Medicii de familie care au tratat pacienți cu COVID-19 în timpul stării de urgență, din perioada martie – mai 2020, vor primi stimulentul de risc, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată miercuri, 17 martie 2021, de Guvern. OUG modifică şi copletează OUG  nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă. Ordonanța prevede ca pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, acordarea stimulentului de risc să se realizeze din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (medicii de familie sau specialiștii nu sunt salariați, ci reprezentanții propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical). De asemenea, ordonanța aprobată clarifică noțiunea de „pacient suspect”, dar și activitățile desfășurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2. Stimulentul de risc este de 2.500 de lei brut pe lună

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here