•   Medicul Ioan Rotaru aşteaptă decontul pentru primele 3 luni din acest an de la primăria Victoria

  •  3000 de persoane s-au vaccinat, iar alte sute sunt pe lista de aşteptare

 

Funcţionarea centrului de vaccinare de la Clinica Paltinul din Victoria  a însemnat cheltuieli de cel puţin 30.000 lei pentru perioada ianuarie- martie 2021. Aşa cum justifică medicul Ioan Rotaru,  fondurile necesare au provenit din bugetul spitalului, iar acum se aşteaptă să fie decontate de Primăria Victoria. În perioada ianuarie – martie 2021, la acest centru s-au vaccinat peste 3.000 de persoane, iar pe lista de aşteptare  la Clinica Paltinul mai sunt înscrise 400 de persoane din Victoria.

  • ,,De când am deschis centrul de vaccinare am cheltuit peste 30.000 lei din bugetul spitalului, sumă pe care o recuperăm de la Primăria Victoria. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede pentru că bugetul spitalului nu ne mai permite astfel de cheltuieli. De la Direcţia de Sănătate Publică Braşov am primit în perioada ianuarie – martie 2021  halate, seringi, ser fiziologic, ace, viziere şi plasturi, iar noi am achiziţionat toate cele necesare pentru funcţionarea clinicii. Este vorba despre: frigider, calculator, licenţă de program, imprimantă, materiale de prim ajutor, medicamente de urgenţă, dezinfectant de mâini, de pardosele, de mobilier şi multe alte bunuri’’ a explicat  doctorul Ioan Rotaru.

60 persoane vaccinate pe zi

Centrul de vaccinare de la Victoria, funcţionează pe strada Băii şapte zile pe săptămână în intervalul orar  8.00 –  20.00.  Aici s-au vaccinat zilnic 60 de persoane.  La acelaşi centru lucrează şi o echipă mobilă care este formată din trei membri, medicul Ioan Rotaru, o asistentă medicală şi o persoană care înregistrează imunizările. Echipa mobilă  s-a deplasat în teren unde a vaccinat persoanele instituţionalizate în centre rezidenţiale din Victoria, Făgăraş, Şercaia, Rupea, Dacia şi Fişer.

Cheltuieli, pe masa Legislativului

 

În plenul şedinţei ordinare a CL Victoria de la sfârşirul lunii martie a.c.,s-a discutat despre centrul de vaccinare de la Clinica Paltin.  Consilierul local, Carla Tatu,  l-a interpelat pe primarul oraşului, Camelia Bertea, privind situaţia acestui centru. ,,Cunoaşteţi situaţia de la centrul de vaccinare de la Clinica Paltin?” a întrebat consilierul Carla Tatu.  ,,Pregătirile pentru centrul de vaccinare de la Clinica Paltinul au început din luna decembrie 2020 pentru a deveni centru mobil de vaccinare pentru persoanele din azilele de bătrâni. La vremea respectivă noi nu am ştiut de cheltuielile pe care le-a făcut doctorul Rotaru pentru că nu ne-a informat, a fost un parteneriat  negociat cu DSP Braşov. Doctorul Rotaru a dotat centrul de vaccinare pe cheltuiala spitalului, iar acesta  a devenit funcţional. În data de 15 ianuarie a.c., am participat împreună cu medicul Rotaru la o şedinţă cu prefectul judeţului.  La vremea respectivă nu se ştia cum se va face decontarea  cheltuielilor. Ulterior au venit normele şi în data de 22 februarie a.c.,  am semnat contractul cu DSP Braşov, iar plăţile se fac retroactiv, începând cu data de 15 ianuarie 2021. Aşadar, doctorul Rotaru ne-a adus facturile  în valoare de 30.000 de lei.  Cea mai mare parte reprezintă cheltuieli pentru dotarea şi funcţionarea centrului, dar  şi pentru perioada de vaccinare cu centrul mobil. Pentru centrul mobil nu am găsit nicio variantă să decontăm cheltuieli, vom deconta restul cheltuielile eligibile. Doctorul Rotaru a mai solicitat să plătim şi o femeie de serviciu, însă această cheltuială nu este eligibilă. Am venit în sprijinul dânsului şi i-am oferit femeia de serviciu din cadrul  Primăriei Victoria, dar  a refuzat. Preferă să lucreze cu  femeia de serviciu de la clinică care, spune dânsul, este acreditată pentru ceea ce face” a spus primarul oraşului Victoria Camelia Bertea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here