferit vreun loc pentru popas, iar Maria trebuia să nască. O anume Abigail i-a îndrumat spre un staul de vite de pe dealul Betleemului. Simplu, la căldura emanată de respiraţia animalelor, s-a născut Mântuitorul lumii.  Conform evanghelistului  Matei, naşterea la Betleem era împlinirea unei profeţii din Vechiul Testament (Miheia 5: 2).  Betleemul de astăzi nu mai seamănă  cu cel de acum două milenii, nu mai este staulul de vite, nu mai este câmpul păstorilor, nu mai sunt magherniţele şi hanurile gălăgioase şi depravate de atunci, este un oraş reconstruit, modern, dar s-au păstrat locurile ce amintesc de vremea lui Iisus Nazarineanul, acestea fiind adăpostite în interiorul unor frumoase mănăstiri şi biserici.

Naşterea din ieslea animalelor

Ordinul venit direct de la Roma, în zilele împăratului August,  prevedea ca toţi supuşii imperiului să fie luaţi în evidenţă, fiecare trebuia să meargă în locul în care s-a născut. Pe întreg teritoriul se puteau vedea convoaie întregi de oameni care mergeau din localităţile în care îşi duceau viaţa spre locurile de baştină. Într-un asemenea convoi erau Iosif şi Maria din Nazaretul Galileii. Mergeau în oraşul din care Iosif îşi trăgea obârşia pentru a se înscrie pe listele autorităţilor.   Mariei i-a sosit vremea, iar Iosif era cuprins de îngrijorare. Nişte binevoitori i-au găsit la marginea oraşului un fel de grotă în care nişte păstori şi-au improvizat un grajd de vite. Acolo, în iesle, a început adevărata cronologie a istoriei. Evenimentele se vor data cu Î.Hr. şi D.Hr. adică ,,înainte de Hristos“ şi ,,după Hristos“.

Magii de la Răsărit

Tradiţia orală a reţinut  numele celor trei magi: Baltazar, Melchior şi Gaşpar, care au ajuns la grota în care s-a născut pruncul Iisus.  Aceşti magi erau astrologi religioşi neevrei care din studiul mişcării astrelor au dedus naşterea unui mare rege iudeu. După ce au căutat să obţină informaţii de la autorităţile iudaice, ei au venit la Betleem să aducă omagii şi daruri noului născut, aur, tămâie şi smirnă,  ghidându-se după o stea.  Aceste cadouri reprezintă de fapt simboluri ale regalităţii, iar după acestea ne putem da seama şi de statutul social al acestor trei personaje. Chiar dacă făceau parte din tagma de savanţi ai antichităţii aceştia erau mai mult de atât,  făceau parte din nişte familii regale, chiar colindele şi cântecele noastre de Crăciun vorbesc despre ,,Cei trei crai de la Răsărit“. Ori în limbajul arhaic al strămoşilor noştri crai înseamnă prinţ, mai precis fiu de rege.

Steaua Betleemului

Prinţii din deşerturile Arabiei s-au ghidat după o stea pentru a ajunge la Betleem. Corpurile cereşti au fost şi ele lucrarea lui Dumnezeu şi El s-a folosit de ele pentru a-şi transmite mesajele către oameni sau pentru a le descoperi. Magii nu au făcut altceva decât să se folosească de o conjunctură pusă la cale de Dumnezeu. Astronomii chinezi au înregistrat o supernovă în jurul datei potrivite pentru a fi ,,steaua magilor“. Supernovele, deşi sunt foarte rare în galaxia noastră pentru că nu a fost nici una de când s-a inventat telescopul, ar putea domina temporar cerul nopţii şi ar putea produce lumină mai multă decât toate celelalte stele împreună. Astfel episodul Naşterii Mântuitorului este unul istoric fiind confirmat şi de ştiinţă.

Păstorii, primii vestitori ai Naşterii
 

Era o noapte senină şi răcoroasă în împrejurimile Betleemului, nimic nu ar fi prevestit ceva ieşit din comun. Câţiva păstori stăteau adunaţi în jurul unui foc, se încălzeau în timp ce-şi păzeau turmele. Dintr-o dată o lumină orbitoare i-a învăluit înfricoşîndu-i: un bărbat ce strălucea stătea în faţa lor, n-au mai văzut niciodată o astfel de fiinţă. ,,Mergeţi la marginea oraşului, acolo veţi găsi un prunc înfăşat care stă culcat într-o iesle. Nu mai pierdeţi timpul, duceţi-vă şi-l salutaţi pe Hristos, regele vostru care s-a născut astăzi“ le-a spus îngerul  după care a dispărut. Păstorii i-au urmat sfatul şi l-au găsit pe prunc întocmai după cum le-a spus îngerul răspândind vestea în toate împrejurimile.

Irod, ucigaşul miilor de prunci

Stătea pe tronul său şi era înveşmântat cu multe haine căci era friguros. Şi  sala cea mare din palat era rece ca şi sufletul său.  Era Irod cel Mare din mâna căruia a ieşit portul din Cezareea, o capodoperă a lumii antice. Mare edificator de vestigii, dar aspru şi nemilos cu ai săi. Pe cei doi fii ai săi, Alexandru şi Aristobul, i-a ucis ca să nu-i ia puterea.  ,,Nişte prinţi cu straie diferite de ale noastre şi nu poartă arme la ei“ îl anunţase străjerii.  ,,Unde este Împăratul iudeilor cel ce s-a născut? căci am văzut la răsărit steaua lui şi am venit să ne închinăm lui“ îi spune unul dintre magi. ,,Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre prunc şi dacă îl veţi afla vestiţi-mă şi pe mine, ca să viu şi eu să mă închin lui“ le spune Irod, care însă îşi cheamă arhierei ca să-i tălmăcească toate profeţiile. ,,În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profetul: Şi tu, Betleeme, pământul Iudei, nu eşti deloc cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi povăţuitorul care va paşte pe poporul meu, Israel“. Magii însă nu s-au mai întors la el simţind pericolul.   ,,Iar când Irod văzu că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi trimiţând călăii ucise pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în tot cuprinsul lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care-l lămurise de la magi“. (Matei 2, 16) Irod a făcut acest lucru în speranţa că prinţul născut ,,de curând“ pe care l-au căutat magii va cădea victimă asasinatului.  ,,Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahil plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie fiindcă nu mai sunt“ prevestea cu mult timp înainte Ieremia proorocul nenorocirea care se va abate asupra regatului lui Iuda. Copilaşii au fost smulşi de la sânul mamelor şi ucişi tocmai de cei care în mod normal trebuiau să-i apere.   Irod cel Mare a fost rege între anii 40-4 î.Hr.

 ,,Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu”

,,După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia pruncul şi pe muma lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune: fiindcă Irod are să caute pruncul ca să-l omoare. Iosif se sculă, luă, noaptea, pruncul şi pe muma lui şi plecă în Egipt. Şi fu acolo până la săvîrşirea lui Irod; ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu“. (Matei 2, 13-15)  Au trebuit să străbată deşertul Sinaiului, o vastă peninsulă asemănătoare unui triunghi deşertic ce se termină la malul Mării Roşii. Este un ţinut neospitalier şi sălbatic, format din munţi înalţi şi platouri aride, mărginite de uriaşe dune de nisip, care se întinde de-a lungul litoralului mediteraneean şi este acel ţinut deşertic din Cartea Ieşirii, străbătut de evrei sub conducerea lui Moise, după ce au plecat din Egipt. Acolo ei au stat doisprezece ani, timp ce constituie un vid informaţional. Este, de fapt, un mister ceea ce s-a întâmplat cu ei în acest interval de timp. Teorii, mistificări, legende şi poveşti fantastice sunt însă cu duiumul. Dumnezeu însă ne dă doar atât cât crede El de cuviinţă că trebuie să ştim. (Ştefan Botoran)