Aleşii locali din Victoria au fost convocaţi la o şedinţă extraordinară de îndată de către primarul Camelia Bertea marţi, 17 august a.c., începând cu ora 7.30, pentru a revoca o hotărâre de consiliu referitoare la spitalul din oraş. Este vorba despre  HCL nr. 143 adoptată la  28 iulie 2021 care aproba achiziţionarea  dotărilor, echipamentelor, aparaturii şi  mobilierul existent în unitatea spitalicească, folosit de SC SAM SRL. ,,Am solicitat revocarea proiectului de hotărâre care a fost aprobat în şedinţa din luna iulie 2021. În urma negocierilor purtate cu administratorul de la SC SAM Servicii Avansate Medicale,  dr. Ioan  Rotaru,  am negociat şi convenit să preluăm tot ceea  ce există în Spitalul Orăşenesc Victoria cu suma de 152 mii euro. În prima fază am făcut o evaluare cu o firmă agreată de SC SAM SRL şi de  Primăria Victoria şi apoi am solicitat  o contraexpertiză prin sondaj la aparatură şi s-a constatat că peste 70% din aparatele medicale  sunt defecte.  Majoritatea sunt uzate moral, sunt  nefuncţionale, iar unele dintre ele sunt interzise pe piaţă utilizând anumite substanţe anestezice care sunt interzise de UE din anul 2020. Nu am avut de unde să cunoaştem aceste lucruri pentru că nu suntem experţi autorizaţi şi din acest motiv am solicitat o contraexpertiză. Între timp o parte din personalul angajat  la SC  SAM SRL ne-a povestit şi alte lucruri şi am început  să luăm fiecare încăpere la rând şi am constatat că  peste 50% din paturi sunt nefuncţionale, deteriorate, uzate, mobilierul din  bucătării avea fisuri în spate şi erau lipite şi unele aparate medicale erau improvizate. În concluzie, atât managerul spitalului, cât şi reprezentanţii din partea  medicilor şi firma care a făcut contraexpertiza ne-au recomandat să nu achiziţionăm aparatura medicală. Tot aceştia au precizat că există posibilitatea să avem probleme la contractatea cu CAS având în vedere că peste  90% din aparatura existentă este veche de mai bine de 9  ani şi ne-au recomandat să cumpărăm aparatură nouă pentru tot spitalul, ceea ce ar aduce  bani mai mulţi pentru spital prin contractul cu CAS” a explicat consilierilor primarul Camelia Bertea.   SC LOM SRL este  firma care a realizat contraexpertiza la aparatura  medicală din spital.   Aşa cum a explicat primarul, expertiza a arătat că echiamentele cele mai scumpe, de peste  40 de mii de euro, nu sunt funcţionale.

Aparatură veche

  •  ,,Aparatul de anestezie este  fabricat în anul  1995, este  vechi, uzat şi  a fost păstrat în condiţii neconforme. Acest aparat este mecanic, nu are comenzi electronice şi foloseşte  pentru anestezie o substanţă care nu mai este permisă de legislaţia în vigoare. Pentru a fi pus în funcţiune are nevoie de o investiţie majoră.    Şi aparatului de  anestezie mobil tip Chirana –Prema FA -8 este defect. Ventilatorul de  anestezie de tip MV 2200,  ataşat la aparatul de anestezie fix este  complet uzat fizic şi moral. Lampa scialitică tip HANUA Lux 300, OSLO are o stare bună, dar este un model mai vechi şi îi lipseşte achiziţia video şi telecomanda, iar preţul este exagerat de mare pentru un aparat second-hand. Sterilizatorul cu abur STAB C-94-CALORIS este vechi cu uzură fizică mare, nu are  comandă electronică, are  furtune improvizate şi nu are  carte ISCIR.  Etuvele de sterilizare sunt învechite, cu uzură fizică accentuată, închideri defectuase ale uşilor” sunt  descrierile câtorva aparate medicale prezentate de firma de expertiză în procesul verbal anexat HCL.
  • ,,Am vrut să-l dăm în judecată pe expertul Anevar, însă acesta a  declarat că  toate aparatele medicale declarate funcţionale nu au fost verificate, iar o parte din ele au fost  supraevaluate.  Rectificăm această hotărâre de consiliul local, iar suma  propusă iniţial de 152 mii de euro, va fi redirecţionată către spital pe două capitole,  582 mii lei pentru  obiecte de inventar şi 168 mii lei pentru mijloace fixe.  Cu sumele respective se vor achiziţiona pentru Spitalul Orăşenesc Victoria aparatură şi  mobilier nou şi ce mai au nevoie. Cu ale cuvinte vom începe activitatea cu un spital nou, cu aparatură nouă’’ a mai spus primarul Camelia Bertea.  Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here