Foto şi VIDEO. De vorbă cu istoria. Simpozionul ,,Destinul familiilor luptătorilor din Rezistenţă”

•   Simpozionul ,,Destinul familiilor luptătorilor din Rezistenţă” la Zilele Rezistenţei, ediţia a XI-a,  organizat la Mănăstirea Brâncoveanu

•   Senatorii Marius Toanchină şi Sorin Lavric au participat la manifestare

,,Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire“.  Era legământul partizanilor din Munţii Făgăraşului spus în ziua de Paşti a anului 1952, când au ascultat de pe culmile munţilor slujba Învierii de la Mănăstirea Brâncoveanu.  În 1990, Ion Gavrilă Ogoranu le-a amintit camarazilor lui  acest legământ făcut cu 40 de ani în urmă şi aşa au pornit la realizarea lui. ,,Trupurile morţilor nu aveam de unde le lua, noi nu ştim unde sunt, nimeni n-a venit să ne spună, pe ucigaşi nimeni nu i-a deranjat să spună locul unde i-au aruncat. Rămânea doar să ridicăm o cruce seacă undeva ca amintire. După doi ani de ezitări mitropolia Sibiului şi stăreţia s-au învoit. Am propus şi s-a primit ca în fiecare an în prima Duminică după Sf. Ilie să ne adunăm aici şi să ne aducem aminte de cei morţi” explica Ion Gavrilă Ogoranu.  La sfinţirea Crucii, în toamna lui ‘94, a fost lume multă, mulţi supravieţuitori, urmaşi, săteni, oameni din toate colţurile ţării. Din toate piepturile a izbucnit, la finalul slujbei, ,,Imnul fratelui de cruce căzut” şi pe care spre mirarea unora îl ştia toată lumea. Cântecul se-mpletea cu adierea vântului prin cetina brazilor, cu vuietul apelor repezi de munte, cu ecoul văilor şi stâncilor. Era cântecul pe care îl intonau luptătorii  ori de câte ori cădea unul dintre ei. ,,Am ales această sărbătoare pentru că şi Sfântul Ilie a fost prigonit. Aşa am fost şi noi, luptătorii, de către comunişti” justifica Ion Gavrilă Ogoranu data stabilită pentru comemorarea de la Cruce.  De atunci în fiecare an se organizează comemorarea eroilor făgărăşeni, la Crucea din marmură de lângă mănăstire.

Centenarul Ana Gavrilă Săbăduş

Iulie 2021. Manifestarea a ajuns la ediţia a XI-a, Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu alegând pentru  ,,Zilele Rezistenţei” tema „Centenarul Ana Gavrilă-Săbăduș. Închinare familiilor luptătorilor în Rezistență”.  În perioada  23-25 iulie  s-au adunat din nou la Mănăstire iubitorii de  adevăr istoric din toate colţurile ţării, din Moldova şi din Serbia pentru a-i comemora pe cei care au format Rezistenţa Anticomunistă. Organizatorii au  oferit participanţilor o expoziţie documentară  în holul Aulei Academiei de la Sâmbăta  cu fotografii şi documente ale luptătorilor anticomunişti.  Sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 10.00, s-a desfăşurat sesiunea de comunicări cu tema: „Destinul familiilor luptătorilor în Rezistență”, iar în partea a doua, după ora 15.30, au fost prezentate  mărturii ale luptătorilor şi ale urmaşilor acestora.  În cadrul sesiunii au susţinut prezentări Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, senatorii Marius Toanchină şi Sorin Lavric, profesorii universitari Corvin Lupu şi Tiberiu Costăchescu, dr. Galina Răduleanu, fost deţinut politic, cercetătorul Alexandru Costache. Împlinindu-se 100 de ani de la naşterea Anei Gavrilă Săbăduş, salvatoarea lui Ion Gavrilă Ogoranu, a fost prezentată o filmare  inedită din arhiva fundaţiei. Au vorbit apoi audienţei fostul deţinut politic Mirel Stănescu, Maria Trifan, fiica mărturisitorului temniţelor comuniste, Traian Trifan, cel care a dat titlul volumelor ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, urmaşii martirului Dumitru  Apostol, şeful grupului de rezistenţă armată de pe Valea Topologului, Corneliu Zeana, fiul martirului Dumitru Zeana, exterminat la Aiud, prof. Stroe, col (r) Florin Şinca.   Organizatorii au proiectat înregistrări video din arhiva fundaţiei cu luptătorii anticomunişti. Au fost apreciate şi instructive proiecţiile întâlnirilor dintre Ion Gavrilă Ogoranu cu familia lui Jean Pop (Fileru) din Lisa, soţia sa, Maria Şerban (Pop) şi fiica acesteia, cu Maria Cornea din Ileni, ,,Domnişoara” aşa cum o numeau luptătorii din munţi.

Prof. Univ. Corvin Lupu: ,,Octav Bjoza a fost destituit într-un mod absolut nedemn de la cele mai înalte uşi ale ţării ”

,,Nu ne-am văzut de 2 ani, s-au întâmplat multe pentru luptătorii din Rezistenţa anticomunistă şi antisovietică şi urmaşii lor. Una ar fi Legea care le acordă unele drepturi materiale, dar această Lege a fost deturnată, privitor la interdicţia pentru copiii legionarilor de a obţine aceste drepturi materiale când este evident, pentru mine cel puţin ca şi cercetător de istorie contemporană, ca profesor  universitar, că legionarii au fost cei mai patrioţi dintre luptători, au fost cea mai importantă forţă a luptei din munţi, au  fost cea mai vizată ţintă a Securităţii, aparatul represiv principal vinovat, care de atunci a acţionat ca stat în stat şi care depăşea cu mult  prin acţiunile sale ordinele decidenţilor politici de atunci .  În acelaşi timp copiii membrilor SS, saşii noştri au fost cu toţii în SS, au dreptul şi este firesc să aibă dreptul.  Atunci şi copiii legionarilor au dreptul pentru că ei nu sunt vinovaţi de nimic, nici măcar  de faptul că părinţii lor au fost legionari. Pentru această idee domnul  Octav Bjoza şi-a pierdut funcţia. A fost destituit într-un mod absolut nedemn de la cele mai înalte uşi ale ţării. Sunt informat, am condus o facultate de informaţii, am şcolarzat sute de studenţi, 600 de ofiţeri de informaţii au trecut prin mâna mea cât am fost decan al Facultăţii şi ştiu precis că de la  cele mai înalte uşi ale ţării s-a decis, de la preşedinte, de la Helvig şi de alte uşi importante s-a dat dispoziţia ca Bjoza să fie destituit. Senatorul Lavric ne-a transmis un mesaj foarte important: să nu tăcem, să nu ne împotmolim şi să lăsăm urme materiale ale mesajelor pe care le preluăm de la foştii luptători şi să le transmitem generaţiei tinere.  Bucelea era o familie înstărită din Viştea de Sus, socrul meu era minor când a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat la 25 de ani temniţă grea şi puţini oameni au ştiut, doar când am adus eu de la Securitate un document din arhive au luat la cunoştinţă că în recurs a mai primit  1,8 ani, singurul condamnat din lotul Chiujdea/Gavrilă  pentru că s-au mai găsit la el la percheziţii nişte arme.  S-a eliberat în 64 cu Decretul. Familia a suferit cumplit. Percheziţiilee au fost continue. Bunicul, tatăl luptătorilor Bucelea, s-a tot temut că dacă  va fi arestat şi el nu va rezista torturilor şi va mai spune anumite lucruri, dându-şi seama  că Securitatea ştie doar o parte din lucruri. Atunci s-a spânzurat în şură. Soacra mea gravidă l-a găsit spânzurat. Bunica ei, mama luptătorilor Bucelea, n-a rezistat şi a murit. A rămas în casă o fetiţă de 17 ani gravidă care  a născut în ziua de 15 iulie  1957, ziua în care socrul meu a fost condamnat. Le-au fost confiscată averea, iar casa şi curtea urmau să fie transformate în grajdiuri  pentru taurii şi vierii satului, iar casa pentru păzitorii vitelor. Născându-se fiica lui în aceeaşi zi cu condamnarea, n-au mai putut să ia casa.  Trebuie să luăm realitatea aşa cum este. O mare parte a satului nu era cu ei şi foarte mulţi oameni i-au turnat la Securitate. Şi astăzi mă întâlneesc cu ei pe uliţele satului. Am cerut cartoteca şi documentele din arhivelee SRL şi mi le-au dat, în care am văzut multă mizerie.  Sunt şi astăzi printre noi, trebuie să ştim asta, răul venea mult mai tare de la Securitate. Astăzi SRI este capul răutăţilor în ţara noastră, ei controlază, ei fac  marile rele, inclusiv poliţia politică represivă şi toate celelalte. Poporul român a fost de multe ori neatent, s-a uitat  foarte mult la televizor şi a crezut foarte multe.  Cu câţiva ani în urmă  nişte oameni voiau câteva lucruri, creşterea nivelului de trai al românilor, concomitent cu fiscalizarea tuturor. Un lider de partid care a stat în închisoare până de curând le-a spus: dacă nu le iei banii te dau afară. INS ne-a anunţat  însă că a colectat 27% din taxe, n-au plătit  companiile străine şi cele ale serviciilor de informaţii. Au umplut ANAF-ul de ofţeri acoperiţi şi nu fiscalizează. Avem nevoie de suveranitate, dar ea se obţine  doar în spatele uşilor. Cred că de aceea presiunea poporului  trebuie să fie cât mai mare” a spus prof. Univ. Corvin Lupu.

Senatorul Sorin Lavric: ,,O  recunoaştere a lui Ion Gavrilă Ogoranu a avut loc în Parlamentul României”

,,Dacă ar fi să aleg între  ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” şi literatura beletristică scrisă la noi după 1990, cu siguranţă aş alege cartea lui Ion Gavrilă Ogoranu, acolo nu este imaginaţie, este viaţa cruntă, adevărată, trăită de un erou. Ceea ce m-a intrigat pe mine ani de zile a fost de ce până astăzi oameni precum Gavrilă, Arnăuţoii, Motrescu sau  Gavril Vatamaniuc nu au parte de recunoaşterea cuvenită. Ştiţi  că cele două obsesii ale lui Gavrilă care răzbat din carte sunt trădarea, nu suporta trădarea şi toţi marii partizani au căzut prin trădare, şi dorinţa de recunoştinţă. Moralul unei naţii se prăbuşeşte în clipa în care acea naţie este împiedicată să prezinte martirii, eroii şi sfinţii. În această situaţie am fost noi decenii la rând când am fost împiedicaţi să-i comemorăm pe aceşti eroi. La început a fost un boicot mediatic şi cultural foarte puternic  în jurul lui Gavrilă, al fraţilor Arnăuţoiu, Haşu, Chiujdea.  Un intelectual care  încerca să  expună public activitatea lor era stigmatizat. Toţi ştiu despre ei, dar nu se vorbeşte oficial despre ei. Recunoaşterea lor, chiar dacă nu este oficială, la nivel statal, există. Ca să fie oficială  trebuie  să vină aici un reprezentant al guvernului, ministrul Culturii să depună o coroană de flori la crucea  închinată lor. Deocamdată acest lucru nu s-a făcut şi nu se va face curând. Dar  o recunoaştere a lor a avut loc în Parlamentul României prin aceea că  senatori  precum Claudiu Târziu sau Marius Toanchină  sau eu am vorbit despre Ion Gavrilă Ogoranu” a spus senatorul Sorin Lavric.

Senatorul Marius Toanchină: ,,Trebuie să insuflăm generaţiilor viitoare mândria de a fi român”

,,Am avut o  declaraţie politică,  cinstindu-l pe Ion Gavrilă Ogoranu şi pe luptătorii din Munţii Făgăraşului  în plenul Senatului. Atunci am avut neplăcuta surpriză ca un coleg de-al meu, după citirea declaraţiei mele, să-mi trimită următorul mesaj: ,,Omagiezi legionarii de la tribuna Parlamentului?” I-am răspuns:  Sunt băieţii din munţi, dle Oprea. S-au  născut  când legionarii nu mai existau. Încercam în felul acesta  să-i arăt grava eroare în care se află şi să nu pună eticheta de criminal  pe  un monument de rezistenţă românească.   Prin sacrificiul lor au coalizat, au adus în memoria contemporană sacrificiul primilor creştini  despre care Ion Gavrilă Ogoranu spunea ,, de cei  închişi în temniţi şi crucificaţi în numele credinţei, o lume întreagă nu este vrednică”. Din nefericire asistăm la o stigmatizare intenţionată a lor şi la acest moment acest lucru se petrece în Parlamentul României. Să nu ne aşteptăm  la o schimbare de atitudine bruscă  din partea parlamentarilor,  că ei vor deveni sensibili la sacrificiile  acestui popor, a deţinuţilor politici, nu vor fi sensibilizaţi.   În convingerile lor, în mintea lor noţiunea de legionar este aceea de  antiromân. Dar ce înseamnă un antiromân pentru ei? Aceşti oameni au fost făuritori de istorie, ei trezesc în poporul român   mândria de a fi român, mândria de a fi urmaş de deţinut politic,  de sfinţi, de voievozi, de domnitori, iar această conştiinţă românească  pură îi împiedică pe aceşti vânzători şi trădători de ţară,  pe aceste cozi de topor, să  exploateze şi să subjuge această ţară. Dar  datoria  noastră, a puţinilor parlamentari  care trag la acest jug naţionalist, patriotic, este aceea de a  ţine vie  flacăra  patriotismului, indiferent de formă,  şi a o da mai departe tinerei generaţii. Noi trebuie să fim lumina  şi puntea între  generaţii şi să dăm generaţiilor care urmează  mândria de a fi român nealterată de aceste uneltiri ticăloase  ale celor din exterior” a spus senatorul Marius Gheorghe Toanchină.

Prof. Univ. Tiberiu Costăchescu: ,,Suferinţa femeilor  ne-a făcut  să mai avem astăzi dramul de speranţă şi de nădejde”

,,Suferinţa de care noi, poporul româm, am avut parte , a fost enormă. Dar femeile sunt cele  care au marcat destinul nostru şi destinul colectiv. Cei care au luptat în munţi sau în alte colţuri de ţară au ajuns la Canal şi închisori, au ştiu că vor junge la capăt de drum călăuziţi de Dumnezeu, dar acasă  au rămas femei  şi copii, femei care şi-au plâns amarul neavând mijloace  existenţiale şi nici ajutorul  celor din jur, poate temători, poate neîncrezători, poate  neconvinşi că cei care oprimă nu au dreptate. Ele au continuat însă să supravieţuiască şi au făcut-o cu atâta  credinţă, demnitate, nădejde că  Dumnezeu nu o să le lase. Şi multe au fost aceste femei, în fiecare sat,  colţ de ţară,  în fiecare casă. Poate niciodată  nu le-am  ştiu  pe deplin nici numele, nici suferinţa.  Dintre toate  grupurile sociale poate cel mai mult au suferit ţărăncile, care au creat în locul bărbaţilor premizele unui trai existenţial cât de cât acceptabil. Ţărăncilor li s-au adăugat preotesele şi poate numai ele ştiu că a trebuit să aducă alinare acolo unde soţii lor o făceau cu har, au făcut-o  în locul lor pentru că ei erau la Aiud, la Gherla, la Jilava, la Canal sau poate  de mult în mormânt. Şi lângă  aceste categorii au fost învăţătoarele, profesoarele,  intelectualele  în general şi studentele. Ele au avut curajul să iasă în faţă  şi au sfârşit în închisoare. Un exempu este Adriana Georgescu  pentru că l-a ajutat pe Rădulescu, premier al României înaintea comunismului, a trebuit  să sufere îngrozitor. La capăt de drum a reuşit să scrie o carte ,,La început a fost sfârşitul”  pe care securiştii au cumpărat  în totalitate, deşi a fost editată în străinătate, pentru a o defiinţa.  Au mai rămas câteva exemplare pentru a afla şi noi adevărul aşa cum am aflat  şi din gura părinilor noştri. N-am fost scutit nici eu,  tatăl meu a trecut prin ororile din închisorile comuniste, înainte ca eu să mă nasc, dar am crescut într-o atmosferă  în care am învăţat  ce însemnă să fii român, ce înseamnă să-i respecţi pe ceilalţi, ce înseamnă  să fii demn şi să ai credinţă pentru că de toate are grijă Dumnezeu. Suferinţa care a fost o stare de permanenţă ne-a înnobilat, suferinţa femeilor  ne-a făcut ca astăzi  să mai avem dramul de speranţă şi de nădejde.  Normalitatea înseamnă să trăim demn, să nu mai răsturnăm scara  valorilor, înseamnă  că deasupra tuturor lucrurilor să fie credinţa şi Dumnezeu” a spus prof. univ. Tiberiu Costăchescu. (Lucia BAKI)