Un apicultor din localitatea Recea a împrejmuit cu gard electric grădina unde îşi ţine stupii pentru a-i proteja de atacul urşilor. A făcut această investiţie după ce un urs i-a atacat gospodăria şi i-a distrus doi stupi. Apicultorul locuieşte la marginea satului Recea şi s-a trezit cu ursul în gospodărie două nopţi la rând, 2/ 3 şi 3/ 4 aprilie 2021, când i-a distrus doi stupi, tabla de inox de la un camion şi i-a rupt pereţii unei cabane.

,,Vreau să-mi recuperez paguba’’

Ioan Bobeş este un apicultor cunoscut în comuna Recea. El deţine 48 de familii de albine pe care le ţine într-un camion Mercedes pe care l-a transformat în stupină.

  • ,,În toamna anului trecut ursul a pătruns pentru prima dată la noi în curte şi mi-a distrus cinci stup care erau lângă şură. Nu am putut recupera nimic pentru că ursul a distrus  lăzile şi ramele. La vremea respectivă nu am sesizat autorităţile şi am rămas cu paguba. Ştiam că ursul este protejat de lege şi a ajuns să fie  mai preţios decât oamenii şi din acest motiv nu am făcut sesizare. Însă în acest an, din nou a venit ursul la stupi şi de această dată paguba a fost mai mare. A rupt gardul, a distrus  tabla de inox protectoare la camion, doi stupi şi pereţii unei cabane unde extrag mierea şi dorm în timpul pastoralului. În data de 5 aprilie a.c., am făcut o sesizare la Primăria Recea cu privire la pagubele produse de urs. Am  făcut şi poze cu bunurile distruse  şi le-am ataşat la  reclamaţie’’ a explicat Ioan Bobeş din Recea.  În noaptea de 2/3 aprilie a.c., ursul a mai intrat şi în altă gospodărie, unde a omorât toate găinile din coteţ.

De zece ori mai mulţi urşi în zona Făgăraşului

După câteva zile de la sesizarea înregistrată de apicultor la Primăria Recea şi la AVPS Făgăraş  au venit în control reprezentanţi de la Garda de Mediu din Braşov şi de la AVPS Făgăraş. ,,În ziua când au ajuns reparam cabana distrusă de urs. Reprezentanţii de la Garda de Mediu Braşov au  constatat pagubele produse  şi au spus că vor deconta doar pagubele produse la stupi.   Pe proprietatea noastră, am ajuns să ne fie frică să ieşim seara în grădină să nu ne întâlnim cu ursul. Am înţeles că sunt animale protejate de lege, dar pe noi cine ne protejează atunci când intră în curtea noastră?  Reprezentanţii de la Garda de Mediu Braşov  mi-au spus că la noi în zonă trebuie să fie 34 de urşi, iar aceştia s-au înmulţit şi au ajuns să fie  300 de urşi. Cum este posibil aşa ceva?’’ a mai spus  Ioan Bobeş.

Investiţie   de 1.700 lei

Ca să-şi protejeze stupina, Ioan Bobeş  a investit peste 1.700 lei  şi şi-a împrejmut grădina cu gard electric.  ,,Altă soluţie nu aveam să-mi protejez munca şi m-am hotărât să montez un gard electric pentru urşi. Ursul s-a învăţat la miere şi o să vină din nou. Am împrejmuit o bucată de teren din grădină, acolo unde am stupina,  cu gardul electric, care m-a costat 1.240 lei, plus bateria,  260 lei şi 12 stâlpi de stejar, care a costat  250 lei. Cu această investiţie sper să nu mai avem probleme. Gardul electric montat este special pentru urşi. Animalul sălbatic care a intrat în grădină era mare, urmele lăsate erau de 20 – 25 cm. Când eram mai tânăr mergeam la cules de afine şi de mure în pădure, dar acum îţi este frică să mai mergi în pădure că e plin de urşi. În unele zone  s-au montat indicatoare care ne avertizează pericolul. Uniunea Europeană a lăsat în sarcina autorităţilor române rezolvarea problemelor legate de urşi care prezintă un pericol pentru oameni, dar am constatat că viaţa urşilor este mai importantă decât viaţa oamenilor’’ a mai spus apicultorul.

Subvenţii pentru montarea de garduri electrice

,,O dată cu încălzirea vremii a început să migreze urşii de la munte în zonele de deal  şi tot ce prind în cale rad. Afectaţi sunt fermierii şi apicultorii care ani la rând au înregistrat pagube. Unii dintre ei şi-au montarea garduri  electrice ca să-şi protejeze fermele. Anul trecut, fostul Ministru Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a  iniţiat o lege prin care statul asigură un ajutor financiar pentru fermierii din zonele cu mulţi urşi, care constă în montarea de garduri electrice.  De acest program pot beneficia şi fermierii din judeţul Braşov’’ a spus  Sorin Şuler, director executiv de la AVPS Făgăraş.

Vânătorii organizează goane pentru alungarea urşilor

Grupele de vânătoare din cadrul AVPS Făgăraş împreună cu paznicii de vânătoare organizează  periodic goane pentru îndepărtarea urşilor. Aceste acţiuni sunt programate în zonele unde a fost sesizată prezenţa urşilor.   ,,Pe fondul de vânătoare gestionat de AVPS Făgăraş trebuia să avem 30 de urşi, un efectiv calculat de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice. De câţiva ani, legea nu ne permite să împuşcăm urşii şi din acest motiv suntem obligaţi să facem goane de împingere cu tunul de zgomot  şi cu câini de vânătoare. Numărul urşilor s-au înmulţit foarte mult. Conform raportului de evaluare întocmit recent pe cele şapte fonduri de vânătoare ale AVPS Făgăraş sunt înregistraţi 300 de urşi’’ a spus Sorin Şuler, directorul executiv de la AVPS Făgăraş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here