O ursoaică cu 3 pui s-a aflat duminică seara, 20,30, pe DN1, între satele Dridif şi Beclean. Un localnic a sunat la 112 şi a anunţat incidentul.  Reprezentanţii AVPS Făgăraș au organizat, în acea seară, o acțiune pentru îndepărtarea urșilor.

  • ,,Ursoaica era în tranzit de la munte la deal, iar un localnic a sunat la 112.  Imediat ne-am deplasat la fața locului, însă ursoaica cu puii a traversat calea ferată și a intrat în lanul cu rapiță. Pentru a evita orice pericol am tras cu tunul din dotare, iar urșii s-au îndepărtat. La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD, dar n-a fost cazul să intervină. În această perioadă zeci de animale sălbatice traversează DN 1 de la munte spre deal, iar localnicii sesizează acest lucru. În urmă cu câteva zile a mai fost înregistrat un apel 112 când o ursoaică cu doi pui a traversat drumul ce face  leagătura între  localitățile Recea de Copăcel”,  a spus Sorin Șuler, directorul executiv de la AVPS Făgăraș.

AVPS Făgăraș organizează periodic acțiuni de îndepărtare a urșilor din  zona combinatului, dar  și pe perimetrul cuprins între podul Galațiului şi barajul Voila.  ,,Aceste acțiuni le facem pentru îndepărtarea animalelor sălbatice de municipiul  Făgăraș” a mai spus Sorin Șuler.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here