Luni, 21 iunie, este solstiţiu de vară, când se înregistrază cea mai lungă zi din an, eveniment care marchează debutul verii astronomice. Durata zilei va fi 15h 32m, cea a nopţii fiind de numai 8h 28m.Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. Potrivit Observatorului Astronomic ,,Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, în jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°.  Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor. Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanţa unghiulară nord faţa de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului .

De ce se numeşte solstiţiu

Denumirea solstiţiului de vară („Soarele stă”) este dată de faptul ca la data respectiv are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflandu-se la culminaţie pentru latitudinea medie a ţării noastre, la 67 grade 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore si 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore si 28 de minute. Din acelasi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers. În vechime, solstiţiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here