Consilierii locali de la Beclean  s-au întrunit în şedinţă ordinară miercuri, 23 iunie 2021, începând cu ora 9.00, pentru a analiza şi vota proiectele de hotărâre iniţiate de  primarul comunei, Claudiu Motrescu, după ce acestea au fost discutate în cadrul comisiilor de specialitate. Din cei 11 consilieri locali, doar 8 au participat la  şedinţă, absentând reprezentanţii PSD. De data aceasta a fost o şedinţă paşşniă, proiectele de hotărâre fiind votate fără discuţii aprinse.

Intabularea activelor comunei

Pentru mănăstirea Făget-Boholţ, de pe dealul Galaţiului, a fost aprobată cantitatea  de 15 mc de lemn de brad, cu titlu gratuit, din pădurea comunală. Conform cererii stăreţiei lăcaşului de cult, lemnul va fi folosit pentru construcţia de mobilier în interiorul mănăstirii. Consilierii au aprobat, de asemenea, întocmirea documentaţiei pentru înscrierea în Cartea Funciară  dreptul de proprietate al Comunei Beclean asupra pădurii comunale în suprafaţă de 462,980 hectare. Şi imobilul din Beclean, care are destinaţia ,,Centrul multifunncţional de promovare turistică a zonei”, va fi inscris  în CF pentru Comuna Beclean. În acest sens, consilierii locali au cerut să fie delimitată şi însuşită de Comuna Beclean toată suprafaţa imobilului, inclusiv grădina şi curtea. În atenţia Legislativului a fost adusă clădirea şcolii generale din Calbor, nr. 22, în suprafaţă de 542,5 mp formată din construcţie, 271 mp, şi curte.   Aleşii locali au aprobat evaluarea realizată de un expert cu scopul concesionării acesteia în scop cultural. Valoarea clădirii a fost stabilită la 184.526 euro, respectiv 980.563 lei, iar evaluatorul a propus o  redevenţă lunară de la concesionar de 1545  lei.

SVSU la Beclean

Comuna Beclean va avea un Serviciu Voluntar entru Situaţii de Urgenţă de tip V1, aşa cum au aprobat aleşii locali la cererea ISU Braşov.  Astfel va fi modificată HCL  nr. 10 din 2006 prin care s-a înfiinţat SVSU Beclean, de categorie IV, şi HCL nr. 8 din 2012 prin care serviciul era încadrat la categoria I.

15 angajaţi în Primăria Beclean

Legislativul a aprobat organigrama şi statul de funcţii  ale aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2021. ,,Numărul maxim de posturi stabilit prin lege  este de 23, dar sunt ocupate 15. Avem un post vacant de şofer microbuz şi 5 posturi suplimentare pentru perioadă determinată pentru implementare proiecte europene, care sunt vacante” a explicat primarul Claudiu Motrescu.  În cadrul Primăriei Beclean  sunt prevăzute  14 funcţii contractuale de execuţie, 6  funcţii publice de execuţie, o funcţie de conducere, primar şi viceprimar. La compartimentul contabilitate sunt prevăzute 4 posturi, 3 fiind ocupate, la compartimentul de asistenţă socială  este un post, la compartimentul agricol sunt 2 posturi, la compartimentul proiecte şi programe  sunt prevăzute 6 posturi, ocupat este unul, la compartimentul situaţii de urgenţă, un post, iar la compartimentul adminstrativ din 6 posturi prevăzute sunt ocupate 4, de muncitori.

Investiţii finanţate

Comuna Beclean a înregistrat  un excedent  bugetar în anul 2020 în valoare de 2.004.581,36 lei. Executivul a propus plenului CL Beclean aprobarea repartizării excedentului pentru finanţarea unor investiţii stabilite pentru anul 2021.

  •   Construcţie sediu administrativ şi sediu ISU- 328.000 lei
  •  Sistem alarmă şi video  la dispensarul din Beclean- 10.000 lei
  •  Branşament  apă şi curent electric la terenul de sport din Hurez- 109.000 lei
  •  Mobilier pentru locurile de joacă amenajate la Calbor şi Boholţ- 120.000 lei
  •  Actualizare PUG- 25.000 lei
  •  Modernizarea sistemului de iluminat public- 100.000 lei
  •  Extindere reţea de canalizare şi staţie de epurare în satele Beclean şi Luţa- 400.000 lei
  •  Reabilitare reţea de apă şi branşamente la Luţa, prin SC Apa Canal Sibiu SA- 200.000 lei
  •  Modernizare DC 68, Beclean – Hurez- 20.000 lei
  •  Acoperirea golurilor de casă ale secţiunii de funcţionare- 367.581,36 lei.

Reamintim că prin HCL, bugetul aprobat pentru Comuna Beclean, în 2021, este de  8213,000 lei la partea de venituri, iar la cheltuieli, de 9.850.000 lei. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here