Primul caz de boală Lyme (înţepătură de căpuşe) din România a fost descoperit de medicul Gheorghe Şerbu din Arpaşul de Jos. Se întâmpla în vara anul 1985, aşa cum susţine medicul,  când un pacient de 60 de ani din satul Arpaşul de Jos a fost înţepat de o căpuşă şi a ajuns la cabinetul medicului de familie Gheorghe Şerbu.  Despre caz au aflat şi reprezentanţii DSP Sibiu, care  s-au şocat când  l-au auzit pe  dr.  Gheorghe Şerbu că a descoperit primul caz de Lyme din ţară.

 Povestea bolii Lyme

,,În urmă cu aproape patru decenii, la noi în ţară nu se ştia şi nu se vorbea despre boala Lyme, doar  în America apăruse astfel de cazuri. În anul 1983 am fost să vizitez câteva cabinete medicale din America şi am avut ocazia să discut cu medicii americani despre această boală. În cabinetul unui medic se afla şi un pacient diagnosticat cu boala Lyme. Atunci am văzut cum arată pielea pacientului în urma unei înţepături de căpuşe. Era ceva nou pentru mine  şi mi-a stârnit interesul faţă de această boală. Mult timp m-am gândit la cazul respectiv şi am  studiat simptomele, cauzele, dar şi tratamentele folosite. Primele cazuri depistate în lume au fost în oraşul Lyme din America şi din acest motiv boala poartă denumirea Lyme.   O asociaţie de femei din orăşelul Lyme a atras atenţia medicilor atunci când a aflat că sunt copii care au probleme  şi dureri la încheieturi. Medicii americani au studiat cauzele durerilor şi în urma unor analize au descoperit că acei copii aveau înţepături de căpuşă şi aveau microbul în organism.  Durerile la încheieturi apăreau după 10 zile şi aşa a fost descoperită această boală” a explicat  medicul Gheorghe Şerbu.

Primele analize s-au efectuat la Bucureşti

În vara anului 1985, la cabinetul medicului de familie Gheorghe Şerbu a ajuns un pacient din  Arpaşu de Jos care avea o pată roşie pe gambă. ,,Pacientul avea 60 de ani şi prezenta pe picior o înţepătură de căpuşă. Când m-am uitat mai bine căpuşa era în piele şi am extras-o.  Imediat m-am gândit că poate fi vorba despre această boală  şi am sunat la DSP Sibiu şi le-am comunicat că am un pacient care are boala Lyme. Le-am solicitat o analiză să văd dacă se confirmă. Au fost surprinşi când m-au auzit şi m-au întrebat de unde cunosc această boală. La vremea respectivă, în Sibiu, nu se făceau astfel de analize, însă cei de la DSP m-au sunat şi mi-au spus să recoltez sânge de la pacient şi a fost trimisă analiza, cu ambulanţa, la Bucureşti, la Spitalul de Boli Infecţioase. După două săptămâni cei de la DSP Sibiu m-au sunat şi mi-au comunicat că s-a confirmat boala. Pacientul a primit tratament cu un antibiotic şi s-a vindecat. După o lună de zile de la tratament din nou am recoltat sânge de la pacient  şi  analiza a fost trimisă la Bucureşti, iar testul a fost  negativ”  a spus medicul Gheorghe Şerbu.

,,Această boală trebuie tratată în stadiul I”

Persoanele înţepate de căpuşe trebuie să ajungă la medicul de familie în cel mai scurt timp să primească tratament.  ,,Boala Lyme trebuie depistată în stadiul I, adică în primele  10 zile de la înţepătura de căpuşă,  este termenul favorabil pentru diagnosticare şi tratament. Pe piele apare o pată roşie care indică boala, iar medicul poate aplica tratamentul. Dacă  ajunge în stadiul II sau III va prezenta simptome atipice şi este foarte greu de diagnosticat. După ce dispare eritemul (pata roşie) de pe piele medicii foarte  greu vor mai depistata boala  pentru că are multe simptome, iar pacientul se va simţi rău.  Se poate întâmpla ca pacientul  să afle că are boala Lyme şi după doi ani. Indicat este ca  pacientul să se  trateze în prima etapă.  Această maladie atacă creierul, inima, dar  şi alte organe. Sunt persoane care fac tratament şi  nu se vindecă, iar în acest caz pacientul trebuie să repete din nou  tratamentul până când se vindecă.  Corpul fiecărui bolnav reacţionează  în felul lui. Însă pacienţii care ajung la medic  în  stadiul III  se vindecă greu pentru că apar  complicaţii grave” a mai spus medicul Gheoghe Şerbu.

Medicul Gheorghe Şerbu cu origini la Arpaşu de Jos

Medicul Gheorghe Şerbu s-a născut la Făgăraş, la  22 aprilie 1953. Clasele I-VI le-a urmat la Şcoala generală  din Arpaşu de Jos, iar clasele VII şi VIII la Şcoala Generală nr. 1 din Făgăraş.  Cursurile liceale le-a urmat la Liceul Teoretic din oraşul Victoria (1968 – 1972) după care s-a înscris la  Facultatea de Medicină Timişoara, cursuri pe care le-a urmat între 1972 şi 1978. A profesat ca medic la Dispensarul Medical Comunal din Arpaşu de Jos în perioada 1982 – 1991, iar din 1991 şi până la pensionare la  SC Dispensar Medical Dr. Şerbu Gheorghe SRL.

Lucrări şi teme publicate

Pentru medicul Gheorghe Şerbu, profesia a fost tot timpul o provocare. A obţinut specializări şi competenţe  de-a lungul carierei.

  •  electrocardiografie – UCL Bruxelles în 1990
  •  mezoterapie – College Universitaire Internationale de Mezoterapie Paris în 1993
  •   ecografie generală – Bucureşti în 2001
  •  ecografie abdominală – Cleveland SUA în  2003
  •  termografie – Dublin, Irlanda în  2007

A participat la numeroase congrese şi simpozioane de medicină în ţară şi peste hotare la care a susţinut comunicări ştiinţifice.  A publicat referate şi materiale în numeroase reviste de specialitate precum ,,Medicina familiei”, ,,Viaţa medicală”, ,,Info medicin”, ,,The Post –Graduate în România”, ,,European Medical Association – General Assembly” Bruxelles. Printre temele publicate în articole şi lucrări se află:

  •   ,,Depistarea şi urmărirea HTC într-o comunitate rurală –  Zilele medicale ale Sibiului” (1987)
  • ,,Depistarea şi urmărirea HTC într-o comunitate rurală – Primul congres de medicină generală” (Bucureşti, 5 – 7 noiembrie 1987)
  •  ,,Major Hypertensive Crisis After Abrupt Withdrawal of Nifedipin Treatment – 12 th Wonca World Conferencen on Family medicine” (Ierusalim, Israel 28 mai 1989)
  •  ,,Meningita pneumococică recidivantă prin fistulă osteo-meningee”- Congresul Naţional de Boli Infecţioase (Timişoara septembrie 1989)
  •  ,,Consideraţii pe marginea a două cazuri de criză hipertensivă majoră după întreruperea bruscă a tratamentului cu nifedipină” (Tg. Mureş 5-6 septembrie 1989)
  •  ,,Diagnostic de la maladia de Lyme- Le concours medical”  (Paris, 3 noiembrie 1990)
  •  ,,Consideraţii pe marginea unui caz de infecţie cu Borellia Burgdorferi (Sibiul medical 1991)
  •  ,,Boala diareică acută a adultului” (conferinţă generală octombrie 1994 Sibiu)
  •  ,,Pneumonia acută comunitară” (medicina familiei februarie 1995)

S-a implicat în viaţa satului Arpaş

Medicul Gheorghe Şerbu s-a implicat în viaţa socială şi culturală a satului Arpaşu de Jos. A fost ales preşedinte al societăţii culturale ,,Clubul Arpaşul Mare”, a editat  revista ,,Foaia Arpăşeană”,a fost preedinte al composesoratului local.  Este colaborator  al ziarului ,,Monitorul de Făgăraş” şi al canalului de televiziune TV France. Fiind un mare iubitor şi păstrător al tradiţiilor, obiceiurilor locale şi al satului natal,  a publicat , în 2020, volumul   ,,Arpaşul de Jos – Un sat în istorie…Istoria unui sat”.  ,,Lucrez la volumul II  a istoriei Arpaşului de Jos” a menţionat dr. Gheorghe Şerbu. (Carla Tatu)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here