Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc pe Sf. Arhidiacon Ştefan, primul martir oficial al Bisericii Creştine, a treia zi de Crăciun, 27 decembrie. Credincioşii romano-catolici însă îl sărbătoresc pe Sf. Ştefan în data de 26 Decembrie, a doua zi de Crăciun, iar în 27 Decembrie, cînd ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sf. Ştefan, romano-catolicii îl sărbătoresc pe Sf. Ioan Evanghelistul.
,,Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu”
Sf. Arhidiacon Ştefan, cel dintîi deacon, a fost iudeu de origine, chiar din Ierusalim, şi a făcut parte dintre cei şaptezeci de apostoli care au organizat Biserica Primară. În calitate de diacon el îndeplinea misiunea de a-i ajuta pe episcopi şi pe preoţi la săvîrşirea serviciului liturgic în forma care exista atunci. Sf. Ignatie, care a fost ucenic al Sf. Apostoli, le va aminti credincioşilor faptul că diaconii trebuie respectaţi ca miniştri ai lui Dumnezeu, ca servitori ai Tainelor lui Iisus Hristos, căci, spunea el: ,,serviciul lor nu constă în a împărţi mîncarea şi băutura, ci a împlini serviciile sfinte în Biserica lui Dumnezeu“. În Faptele Apostolilor, relatate de către Sf. Ap. Luca, aflăm despre reacţia în rîndul autorităţilor iudaice provocată după ce el l-a propovăduit pe Hristos. ,,Şi cuvîntul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţeau foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei lor. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenienilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan“ (Faptele Apostolilor 6, 7-9) Acuzaţiile aduse lui erau în concordanţă cu cele aduse Mîntuitorului: hulă împotriva lui Moise şi a Legii. Sf. Ştefan se apără printr-o cuvîntare magistrală în care face o istorie a poporului lui Israel şi despre nerespectarea Legii acuzîndu-i pe rivalii săi de uciderea proorocilor şi a lui Iisus. ,,Voi, care aţi primit Legea întru rînduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o“ (Fapte, 7, 53). Membrii Sinedirului au fost cuprinşi de ură mai ales atunci cînd Ştefan a spus: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd de-a dreapta lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor, 7, 56) Ei au considerat acest lucru ca fiind suprema blasfemie şi l-au scos din cetate pentru a-l ucide. ,,Şi scoţîndu-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tînăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi îngenunchind a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti păcatul acesta! Şi zicînd acestea, a murit“. (Faptele Apostolilor 7, 58-60).
Moaştele sfîntului, descoperite în sec. V
După cei mai mulţi istorici anul morţii lui Ştefan ar fi fost 33 d.Hr., chiar la sfîrşitul anului în care Iisus a fost răstignit şi a Înviat din morţi. Moaştele Sf. Ştefan au fost descoperite la începutul sec. V d.Hr., la aproximativ două mile de Ierusalim. Acestea erau însoţite de o inscripţie cu numele ,,Cheliel“ pentru identificare, un nume ebraic al cărui conţinut semantic este cel de ,,coroană“.Sfântul Ştefan, întîiul diacon şi întîiul Mucenic, a fost îngropat în ascuns, prin grija Dreptului Gamaliel şi a fiului acestuia, Aviv, în apropierea Templului din Ierusalim. Sfînta Tradiţie ne spune că în vreme ce mulţimea ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, mai departe, pe Muntele Măslinilor, stăteau şi se rugau, dîndu-i putere de a suferi mucenicia, însăşi Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit al Domnului. În urma arătării minunate a sfîntului, preacucernicul preot Lucian a aflat locul sfintelor moaşte. Acestea au fost descoperite nestricăcioase (în anul 415) şi au fost aşezate în Sion. Martorii oculari la descoperirea moaştelor au mărturisit că „rănile provocate de pietre străluceau ca stelele cerului”. În timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare, sfintele moaşte, cu excepţia mîinii drepte, au fost aduse la Constantinopol. Mai tîrziu, în timpul domniei lui Teodosie al II-lea (cel Mic), Biserica din Sion a dăruit surorii împăratului, Pulheria, şi mîna dreaptă a Sfîntului Ștefan. Este de menţionat că la aflarea moaştelor Sfântului Întâi Mucenic a avut loc un cutremur mare, iar moaştele au umplut de mireasmă pe cei care se aflau în acel loc şi auzeau glasurile îngereşti spunînd: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire”. Odată aduse moaştele Sfântului la Constantinopol, acestea au fost depuse în biserica ridicată de Sfântul Constantin cel Mare în cinstea sfîntului. Tradiţia spune că, la Biserica Sfântul Ștefan, Saframpolis (fostă Theodoroupolis), din regiunea mai largă a Pontului, împărăteasa Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea, mergînd la Ierusalim şi aducînd cu ea spre ocrotire, pentru că era bolnavă, sfintele moaşte (piciorul Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ștefan) şi înnoptând pentru o noapte într-un aşezămînt lîngă Saframpolis, i s-a arătat în vis Sfântul şi i-a descoperit că îndată ce va ajunge aproape de Saframpolis şi se va spăla (cu apă) de la izvorul vindecător care era acolo, se va face bine. Într-adevăr, Evdochia a primit vindecare. De aceea, Împărăteasa Evdochia a dăruit Bisericii din Saframpolis sfintele moaşte pe care le avea cu ea, moaşte ce se păstrează pînă astăzi nestricate în noua biserică a Sfântului din Saframpolis, din Nea Ionia, Attiki. Aceste moaşte au fost aduse de refugiaţi în perioada 1922-1924 şi reprezintă izvor de sfinţire şi vindecări din harul Întâiului Mucenic şi Arhidiaconului Ștefan pentru creştinii Sfintei Mitropolii de Nea Ionia, Filadelfia, Iraklion şi Chalkidona.
Ştefan, nume grecesc
Ştefan este un nume care are o mare circulaţie pe plan internaţional şi este foarte cunoscut nu doar în onomastica creştină, el derivă din perioada clasică grecească. Este atestat ca nume de persoană în operele unor filosofi cunoscuţi precum Platon sau istorici-Tucidide şi autori dramatici-Sofocle, ai căror fii purtau acest nume. ,,La baza prenumelui se află un substantiv comun grecesc, coroană, ghirlandă, cunună cu care se încununau învingătorii. Ca nume de persoană s-a impus prin forma Stefanos. Prenumele este preluat de onomastica creştină după prima jumătate a sec. I, prin jertfa primului mucenic al lui Hristos“ (Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar Onomastic Creştin). O veche tradiţie spune că de ziua Sfîntului Ştefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfăţişează pe acest martir, sfîntul ajutandu-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane. În tradiţie se mai spune că pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau pagubite este bine să dăruim icoana Sfîntului Ştefan sau o candela nouă, aprinsă. În Muntenia se prepară Pîinicile lui Ştefan, care au forma rotundă şi sînt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac.
