Rezistenţa Anticomunistă.  Reîntâlnirea cu istoria

•   Eroii anticomunişti comemoraţi la Memorialul  de la Sighet

Foştii deţinuţi politici ţin să trezeasă memoria colectivă  pentru ca acest neam să nu-şi uite eroii. Şi astfel să contracareze  cea mai mare victorie a comunismului, crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.  Comemorarea eroilor  Rezistenţei Anticomuniste din România reprezintă pentru Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România  o îndatorire şi totodată o obligaţie  morală faţă de camarazii lor, cei care au sfinţit prin sângele lor pământul României.  În iunie la Sighet, în iulie la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în septembrie la Aiud, apoi la Poarta Albă, la Jilava, la Fetea sau la Miercurea, în Banat, sau la monumentul ,,Zbor” de la Bucureşti, la memorialul Gherla, sunt  câteva dintre popasurile pe care foştii deţinuţi politici le fac în fiecare an  pentru a comemora eroii martiri ucişi între zidurile groase ale închisorilor comuniste sau de muncile istovitoare din lagărele organizate la Canal, Balta Brăilei sau în minele de plumb sau pentru cei seceraţi de armele Securităţii şi Armatei comuniste în munţi sau în închisori. Câte o lumânare este aprinsă şi pentru cei fără de morminte sau pentru cei care au pierit în apele Dunării, însângerând-o, sau pentru cei deportaţi în pustiul nemilos al Bărăganului sau în alte zone ale ţării.  Ce poate fi în sufletul lor la astfel de evenimente?  Cu siguranţă îşi rememorează imaginile groazei din  gulagul comunist, feţele fraţilor lor aflaţi în faţa plutoanelor de execuţie  sau a celor care  au decedat lângă ei, cerându-le să reziste în faţa foamei, bolilor, supliciilor şi  terorii pentru a le pomeni numele atunci când Dumnezeu îi va salva din coşmarul numit comunism.   An de an, de Ispas, foştii deţinuţi politic din toată ţara se adună la Sighet, oraşul de la graniţa de nord a ţării, unde a funcţionat una dintre cele mai grele închisori comuniste şi unde a fost decimată elita ţării. Închisoarea a fost transformată în muzeu, denumit, cum altfel, decât  ,,Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”. Este singurul muzeu din Europa Centrală şi de Est şi care stă dovadă a tuturor relelor comunismului. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet a fost realizat şi administrat de Fundaţia Academia Civică,  Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Realizarea Memorialului este o formă de contracarare a victoriei comunismului şi un mijloc de resuscitare a memoriei colective.  Cum spune Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, care are 15 ani de temniţă în spate: ,,România nu are un muzeu al rezistenţei anticomuniste păstorit de statul român. Am cerut o clădire istorică în Bucureşti, dar n-au vrut să o pună la dispoziţie pentru  această destinaţie. RIAL-ul îşi are clienţii lui. Suntem singura ţară în care s-a suferit cel mai mult, dar care nu-şi respectă eroii. E o ruşine!”.

Simpozionul de la Memorialul Sighet

Am însoţit grupul AFDPR Braşov şi Făgăraş la manifestarea  anuală de la Sighet, de Ispas. O deplasare tematică prin care au fost vizitate acele locuri în care foştii deţinuţi politici şi-au lăsat tinereţea sau şi-au găsit refugiul în faţa terorii comuniste. Gherla cu Memorialul care se organizează în prezent, Sighet, mănăstirile Nicula, Bârsana  şi Râmeţ.  A fost o adevărată lecţie de istorie  aşa cum nu poate fi învăţată pe băncile şcolii. Pereţii fostei închisori Sighet sunt tapetaţi cu chipurile luptătorilor anticomunişti de pe întreg cuprinsul ţării.  Comemorarea de la Ispas este şi un bun prilej ca supravieţuitorii să-şi revadă părinţii, fraţii, surorile, copiii,  rudele, dar în fotografiile expuse.   După o pauză datorată pandemiei, Ana Blandiana şi  reprezentanţii muzeului au organizat un simpozion însă fără o temă stabilită.

• ,,Să ne bucurăm că am reuşit să ne întâlnim din nou după un an în care nu s-a putut organiza acest eveniment naţional. Suntem o familie, că asta este casa noastră istorică. N-am fixat o temă pentru dezbateri ca în alţi ani, dar să vorbim  despre tot ce am vrut să ne spunem unii altora în aceşti doi ani de despărţire. Va fi o bucurie  să ne ascultăm astăzi unii pe alţii. Cum este normal îl invităm pe domnul Octav Bjoza” a deschis simpozionul Ana Blandiana.

Au vorbit  celor prezenţi Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, Nistor Man, preşedintele AFDPR Mureş,  Sergiu Rizescu  de la AFDPR Piteşti, iar prin teleon au vorbit Teodor Stanca de la AFDPR Timişoara şi Cornelia Fiat.  Au fost prezentate apoi volumele de carte scoase de sub tipar în anul pandemiei, 2020,  de Biblioteca Memorialului.

Octav Bjoza: ,,De 2 ani, trăiesc senzaţia anilor 1950 în ceea ce priveşte teroarea psihică”

,,Vă mulţumesc  pentru tot ceea ce aţi făcut, aici, pentru noi împreună cu Romulus Rusan, Ioana Boca şi colegii de la Memorial. Faceţi parte din famila noastră,  a celor care venim, aici, an de an.  E un prilej de bucurie că ne întâlnim din nou, dar de fiecare dată este şi un prilej de tristeţe pentru că, vrem nu vrem, constatăm  că unii dintre  noi ne-au părăsit pentru totdeauna. Îmi vin în minte cuvintele unuia dintre camarazii din temniţă: întotdeauna  când pleci de undeva ia-ţi la revedere  ca şi cum nu te vei mai întoarce niciodată. Nu pot să uit aceste cuvinte. Sunt multe de spus, colegii mei vor veni cu completări, dar ca o sinteză a celor înâmplate în ultimii 2 ani,  toţi ai mei trăiesc senzaţia anilor 1950 în ceea ce priveşte teroarea psihică. Vă mulţumesc”  a spus preşedintele AFDPR, Octav Bjoza.

Nistor Man, preşedintele AFDPR Mureş: ,,Comunismul a fost o ofensă adusă demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor omului”

,,Astăzi este ziua tuturor eroilor. În închisorile comuniste au fost călăi şi victime. Am făcut parte dintre victime. Am fost conştienţi că luptăm împotriva unei barbarii moderne. Nu se va şti niciodată cât rău a făcut comunismul. Au suprimat libertatea, care este un drept dăruit popoarelor de Dumnezeu, iar dintre toate valorile morale, libertatea este cea mai importantă. Am stat cu Mircea Vulcănescu la Jilava şi mi-a spus, trăim absurdul istoriei. S-au distrus biserici, s-au demolat, şi s-au făcut grajdiuri, magazii, au distrus intelectualitatea, tinerimea, ofiţerimea noastră. În Cartea neagră a comunsmlui, un autor francez arată că  acest comunism a dat peste 100 milioane de victime, când primul război mondal a făcut 3 milioane de victime, iar al doilea război mondial, 60 de milioane de victime. Nmeni nu poate scrie această dramă, numai Dumnezeu. Închisoarea a fost definită prin 3 F, foame, frică şi frig.  Ne-au ameninţat mereu cu moartea, ne spuneau:  nu scăpaţi niciunul, vă împuşcăm pe toţi înainte de a veni americanii. Această perioadă a fost bine prevăzută de episcopul de Blaj, Ion Suciu, care a murit aici, la Sighet: ,,Iubiţi tineri, vă aşteaptă o viaţă de eroi. Acum se va vedea cine este pentu Iuda şi cine este pentru Hristos”. Lozinca lor, a securiştilor şi directorilor de închisori era că  deţinutul politic trebuie să perceapă dureros trecerea timpului. Doctrina lor, pleavă de vorbe. Comunismul a fost o ofensă adusă demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor omului”.

Sergiu Rizescu, preşedintele AFDPR Piteşti: ,, Sighet înseamnă istorie, demnitate şi suferinţă”

,,Piteşti, închisoarea mea şi poate a multora dintre dumneavoastră. Am venit aici pentru că aici mă întâlnesc  cu istoria, cu suferinţa, aici unde au fost  închişi marii oameni ai ţării şi decapitaţi. Uşile închisorii de la Sighet au fost deschise de grupul camaradului meu, Nistor Man. Mă uit că suntem tot mai puţini aici.  La organizaţia noastră de la Piteşti au fost în 1990,  2880 de membri, la Argeş şi Muscel a fost o mare armată anticomunistă. Sighet înseamnă istorie, demnitate şi suferinţă. Închisoarea de la Piteşti nu face parte din şi altele, ştiţi cu toţii ce a fost acolo. Când vin aici trec prin 2 locuri dragi  mie, în ghilimele, închisoarea Piteşti şi mina de plumb Cavnic.  Parcă văd şi acuma galeriile minei, eram 400 de tineri frumoşi, drepţi şi buni camarazi. Aş vrea ca şi la  noi la Piteşti să fie un Memorial, acolo  a fost nenorocirea istorică, acolo  a fost reeducarea, acolo a fost măcel. Ce trist este  să faci închisoare în oraşul tău , la 800 m de Liceul ,,I.C. Brătianu”  şi la 1km de casa bunicii mele. Să stai în închisoarea în care a stat şi tatăl meu, preot  arestat în Săptămâna Mare, iar băiatul lui, subsemnatul, în  săptămâna Crăciunului.  Ce   trist! Dar cel mai frumos moment din viaţa mea a apărut în 1953, în luna noiembrie, eram slab, prăpădit, în haine vărgate, dus în faţa  a doi colonei, care m-au prelucrat ca în viitor  să-i ajut. Cântec de sirenă! Ştiţi ce frumos este să fii liber? Omul în afară de frumuseţea fizcă trebuie să aibă şi frumuseţea  morală. Când am mers la celula mea, 55, nu mai avea gratii, eram eu cu sufletul meu, cu curăţenia mea. Şunteţi mulţi aici, sunteţi demni, sunteţi curaţi” .

,,Îmi caut tatăl printre aceste fotografii”

N-au lipsit de la eveniment reprezentanţii AFDPR Braşov şi Făgăraş, unii dintre ei fiind pentru prima dată la acest muzeu. Cu răbdare şi lacrimi în ochi şi-au căutat părinţii printre fotografiile care tapetează  pereţii fostei închisorii.  ,,Tatăl meu a fost executat de  securitate la Jilava, în 1957. Nu ştim unde îi zac osemintele. Tatăl soţului meu a fost închis în multe închisori, s-a eliberat de la Gherla, în 1964. Caut fotografia tatălui meu şi ale celor din familia mea pe aceşti pereţi. Consider acest muzeu un lăcaş pentru toţi cei fără de morminte” a spus Violeta Peptea, fiica  eroului anticomunist al Ţării Făgăraşului, Gheorghe Haşu, din Grupul Gavrilă.

Dan Despan, poetul suferinţei

Dan Despan din Braşov  a pregătit pentru eveniment versuri sensibile pe care să le împărtăşească cu toţi camarazii de suferinţă. Dan Despan a fost deportat la Blaj împreună cu mama şi fratele său, pe când tatăl era aruncat în închisorile comuniste. Un surghiun greu de suportat, aşa cum explică.  Cu talentul său de poet a prezentat colegilor din asociaţie trei poezii. Publicăm poezia ,,Gări triste”, urmând şi celelalte.

,,Priveam de la un geam acele triste case/ Ce-n urmă rămâneau, şi se întunecase/ Când trenul  se opri în gara Dumbrăveni/ Din el e dus în lanţuri un om, de doi gardieni. Adus uşor de spate, era mai mult o umbră/ Tăcere-ai îngheţată, o atmosferă sumbră./ Semnalu-i dat de tren, s-a depărtat şi gata/ Îmi fulgeră prin minte, de n-o fi fost chiar tata! Cu cine să vorbesc, n-am voie ca să spun/ Că am plecat în noapte din tristul meu surghiun/ Acolo, unde rar mi-au fost deschise uşi/ La prieteni, cunoscuţi, la unchi şi la mătuşi. Când îmi cereau biletul, vreo doi trei,  la control/ Era pericol mare să nu mă dau de gol/ De ne prindeau cumva, aşa erau şcoliţi/  Să fim urgent întorşi şi să fim pedepsiţi.”

La 84 de ani,  pe drumul Sighetului

• Şi de la Slobozia şi de la Brăila au sosit persoane pentru parastasul de la Sighet. Ana Girip, preşedinta Asociaţiei Pro Bucovina şi Basarabia, filiala Brăila, de 84 de ani, a venit împreună cu sora sa, Elvira Abramovici. ,,Aici mă simt ca în familie. Aici mă simt aproape de părinţii mei, care au fost refugiaţi din Basarabia. Tatăl meu a fost grec din Grecia, Tapinos Anastasie, şi mama mea, Raisa, au suferit foarte mult. Aici îi comemorăm în fiecare an” a spus brăileanca de 84 de ani.
• Stareţul Mănăstirii Suciu de Sus din Maramureş a fost la Memorial şi a oficiat alături de preoţi parastasul din Cimitirul Săracilor. A făcut 5 ani bătuţi pe muchie de închisoare la Satu  Mare, Gherla şi apoi în lagărul de muncă de la Grădina de la Măcin. A fost arestat pe când era elev la Seminarul de Teologie şi s-a eliberat cu ultimele loturi de deţinuţi, în iunie 1964. A vorbit celor prezenţi despre suferinţa sa şi despre crimele comunismului.

Masa tăcerii din cimitirul săracilor

Participanţii la simpozionul din muzeu au participat apoi la slujba de pomenire organizată în Cimitirul săracilor, manifestare devenită o tradiţie. Sub masa amplasată în Cimitirul săracilor de la Sighet se păstrează pământ de la fiecare  cimitir din ţară unde au existat gropi comune.  Preoţi greco catolici şi ortodocşi, laolaltă, au oficiat slujba de pomenire. De la Făgăraş, preotul Folea  a slujit alături de acest sobor. Ana Blandiana a ţinut să menţioneze prezenţa preoţilor de ambele culte la acest parastas.

• ,,Să scrieţi despre unitatea preoţilor de ambele culte, care în acest an au slujit laolaltă la acest monument. La început a fost la fel, dar apoi au refuzat să mai stea împreună la slujbă. Mă bucur că au revenit la normal” a spus Ana Blandiana, fondatoarea Memorialului.

Cimitirul celor fără de morminte, al vinovaţilor fără vină  a fost înfiinţat la marginea oraşului Sighet. A fost denumit ,,Cimitirul săracilor” unde   a fost edificat un ansamblu arhitectural destinat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea. Amenajarea acestui cimitir a început după 1997, când Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost declarat, prin Legea nr. 95, „ansamblu de interes naţional”. Prin aceeaşi lege, cimitirul era considerat ca parte a Memorialului, întrucât în anii ’50 aici fuseseră aruncate în gropi anonime trupurile câtorva zeci dintre deţinuţii politici morţi în închisoarea Sighet. Nu se ştie cu certitudine câţi din cei 54 de morţi au fost îngropaţi aici şi câţi în alte locuri, întrucât comuniştii au practicat ştergerea urmelor.  A fost desenată din brazi o hartă a ţării, iar în locul de pe hartă al oraşului Sighet (socotit un epicentru al acestei represiuni) a fost ridicat un altar-cenotaf. În nişa de sub altar au fost depuse zeci de urne cu pământ adus din diferitele închisori, lagăre, centre de deportare, locuri de execuţie. În spatele altarului veghează o cruce în stil bizantin, dăltuită în calcar de maestrul pietrar Constantin Marinete, iar în fundal au fost ridicate de-a lungul timpului mai multe troiţe dedicate victimelor de către familii şi asociaţii. Ansamblul mai cuprinde câteva zeci de plăci de andezit pe care sunt sculptate nume ale cetăţenilor români morţi în deportările din Uniunea Sovietică. Ele completează numele morţilor din închisori şi lagăre, parţial înregistrate pe plăcile din curtea Memorialului. În anii 2011 – 2012, în partea dinspre şosea a fostului cimitir a fost ridicată de către Fundaţia Academia Civică o Poartă a Memoriei (arh. Ştefan Radocea), care ţine loc şi de clopotniţă. Inspirată din motivul biblic al Scării Vieţii, poarta evocă în acelaşi timp o carte deschisă, prin deschizătura căreia poate fi văzut, în perspectivă, ansamblul arhitectural. Va urma, Memorialul Gherla. (Lucia BAKI)