În anul 1861 izbucneşte războiul civil american, conflict devastator dar cu repercursiuni pe durată lungă în istoria modernă pentru că a determinat viitorul SUA punând capăt sclaviei şi unind statele sub un singur guvern federal. Preţul acestor transformări a fost foarte scump: 620.000 de vieţi omeneşti. Războiul a avut două mari cauze: problema sclaviei şi încercarea statelor din Sud de a se desprinde de uniune în februarie 1861. În anul 1860 Abraham Lincoln, candidatul republican, este ales preşedinte, iar 11 state din Sud preferă să se separe de Uniune deoarece considerau guvernul ostil intereselor lor economice. Astfel izbucneşte Războiul Civil american, cunoscut şi sub denumirea de Războiul de Secesiune, care se finalizează cu victoria Nordului. Pe acest fundal în presa vremii apar o serie de reportaje ale lui Alexis de Tocqueville, adunate şi sistematizate într-o culegere jurnalistică cu titlul ,,Despre democraţie în America”.
Alexis de Tocqueville
Născut în anul 1805, la Paris, într-o familie nobilă ce avea rădăcini în Normandia, Tocqueville a fost istoric, filosof, om politic şi sociolog, fin observator al procesului de democratizare din societăţile moderne. În anul 1826 obţine diploma de licenţă în drept urmează cursuri de istorie a civilizaţiei europene cu Francois Guzot între anii 1828-1830 la Sorbona anticipând încă de atunci declinul aristocraţiei. Intrarea în magistratură şi schimbările politice din anul 1830 îi deschid şansa de a întreprinde o călătorie în America pentru a analiza sistemul penitenciar de aici. ,,Astfel, împreună cu bunul său prieten Gustave de Beaumont, Tocqueville călătoreşte aproape nouă luni prin Lumea Nouă, timp în care descoperă o societate descentralizată, individualistă, cu un profund simţ al egalităţii şi modernizării, diferită în mod evident prin trăsăturile sale de dinamica ce traversa societatea franceză. Însemnările de călătorie făcute de Tocqueville asupra vieţii politice, religioase şi sociale stau la baza lucrării Despre democraţie în America spune Francois Furet. Primul volum al cărţii apare în anul 1835, iar cel de-al doilea în anul 1840. Cartea s-a bucurat de un succes imens atât pe plan european cât şi în America, de aceea Tocqueville este considerat unul dintre părinţii fondatori ai sociologiei şi filosofiei istoriei. J.S. Mill, Max Weber, Fr. Von Hayek, Raymond Aron, Francis Fukuyama, Raymond Boudon şi Francois Furet au fost influenţaţi de liberalismul său politic. ,,Vechiul regim şi Revoluţia” este încă o analiză pertinentă asupra modului în care Revoluţia Franceză a influenţat societăţile moderne. În anul 1841 este ales membru al Academiei Franceze.
Legi şi cutume
,,În Statele Unite, spune Alexis de Tocqueville, întâlnim adesea legi sau cutume care contrastează cu tot ce le înconjoară. Aceste legi par să fi fost redactate într-un spirit opus spiritului precumpănitor al legislaţiei americane; aceste moravuri par contrare stării sociale în ansamblul ei. Dacă aceste colonii engleze ar fi luat fiinţă într-un secol de întunecime sau dacă originea lor s-ar pierde de pe acum în negura timpurilor, problema ar fi fost insolubilă. Pentru a-mi face înţeles gândul, voi da un singur exemplu. Legislaţia civilă şi cea penală a americanilor nu cunoaşte decât două modalităţi de acţiune: închisoarea sau cauţiunea. Cel dintâi demers al unei proceduri constă în a obţine cauţiunea inculpatului sau, dacă refuză, în a dispune încarcerarea lui; validitatea încadrării legale sau gravitatea învinuirilor se discută după aceea. Este evident că o astfel de legislaţie este îndreptată împotriva omului sărac, favorizându-l numai pe cel bogat. Cel sărac nu poate să facă întotdeauna rost de cauţiune, nici chiar într-o culpă civilă, şi dacă este nevoit să aştepte la închisoare până se face dreptate inactivitatea lui forţată îl aduce curând într-o stare de mizerie. Dimpotrivă, cel bogat reuşeşte întotdeauna să evite încarcerarea în cauze civile; mai mult decât atât, dacă a comis un delict, se sustrage uşor pedepsei ce i se cuvine: după ce depune cauţiunea, dispare. Prin urmare se poate spune că, în ce-l priveşte, toate sancţiunile prevăzute de lege se reduc la amenzi. Ce poate fi mai aristocratic decât o asemenea legislaţie?” se întreabă analistul. După Tocqueville, sistemul de legi şi cutume american pe care el l-a observat în direct are contraste adânci. ,,Totuşi în America săracii sunt cei care au cuvântul hotărâtor şi de obicei îşi rezervă cele mai mari avantaje ale societăţii. Explicaţia acestui fenomen trebuie căutată în Anglia: legile pe care le-am amintit sunt engleze. Americanii nu le-au modificat, în ciuda faptului că ele repugnă întregii legislaţii şi, în general, vederilor lor. Lucrurile pe care un popor le modifică cel mai puţin sunt în primul rând obiceiurile, iar apoi legislaţia civilă. Singurii familiarizaţi cu legile civile sunt juriştii, adică cei direct interesaţi în menţinerea lor aşa cum sunt, bune sau proaste, tocmai pentru că ei le cunosc. Grosul naţiunii abia dacă are cunoştinţă de ele; le văd în acţiune doar în cazuri particulare, le sesizează doar anevoie tendinţa şi li se supun fără să reflecteze. Tabloul pe care îl prezintă societatea americană este, dacă mă pot exprima astfel, acoperit cu un strat de democraţie, de sub care vedem cum răzbat, în răstimpuri, vechile culori ale aristocraţiei”.
Starea socială
,,Starea socială a anglo-americanilor este eminamente democratică. Aceasta a fost caracteristica ei încă de la apariţia coloniilor; şi este şi mai pronunţată în zilele noastre. Între emigranţii veniţi să se stabilească pe ţărmurile Noii Anglii domnea o foarte mare egalitate. Germenul însuşi al aristocraţiei nu a fost niciodată adus în această parte a Uniunii. Aici nu a putut fi recunoscut decât prestigiul intelectual. Poporul s-a deprins să respecte unele nume, ca simboluri ale cunoaşterii şi virtuţilor. Cuvântul câtorva cetăţeni a dobândit asupra lui o autoritate, care poate ar fi fost denumită aristocratică, pe bună dreptate, dacă ar fi putut fi transmisă invariabil din tată în fiu. Aşa stăteau lucrurile la est de Hudson, veniseră să se stabilească latifundiari englezi. Fuseseră importate principiile aristocratice şi odată cu ele legile engleze privitoare la succesiuni. Am expus motivele care împiedicau ca America să se poată constitui vreodată o aristocraţie puternică. Deşi prezente şi la sud-vest de Hudson, aceste motive erau mai slab resimţite decât la est de fluviu. În sud, un singur om putea să cultive cu ajutorul sclavilor o mare suprafaţă de pământ. Astfel încât în această parte a continentului existau latifundiari bogaţi; însă influenţa lor nu era tocmai aristocratică, în accepţia europeană, de vreme ce nu posedau nici un privilegiu, iar cultivarea pământului de către sclavi nu le procura arendaşi, prin urmare nici statutul de protectori. Marii proprietari din ţinutul de la sud de Hudson alcătuiau totuşi o clasă superioară, cu idei şi gusturi proprii, care concentra în general înăuntrul ei activitatea politică. Era un fel de aristocraţie ce se deosebea în mică măsură de masa poporului, ale cărui pasiuni şi interese le îmbrăţişa fără dificultate, nestârnind nici dragoste, nici ură; pe scurt, şubredă şi neviabilă. Aceasta a fost clasa care şi-a asumat conducerea insurecţiei în Sud; revoluţia din America îi datorează oamenii ei cei mai de seamă. La vremea aceea, întreaga societate a fost zdruncinată; poporul, în numele căruia fusese purtată lupta, poporul, devenit o forţă, a simţit dorinţa de a acţiona direct, el însuşi; s-au trezit instinctele democratice; zdrobind jugul metropolei, oamenii au prins gust de orice fel de independenţă; puţin câte puţin, influenţele individuale au încetat să se mai facă simţite; obiceiurile, ca şi legile au început să se îndrepte împreună spre acelaşi fel” este fresca pe care Tocqueville o face în ceea ce priveşte starea societăţii americane pe care el a analizat-o.
Vuietul democraţiei
Democraţiile se caracterizează, în general, printr-o mobilitate perpetuă faţă de ţările care au un regim autoritar iar Alexis de Tocqueville surprinde foarte bine acest aspect: ,,Când vii dintr-o ţară liberă într-o ţară care nu este liberă, eşti izbit de un spectacol extraordinar; în prima totul e activitate şi mişcare, dincoace totul pare calm şi imobil. Într-una nu se vorbeşte decât despre ameliorare şi progres, în cealaltă s-ar spune că societatea, după ce a dobândit toate bunurile, nu aspiră decât la repaus ca să se bucure de ele. Și totuşi ţara care se agită atât pentru fericire este în general mai bogată şi mai prosperă decât aceea care pare atât de satisfăcută de soarta ei. Şi, analizând-o atât pe una, cât şi pe cealaltă, e greu să concepi cum atâtea trebuinţe noi se fac simţite în fiecare zi în prima, în timp ce în a doua pare că se percep atât de puţin. Dacă această remarcă este aplicabilă ţărilor libere care au păstrat forma monarhică sau celor unde domină aristocraţia, ea este şi mai valabilă în republicile democratice. Acolo, nu doar o parte din popor vrea să amelioreze starea societăţii, ci poporul întreg se ocupă de aceasta. Nu e vorba doar de a asigura nevoile şi confortul unei clase, ci al tuturor claselor în acelaşi timp. Nu este imposibil să-ţi imaginezi imensa libertate de care se bucură americanii; de asemenea, se poate concepe extrema lor egalitate, dar ceea ce nu se poate înţelege dacă n-ai văzut-o cu ochii tăi este activitatea politică din Statele Unite. De-abia ai coborât pe pământul Americii că te găseşti în mijlocul unui vuiet confuz care se ridică din toate părţile; mii de voci îţi ajung în acelaşi timp la ureche, fiecare dintre ele exprimă unele nevoi sociale. În jurul vostru, totul se mişcă: aici, oamenii dintr-un cartier s-au întâlnit ca să hotărască dacă trebuie construită o biserică; acolo, se lucrează la alegerea unui reprezentant; mai încolo, deputaţii unui canton se grăbesc la oraş pentru a-şi spune părerea în legătură cu unele îmbunătăţiri locale; în altă parte, ţăranii dintr-un sat îşi părăsesc brazdele pentru a discuta planul unui drum sau al unei şcoli”. Ceea ce a constatat pe viu Tocqueville, lucru extrem de important, este cultura politică americană. Faţă de statele europene, SUA au o istorie recentă, dar cultura politică este net superioară. Cealaltă parte a monedei este lipsa de cultură politică din unele state europene, mai ales cele care au stat o perioadă sub dictaturi sau despotism. America este un conglomerat de oameni care au fugit după libertate, oprimaţi în ţările din care veneau din cauze politice sau religioase. Ei au venit cu un ţel al libertăţii şi au putut construi cea mai puternică democraţie din lume: lipsiţi de tabuuri, idei preconcepute, curajoşi, cu iniţiativă, toţi pionierii libertăţii din întreaga lume s-au întâlnit ca să clădească aici, într-un tărâm plin de contradicţii istorice, din care nu au lipsit masacrele după cum vom constata mai încolo. (Va urma) (Ştefan BOTORAN)
