,Îngropându-ne împreună cu Tine, prin Botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieţii celei fără de moarte ne-am învrednicit cu învierea Ta şi cântând, strigăm: Osana, Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului“. (Tropar)
Duminică, 25 aprilie a.c., prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile. Vom peregrina în mijlocul naturii şi vom culege salcie, pe care o vom aduce la biserică să o sfinţească preotul, în amintirea ramurilor de finic cu care mulţimea l-a primit pe Mîntuitorul, împăratul lui Israel, cînd a intrat în Ierusalim călare pe mînzul asinei. În bisericile din Ţara Făgăraşului şi nu numai vor fi sfinţite ramurile de salcie, iar oamenii le vor păstra în casele lor pentru linişte, pace şi binecuvîntare.
Calea Betaniei
La poalele Muntelui Măslinilor, un grup mergea pe poteca ce ducea spre Betania, actualul El Azariyeh, nu departe de Ierusalim. Un tînăr cu ochii strălucitori, părul negru ca abanosul şi tenul măsliniu, ce părea de departe a fi un rabbi, mergea însoţit de cei ce aduceau a discipoli. Palestina secolului I era un loc în care mişcarea mesianică era în plin clocot, iar vizionarii se găseau la mare căutare. Tînărul din Nazaretul Galileii, Yoshua, stîrnise roiul de albine, iar mai-marii iudeilor tremurau pentru că simţeau cum scaunele li se clatină sub ei. Cuvintele lor nu mai aveau nicio putere în faţa tînărului fachir care învia morţii, scula slăbănogii şi le poruncea să-şi ducă patul, vindeca şchiopii, orbii şi alunga demonii. Anele şi caiafele vroiau însă ca acel popor să rămînă mai departe în slăbiciune, frică, ignoranţă şi laşitate pentru că doar aşa ei îşi puteau menţine puterea clanului pe care strămoşii lor le-au lăsat-o cu legi drastice şi imemoriale. Totul de dragul ,,legii“. Oamenii flămînzi şi bolnavi, aruncaţi în colbul drumului, nu mai contau. Galileeanul doar împlinea legea veche elberîndu-i pe cei obidiţi prin adevăr. Mergeau spre casa lui Lazăr, bunul său prieten. ,,Doamne, iată, cel care îl iubeşti este bolnav“ a fost vorba pe care Marta şi Maria, prietenele drage ale lui Yoshua, i-au trimis-o. ,,Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească“ îi spuse tînărul rabin solului. ,,Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr“ povesteşte Ioan, cel care va deveni cel mai iubit dintre ucenicii Nazarineanului. ,,Să mergem iarăşi în Iudeea“ a spus tînărul rabin. ,,Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?“. Yoshua îşi întoarse privirea gînditoare spre ei şi le spuse: ,,Nu sînt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el. Lazăr, prietenul nostru, a adormit. Mă duc să-l trezesc”.
Învierea lui Lazăr
Marta, al cărei nume în aramaică suna ,,doamnă“ sau ,,stăpînă“ i-a ieşit plîngînd în cale. ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit“. Marta, stăpîna casei, care trebăluia să-i pună masa şi o mustra pe sora ei pentru că nu o ajută. ,,Marto, Marto, de prea multe te îngrijeşti, dar Maria a ales calea cea bună“ i-a spus Învăţătorul. Lazăr, fratele lor iubit şi prietenul bun al Învăţătorului, s-a îmbolnăvit şi a murit după scurtă vreme. ,,Dar şi acum ştiu că oricîte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da“ a mai îngăimat ea. ,,Fratele tău va învia“ i-a spus atunci Învăţătorul din Nazaret. ,,Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi“ i-a spus Marta. ,,Eu sînt Învierea şi viaţa, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?“ îi spune Yoshua. ,,Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care a venit în lume“ a exclamat Marta. Apoi se duse la sora ei şi o chemă deoparte spunîndu-i: ,,Învăţătorul este aici şi te cheamă“. El nu intrase încă în casa lor, stătea la marginea Betaniei, în locul în care îl întîmpinase Marta. Maria i-a căzut la picioare plîngînd şi spunîndu-i, ca şi sora ei- ,,Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit“. ,,Unde l-aţi pus? Ridicaţi piatra!“ porunci Galileeanul. Piatra a fost ridicată, iar Învăţătorul îşi ridică ochii spre cer spunînd: ,,Lazăre, vino afară!“. ,,Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mîini cu fîşii de pînză, şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă“ povesteşte Ioan, cel mai tînăr dintre ucenici. ,,Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi care văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El“ spune Cartea. Sinedirul s-a adunat îndată. ,,Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în el, şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul“ spuneau ei. Caiafa, arhiereul, spuse: ,,Voi nu ştiţi nimic. Nici nu gîndiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor decît să piară tot neamul“. Deci, din ziua aceea, s-au hotărît să-l ucidă. De aceea Iisus a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii săi. Şi erau aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paşti, ca să se curăţească. Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci ca, dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-l prindă. Dar El a venit, precum un Împărat.
Ungerea din casa lui Lazăr
,,Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Maria slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luînd o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii lui, care avea să-l vîndă, a zis: Pentru ce nu s-a vîndut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, avînd punga, lua din ce se punea în ea“ spune Ioan, Evanghelistul ,,Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna” le-a spus Iisus. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi“ spune Scriptura.
Asinul de la Betfaghe
După toate acestea, Yoshua Învăţătorul s-a îndreptat spre Ierusalim, dar a poposit mai întîi împreună cu discipolii săi la Betfaghe, ,,locul cu pui de smochin“, un sat de pe Muntele Măslinilor, situat pe drumul dinspre Ierihon la Ierusalim. ,,Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mînz cu ea, dezlegaţi-o şi aduceţi-le la Mine. Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului, şi le va trimite îndată“. Matei, fostul vameş convertit de Domnul spune: ,,Iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice: ”Spuneţi fiicei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blînd şi şezînd pe asină, pe mînz, fiul celei de sub jug”. Era proorocia lui Zaharia.
Intrarea în Ierusalim
Ierusalimul, centrul lumii, locul de unde a izvorît înţelepciunea, metropola spiritualităţii, aşezată între dealurile lui Iuda, la 50 de km de Mediterana şi la peste 30 de km Vest de capătul de Nord al Mării Moarte, situat pe un podiş denivelat, care se înclină spre Sud-Est. Ierusalimul se afla în forfota pregătirii Paştelor, a comemorării eliberării din robia Egiptului. Un tînăr călare pe un asin intră în cetate spre uimirea tuturor. ,,A venit!“ zbierau iscoadele din toate părţile dînd iama la arhierei. ,,Au adus asina şi mînzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut pe ele. Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale. Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicînd: ,,Osana Fiului lui David; binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! Şi intrînd El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicînd: Cine este acesta? Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii“ povesteşte vameşul devenit apostol al Domnului. ,,Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tîlhari! Şi au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi“ mai spune Matei. Mulţimea striga, ,,Osana, Fiul lui David“, iar preoţii erau cuprinşi de ură şi frică. Dar Domnul a ieşit pe poarta cea mare a Ierusalimului, îndreptîndu-se spre Betania.
Vechimea praznicului
Intrarea Domnului în Ierusalim este unul dintre praznicele împărăteşti şi a început să se generalizeze încă din secolul al IV-lea în întreaga Biserică creştină obiceiul ca oamenii să aducă ramuri de salcie pentru a fi binecuvîntate de către preoţi şi împărţite tuturor în amintirea crenguţelor de finic şi de măslin cu care mulţimile l-au întîmpinat pe Domnul la intrarea în Ierusalim. În Dumineca Floriilor seara încep minunatele slujbe ale deniilor din Săptămîna Sfintelor Patimi.
Floriile pentru oameni
Pentru noi Intrarea lui Iisus în Ierusalim constituie intrarea în Ierusalimul sufletului nostru, în cetatea inimii noastre pentru a o curăţa de mîndrie, slavă deşartă, zavistie, ipocrizie, minciună, zgîrcenie, răutate, lăcomie, desfrînare şi răzbunare. Iisus intră în inima noastră pentru a ne face mai buni, mai smeriţi faţă de Dumnezeu şi faţă de cei ce ne înconjoară: să-L Întîmpinăm cu ramuri de finic şi să-I spunem: ,,Osana, bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului
(Ştefan BOTORAN)
