Video. Interviu fără perdea cu Octav Bjoza, preşedintele AFDPR. ,,Fiecare etnie îşi are uscăturile ei, e plină pădurea de cozi de topor”

•   ,,Am fost educat în spiritul iubirii, acolo unde nu există politici, etnii, există oameni şi neoameni”

•  ,,Nişte neicanimeni mă învaţă pe mine ce înseamnă Europa, democraţia?”

Rezistenţa Anticomunistă este  subiectul care deranjează, în ziua de astăzi, în special cercurile de interese de la nivel central. Sub diferite forme, persoanele care evocă lupta anticomunistă şi pe cei care au murit în temniţele comuniste sau în munţi sunt trecute prin tăvălugul dezbaterilor de tot felul sub auspiciile discriminării şi ale  antisemitismului. Astăzi, ar trebui, în opinia acestora, ridicaţi şi evocaţi doar eroii  holocaustului, iar eroii luptei demnităţii româneşti trecuţi la groapa de gunoi a istoriei. Octav Bjoza, cu 15 ani de condamnare politică în spate, şi miile de români asemeni lui, sunt puşi să retrăiască anii de groază ai comunismului. Dar nu prin persecuţii fizice, aşa ca în anii 50, ci psihice, morale şi antiromâneşti.  Am asistat la demisia liderului AFDPR, Octav Bjoza, din funcţia de demnitar al statului român, fără nicio justifcare şi noaptea ca hoţii. Asistăm la critici dure şi chiar anchetarea de către procurori  a persoanelor care comemorează un Ion Gavrilă Ogoranu, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Ion Antonescu, români care au scris istorie, dar primesc laude, onoruri, funcţii guvernamentale, spaţii muzeale, cei care promovează o altfel de istorie decât cea adevărată. Dacă la nivelul anului 1990, când se credea că a căzut definitiv cortina comunistă, erau peste 130.000 de foşti deţinuţi politici şi deportaţi, astăzi dacă mai sunt în viaţă 2500, iar ultimul filon al demnităţii româneşti se stinge. Ce urmează? În ce direcţie se îndreaptă societatea românească? Am stat de vorbă cu Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, despre situaţia actuală din România şi modul în care, conducătorii ţării, îi tratează pe românii care au luptat pentru democraţie, dreptate, adevăr şi credinţă strămoşească. Un interviu fără perdea în care adevărul a fost spus aşa cum este el. ,,Ruşine!” spune Octav Bjoza.

Reporter: Foştii deţinuţi politici se întâlnesc în fiecare an pentru a-şi comemora camarazii, în diferite locuri din ţară şi la date diferite, la Sighet de Înălţarea Domnului, la Sâmbăta de Sus de Sf. Ilie, etc., dar se pare că, astăzi,  actualii conducători ai ţării vor altceva. De ce?

Octav Bjoza: Noi avem date bine stabilite la care ne întâlnim în fiecare an, la care au loc  slujbe religioase, întâlniri comemorative de evocare a figurilor celor dispăruţi. Niciodată nu voi fi de acord şi nu voi accepta fărâmiţarea Rezistenţei Anticomunste pe criterii  politice, aşa cum gândesc  şi vor unii. Rezistenţa Anticomunistă trebuie  privită  ca un  întreg, ca un tot unitar  şi nicidecum fărâmiţată, vezi, Doamne, că până la urmă nu va mai rămâne nimic.

Malmaison  nu a fost alocată  pentru înfiinţarea  Muzeului Rezistenţei Anticomuniste

R.: România nu are încă un Muzeu al Rezistenţei Anticomuniste, care, bineînţeles, ar trebui să fie în capitală. De ce?

O.B.: Trebuie să nu uităm faptul că comunismul  a lăsat,  pe planeta asta, peste 50 de milioane de  victime, iar noi, românii, culmea nesimţirii, a neruşinării,  suntem singura  capitală din Europa comunizată  care,  nici după 31 de ani, nu avem un muzeu al crimelor  comunismului. Are Tirana, are Chişinăul, Riga,  Vilnius, Budapesta, Varşovia, Berlinul,  toţi au, noi nu avem.  De ce? Nu se găseşte o locaţie.  Iată locaţia pe care am vizitat-o cu secretarul de stat, care a fost deosebit  de receptiv şi de amabil, Brătescu, este şi acum secretar de stat, este  o clădire istorică, construită de Alexandru Ioan Cuza, cazarmă militară, a fost unul dintre sediile securităţii comuniste cunoscută de noi,  foştii deţinuţi politici,  de Malmaison.  O clădire monumentală, un patrulater cu latura  pe 100 de m, pe 3 niveluri, încăperi  înalte de 3,5 m. Era potrivită pentru acest muzeu, dar  s-a dat pe felii, pe  49 de ani, pe  99 de ani.   Statul trebuia să o considere de interes naţional,  ca un adevărat monument istoric şi să fie  introdusă în circuit, dar n-a făcut-o. În beciurile de la Malmaison au murit oameni torturaţi. Nu s-a rezolvat.

R.: V-au oferit alt spaţiu?

O.B.: Preşedintele României a promulgat  o lege în vara anului 2019,  Legea muzeului ororilor  comunismului, dar trecuse un an şi jumătate  şi nu se făcuse absolut nimic. M-am adresat  Preşedinţiei şi atunci a încropit ceva, au  făcut un proiecţel, au eliberat un sediu, au numit un tinerel director  şi muzeul a luat  fiinţă într-o încăpere la Ministerul Culturii. Este o jignire  grosolană! Murim toţi şi nu o să apucăm să vedem un muzeu  al crimelor comunismului. Te face să crezi şi pe bună dreptate că ai de  a face cu  copiii şi nepoţii criminalilor care ne-au trimis la moarte ş nicidecum  cu altcineva.   Este mai mult decât  revoltător. Eu am ţinut peste 200 de conferinţe, însumând peste 15.095 de persoane. Am ţinut  şi în Itaia, la Bolonia, invitat la Facultatea de Istorie, la Universitatea  din Barcelona, la Chişinău, şi în zeci de locuri din ţară. Conferinţele au minm 2 ore, iar audienţa a fost foarte receptivă, interesată. Prezint documente, fotografii, iar dacă sunt la Braşov chiar şi obiecte.

Nu poţi  scoate din istoria literaturii române pe Radu Gyr, un titan al poeziei româneşti”

R.: S-a ajuns în situaţia în care  dacă vorbeşti de Rezistenţa Anticomunistă, de Radu Gyr sau de Valeriu Gafencu  eşti sancţionat. Cum vedeţi această situaţie?

O.B.: Sunt situaţii deosebite. Constat cu tristeţe cum simt colegii mei pulsul, tensiunea,  teroarea psihică a anilor ’50.  Ia auzi  domnule, să nu poţi vorbi de Rezistenţa Anticomunistă că ăla a făcut parte  dintr-un   partid sau dintr-o mişcare! Ei, nu se poate aşa ceva! Trebuie să fie clar, eu nu am fost, nu sunt legionar, dar nu pot să ascund adevărul. Nu poţi  scoate din istoria literaturii române acest  titan al poeziei româneşti, Radu Gyr, care este poetul suferinţei româneşti din temniţele comuniste.  Scrie şi apreciază valoarea lui şi pune şi tu aşa într-un chenar ,,a făcut parte dintr-o mişcare criminală”, dar nu ascunde totul, că nu e bine.

R.: De ce se vrea aşa ceva?

O.B.: Nu ştiu, e ca după război, nu aveai voie  decât la moarte.  Adevărul trebuie cunoscut în toată plenitudinea lui.  Mi-aş dori un lucru, de  ce să nu am eu dreptul la părrea mea? Noi, românii, nu suntem în stare  să luăm de la toţi dacă au avut ceva bun,  indiferent dacă au fost comunişti, legionari, nazişti, fascişti, să preluăm şi  nu să aruncăm totul la groapa de gunoi a istoriei. Ce a fost rău să dezbatem  cu curaj şi numai împreună. Să nu creadă cineva că o etnie sau alta poate singură să rezolve nişte probleme, în sensul stăvilirii unei eventuale renaşteri a unui totalitarism  pe aceste meleaguri. Când  vrei să o faci singur stârneşti o reacţie inversă, nemeritată.

Legea i-a ocrotit pe criminali

R.: Este o pantă greşită pe care se merge, astăzi?

O.B.: Da, da, să ajungi să-ţi fie frică. Ni se spune, avem lege! Unde e, măi, legea cu condamnarea  comunismului? Unde e acea lege, că mie comuniştii mi-au distrus toată viaţa!

R.: A fost condamnat comunismul doar la nivel teoretic, doar vorbărie?

 O.B.: Nu s-a  inreprins nimic, i-am lăsat pe toţi să moară liniştiţi  în paturile lor.  Dar nu numai atât, legea a avut grijă chiar  să-i ocrotească, s-a avut grijă,  după 25 de ani,  timp în care s-au stins toţi ca şi ai mei, ba chiar unii dintre ei înmormântaţi cu onoruri militare din criminali. După 25 de ani, au găsit 2 bătrâni care aveau 85 de ani, iar după  5 ani de anchete şi condamnare s-au stins. Asta a fost tot.

Liderul AFDPR,  scos din Guvern noaptea ca hoţii

R.:  AFDPR a primit după mulţi ani o funcţie în Guvernul României, cea de secretar de stat pe care aţi ocupat-o dumneavoastră. Astăzi, gvernanţii au eliminat AFDPR-ul din instituţiile guvernamentale. Mai putem vorbi despre moralitate?

O.B.:  Este un aspect pe care mi-e silă şi scârbă să-l mai discut, dar dacă m-aţi provocat vă spun.  Noi nu am cerut  niciodată să ocupăm vreo funcţie, dar de câte ori am avut ocazia am făcut remarca că alte categorii de luptători anticomunişti  au funcţii parlamentare, au secretariat de stat,  ori noi eram 128.000  la începutul anilor 1990, deţinuţi politici, deportaţi şi urmaşi ai acestora şi n-am cerut. Într-o zi  ne-am trezit că suntem invitaţi de premier.  Era  vara lui 2014. Nu m-am dus singur să nu apară că  îmi rezolv nu ştiu ce probleme de ordin personal şi întotdeauna am mers şi cu colegi de-ai mei. Ne-am dus patru. Primul ministru Victor Ponta  ne-a anunţat, era grăbit, că a desfiinţat secretariatul de stat  pentru revoluţionari, a schimbat denumirea şi ne-a introdus pe noi. Ne-a mai anunţat că va numi el pe cineva. Atunci  toţi patru  am spus, parcă eram vorbiţi, vă mulţumim, noi nu acceptăm pentru că nu vrem să fim numiţi politic. Noi suntem  ai tuturor partidelor, ori ne vreţi, ori nu ne vreţi.  Ne-a spus, hotărâţi  cine să vă reprezinte   şi eu  voi numi persoana. Colegii mei au hotărât ca eu să fiu, iar la 1 octombrie 2014  am fost numit subsecretar de stat în Guvernul României. Tocmai pentru motivul că nu am acceptat să fiu numit politic am fost cel mai longeviv demnitar  din toate guvernele  României, 6 ani, 5 luni şi 15 zile, timp în care am schimbat 9 sau 10 premieri.  Până la jumătatea lui martie 2021.

R.: Deci cuiul a fost legea privind urmaşii foştilor deţinuţi politici?

O.B.: Noi am avut de 10 ani un proiect de lege prin care voiam şi introducerea copiilor care au suferit alături de familiile lor, ei neputând să facă meseriile dorite, şcolile, facultăţile, n-au putut promova în servicii, au fost foarte vitregiţi. Am zis că după 30 de ani o minimă recunoştinţă, reparaţie bănească, să pară măcar că ai fost binevoitor, ai  vrut să repari ceva din vieţile distruse. Au fost de ordinul zecilor de mii. Am considerat că este omenesc  ca toţi copiii indiferent de politica făcută de părinţii lor să primească această reparaţie. În ultima clipă s-a intervenit şi s-a sus NU, copiii criminalilor  de război, crime împotriva umanităţii, legionarii, nu vor beneficia de prezenta lege. O măgărie ordinară! Aşa am considerat-o. Ce  vină poate să poarte un copil pentru faptele părinţilor lui! În niciun caz nu voi renunţa  la această idee că s-a făcut o mare, mare nedreptate. Dar dacă aşa vor legiuitorii nu avem ce face. Drept urmare,  am dat un comuniat de presă, aflând   cine este persoana care a introdus în lege aceste aspecte. Fiecare etnie îşi are uscăturile ei, am  avut şi noi nemernicii noştri, un număr restrâns, dar toţi am avut, n-au avut doar evreii, şvabii, saşii, am avut şi noi, românii, e  plină pădurea de cozi de topor.  Dar, noi nu avem voie să avem sensibilităţi, numai unii, e o problemă  sensibilă care nu trebuie spusă.  Dar nu e chiar aşa, tu te obrăzniceşti în faţa mea şi eu  să tac smerit? Nu se poate. Dacă  ne punem pe adevăr, atunci haideţi să-l rostim până la capăt.  Să-ţi fie teamă să spui ceva! Le pui în paralel, apreciază-i valoarea lui, dacă a avut-o.

,, Nu le este ruşine să-mi vorbească mie ce înseamnă democraţie în ţara aceasta?”

R.: Au publicat  decizia fără să fiţi anunţat?

O.B.: Habar nu am avut, s-a dus unul şi i-a periat, ia uite ce spune unul, ne face de râs în faţa Europei. Nu le este ruşine să-mi vorbească mie ce înseamnă democraţie în ţara aceasta?  Este o atitudine mai mult decât ruşinoasă. Din ăşta ar trebui să stea la coadă să le dau eu lecţii ce înseamnă Europa, democraţia,  sennsibilităţiile, că eu am trecut pe acolo, nu ei, erijaţi în reprezentanţi ai liberalilor, ai marilor  liberali care au făurit România Mare şi mai apoi au murit  lângă noi în temniţă. Este o ruşine! Dacă venea din partea PSD-ului, dar liberalii sunt consideraţi de deţinuţii politici în ansamblul lor, doar ei au mai rămas în politica românească, ar fi ai noştri.  Ei, când te lovesc ai tăi este groaznic, e culmea neruşinării. Să vii fără să mă cunoşti, fără să stai de vorbă cu mine, elevule!  O jignire, o grosălănie!

R.: Ce să înţelegem, au vrut să lovească în AFDPR, ultimul filon al demnităţii româneşti?

O.B.: Realitatea este alta, o ştie toată lumea, dar nu o să o aflaţi de la mine.  De natură murdară, mă descalific dacă vin cu astfel de precizări. L-au pus  într-o  situaţie neplăcută şi pe preşedintele ţării, de nu ştie ce să facă, prin mine el a decorat pe toţi deţinuţii politic şi deportaţii.

R.: Vă vor retrage şi decoraţiile?

O.B.: Nu cred, nu ştiu, ar fi o ultimă mizerie, incalificabilă. Să nu vii să mă întrebi? Să nu mă supere fraţii, eu deţin documente  de necontestat,  dar care nu-şi  au rostul, noi trebuie să căutăm împreună ceea ce ne leagă, ceea ce ne uneşte, să căutăm  să evităm ceea ce ne-ar dezbina, nu în sensul de a le ascunde sub preş,  ci să facem eforturi, să dăm dovadă de toleranţă, în temniţă am fost educat şi să  ştiu să iert, iar iertarea m-a făcut şi mai puternic, să ştiţi.  Mi-am iertat călăii de când eram acolo, dar îi iert şi pe  ăştia care au făcut mizeria asta.  Să intri cu cizmele pline de noroi în ce a mai rămas  demn şi moral în ţara asta, este ruşinos! Şi cine sunt ăia? Nişte  neicanimeni.

R.: Veţi participa la comemorarea de la Sâmbăta de Sus, în iulie?

O.B.: Ne vom întâlni, deja mă gândesc la acest eveniment mai ales că mi s-a cerut ca să facă unii, azi, comemorarea şi ceilalţi mâine. Îmi pare rău,  în faţa  morţii am fost împreună. Cum să vii  după  70 de ani să pretinzi aşa ceva! Că mă vede  lumea lângă legionari, mi-au zis. Îmi  pare rău, îmi rostesc cuvântul, depun o coroană de flori şi m-am retras. Au încercat cu mine tot felul, să fiu informator al securităţii, le-am arătat documentul şi mi-au zis că e prea vechi, am reactualizat adeverinţa, apoi  de ce numai lui Bjoza i s-a redus pedeapsa de la 15 la 10 ani, fals, la toată lumea s-a redus.  Acum spun că sunt cu simpatii legionare şi antisemitism, fals.  Am fost educat în spiritul iubirii, acolo unde nu există politici, etnii, există oameni şi neoameni.   Aşa am reţinut în temniţă de la un coleg desuferinţă: ,,O să-i găseşti greu fiule” îmi spunea. (Lucia BAKI)