Liberalii de la Făgăraş şi-au ales conducerea luni, 21 iunie 2021, în cadrul şedinţei  organizate începând cu ora 17.00.

  • Ca preşedinte al  organizaţiei locale a fost aleasă ec. Persida Ţâmboiu cu 47 voturi din cele 49 valabil exprimate.
  • Ca vicepreşedinţi au fost aleşi:
  • Boeriu Dan,
  • Marian Victor,
  • Negrilă Ion,
  • Gavrilă Dan,
  • Urs Cristian,
  • Hârşovescu Silviu,
  • Moga Marcel,
  • Poparad Cosmin.
  • În cadrul Biroului Politic Local au fost aleşi ca membri:
  • Dogaru Cerasela,
  • Dragoş Cătălin,
  • Dragoş  Gheorghe,
  • Cârje Cătălin,
  • Leabu Cornea Iuliana,
  • Păişiu Ioan,
  • Puiuleţ Gheorghe,
  • Cupu Lucian.
  • Secretar al organizaţiei a fost desemnat Mogoş Remus.

Persida Ţâmboiu: ,,Am cunoscut oameni oneşti, harnici şi doritori  de schimbare cărora le mulţumesc! Le mulţumesc  că ne-am suflecat mânecile şi împreună am creionat  proiecte, strategii şi iniţiative care să facă din Făgăraş  oraşul pe care îl merită făgărăşenii. Un oraş curat, în care autorităţile  oraşului  servesc cetăţenii şi nu interesele personale şi ale celor din jur. Mulţumesc colegilor atât celor de la Făgăraş cât şi de la Braşov pentru încrederea acordată, pentru deschiderea  şi sprijinul  necontenit, dar mai ales pentru deschiderea avută la oamenii noi. PNL este ,,acasă” pentru  oamenii care aderă la valorile noastre, pentru care  corectitudinea şi bunul simţ ardelenesc sunt  definitorii. Uşile instituţiei sunt  deschise, dorim  să atragem  oameni de toate  vârstele, făgărăşeni reîntorşi acasă după ani de experienţă în afara oraşului, dar a căror  experienţă o putem folosi  pentru dezvoltarea oraşului, a comunităţii. Vă reamintesc ceea ce a spus Dinu Brătianu: ,,România modernă este opera Partidului Naţional Liberal!” a declarat Persida Ţâmboiu, preşedintele PNL Făgăraş.

  • ,,Echipa care preia conducerea organizației locale  PNL Făgăraș este o echipă nouă, formată din oameni care cunosc bine problemele comunității făgărășene, oameni ai locului, care iubesc Făgărașul și vor să contribuie la dezvoltarea acestuia!  O felicit pe doamna Persida Timboiu, președintele ales al organizației PNL Făgăraş, o asigur de toată susținerea mea și îi doresc mult succes! Sunt convins că organizația PNL Făgăraș va convinge făgărășenii că numai împreună pot schimba lucrurile în bine pentru întreaga comunitate!” a comunicat Adrian Veştea, preşedintele PNL Braşov.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here