Urmărind anihilarea grupului Gavrilă, Securitatea luase în aprilie 1951 măsuri de creare a unei reţele informative în jurul familiilor, rudelor şi cunoscuţilor mai apropiaţi ai partizanilor, pentru a afla unde se ascundeau aceştia. Existau informatori ai poliţiei politice care făceau joc dublu. Unul dintre susţinătorii partizanilor avea să spună: „Câţi bani s-au mâncat pentru capul lui Gavrilă, numai să-l prindă… puteai să faci o biserică. Era unu, dintr-un sat, de-aici, de-aproape [de comuna Cincu, nota D.D.] – când partizanii erau în şură, securitatea chefuia în casă. Dădea securitatea la bani… şi ăla umbla prin tot Bucureştiul şi pe urmă se ducea şi spunea: l-am scăpat. Daţi-mi alţi bani. L-au prins securiştii până la urmă.” Constantin Comşa, ţăran din comuna Cincu, a devenit omul de legătură al partizanilor în această localitate, la recomandarea lui Dumitru Comşa, fratele său, absolvent de facultate, fost coleg de liceu şi prieten cu Ion Gavrilă. Constantin Comşa le oferea partizanilor alimente, arme, medicamente şi le căuta adăposturi peste iarnă la diverse persoane. În susţinerea partizanilor mai era implicată moaşa comunală din Cincu, pe nume Zburătură, care le făcea injecţii. Medicamentele erau furnizate de doctorul Popa de la dispensarul Cincu, care avea să şi fie închis din această cauză.

Col. Crăciun a coordonat planul de anihilare al Grupului Gavrilă

La 2 aprilie 1954 s-a întocmit un nou plan pentru anihilarea grupului Gavrilă. Zona de activitate a acestuia a fost împărţită în 7 sectoare, sub conducerea unui stat major compus din locotent-colonelul Gheorghe Crăciun, şef, maiorul Ioan Cernea, locţiitor; Locotenentul-major Alexandru Marina, maiorul Iacob Boscu, din partea trupelor operative. Statul major avea ca atribuţii realizarea planurilor de acţiune şi a combinaţiilor informative, precum şi intervenţiile cu trupele; ţinerea legăturii cu informatorii cei mai importanţi şi de perspectivă: „Motociclistul”, „Ionaşcu”, „Cluj”, „Păpuşoi”, „Poiana” şi „Voiosul”; recrutarea de informatori calificaţi; infiltrarea cu informatori a reţelei de sprijin a partizanilor. De asemenea, se interzicea reţinerea persoanelor care furnizau informaţii din proprie iniţiativă, acestea urmând a fi stimulate. Activitatea informativă avea să se „întărească” în comunele din raioanele Făgăraş, Sibiu, Agnita şi Rupea, care nu erau incluse în zona de activitate a statului major. Cele 7 sectoare erau compuse din mai multe localităţi, fiind deservite de un şef de sector şi mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri de securitate. În comparaţie cu planul din noiembrie 1953, nu doar numărul sectoarelor fusese redus, ci şi al securiştilor care le încadrau (doar 29, faţă de 74 anterior).  Şefii de sectoare aveau diferite sarcini, cele mai importante fiind de ordin informativ. Agenţii urmau a fi recrutaţi din rândurile pădurarilor, ciobanilor etc., care prin natura profesiei lor circulau foarte mult prin munţi şi păduri, deci în locurile favorabile ascunderii partizanilor. Dacă aceşti agenţi erau suspectaţi de joc dublu urmau a fi înlocuiţi cu „informatori recrutaţi din rândul elementelor patriotice, verificate”. Se acorda o importanţă deosebită şi recrutării unei agenturi în rândurile amantelor celor din rezistenţă, avându-se în vedere că partizanii erau oameni tineri, necăsătoriţi. Activitatea informativă viza mai ales identificarea celor mai apropiate şi de încredere legături ale luptătorilor anticomunişti. Însă partizanii aveau la rândul lor posibilităţi de informare, putând să cunoască măsurile luate de Securitate.

Recrutarea informatorilor

Dincolo de chestiunile de ordin general, s-au fixat şi sarcini concrete vizând recrutarea unor persoane.  L-au vizat pe Serafim Dumitru Popescu, stareţul mănăstirii Brâncoveanu,  ţinându-se cont că lăcaşul monahal se găsea la poalele munţilor şi era vizitat frecvent de rudele şi susţinătorii partizanilor. Pe preotul greco-catolic Axente Stanislav, netrecut la ortodoxie, despre care existau informaţii că în anii 1951-1952 fusese vizitat de Ioan Pop zis Jean.  Recrutarea era considerată importantă întrucât partizanii erau credincioşi se presupunea că în preajma Paştelui aveau să se spovedească. Pe  Matei Fratu, „chiabur” din comuna Berivoi, care se afla în relaţii bune cu familia Novac,  deţinutul Petre Novac. De asemenea, s-a dispus studierea dosarelor întocmite susţinătorilor închişi deja, urmărindu-se cooptarea lor în agentură, dar şi obţinerea de date suplimentare despre alte persoane implicate în reţeaua de sprijin, S-a dispus  infiltrarea printr-un „canal artificial” a informatorilor în preajma rudelor lui Laurian Haşu (era vorba de o soră, Minodora,  aflată în închisoare şi de un frate domiciliat în comuna Breaza). Tehnica operativă (instrumente de ascultare) urma a fi utilizată în locurile de instalare a capcanelor şi în casele celor mai apropiate rude şi legături ale partizanilor. Nu erau neglijate nici posibilităţile de a interveni operativ pentru lichidarea luptătorilor anticomunişti, motiv pentru care la dispoziţia statului major era pus un batalion de securitate, care avea să fie instalat în localităţile Cincu, Sibiu şi Sâmbăta de Jos. Se preconizau acţiuni de scotocire, patrulări şi pânde la locurile de acces ale partizanilor. De asemenea, urmau să se formeze „echipe turistice” şi echipe speciale pentru sprijinirea măsurilor tehnico-operative.

Staretul devenit informator

Securitatea l-a recrutat în 1952 pe Serafim Dumitru Popescu, stareţul mănăstirii Brâncoveanu, „pe bază de convingere”, întrucât nu exista „material compromiţător suficient”. Stareţului i s-au arătat „perspectivele pe care le poate avea mănăstirea al cărei conducător este”, după care a semnat angajamentul. Totuşi, Securitatea nu avea încredere în noul recrut, de aceea şi în jurul său au fost postaţi informatori, care au transmis că stareţul manifesta teamă şi devenise mai prudent în discuţiile pe care le purta. (doc. de la ACNSAS, fond „informativ”, dos. nr. 770, vol. 1, f. 357).

Eşecul acţiunilor Securităţii din 1954

Între 28 noiembrie 1953 şi 10 aprilie 1954, patru  batalioane de securitate, care anterior fuseseră folosite în acţiuni de scotocire în munţi, au fost dislocate în localităţi. Singurul rezultat pozitiv a fost capturarea în comuna Porumbacu de Sus, la 17 ianuarie 1954, a fugarului Ioan Cismaş, despre care anterior se crezuse că fusese membru al grupului Gavrilă. În plus, au fost ridicate 10 gazde şi persoane de sprijin. La 10 aprilie 1954, cele 4 batalioane de securitate au fost retrase, în locul lor fiind adusă o altă (singură) unitate.

 Grupul operativ ,,Făgăraş”, pânde în munte

În primăvara anului 1954, Securitatea ajunsese la concluzia că grupul Gavrilă nu stătuse iarna în munte, exceptând anul 1951 şi atunci doar patru dintre partizani. Supoziţia se baza pe faptul că până şi alimentele ridicate în noiembrie 1953 de la cabana Negoiul fuseseră duse în sate. Partizanii stăteau iarna în localităţi, ei urcând la munte doar primăvara, odată cu topirea zăpezii. De aceea, grupul operativ Făgăraş a întocmit în aprilie 1954 un plan amănunţit de întrebuinţare a trupelor în acţiunile contra grupului Gavrilă. Planul consta în organizarea, între sfârşitul lunii aprilie şi prima jumătate a lunii mai 1954, de pânde în punctele de acces în munte. (doc. de la ACNSAS, fond „informativ”).  Mai multe pânde au fost instalate în diferite puncte din munţi, efectivele (peste 100 de oameni, inclusiv ofiţeri şi sergenţi reangajaţi) fiind cazate în cabanele Pionieri, Sticlărie şi Cincu. Se avea în vedere ca între 15 mai şi 15 iunie 1954 să se execute în pădurile de la nord de râul Olt, unde anterior fuseseră semnalaţi partizanii, o acţiune de scotocire cu batalionul de securitate Oraşul Stalin. Simultan aveau să se realizeze pânde combinate cu patrule şi grupări de cercetare şi scotocire în alte locuri, mai ales între Valea Dejanilor, la sud de satul Netotu şi la vest de Porumbacul, însă doar în păduri şi munţi.  Se avea în vedere şi constituirea unor „echipe de excursionişti”, în special spre cabanele Negoiul, Bâlea şi Podragu.

Doi pădurari zeloşi din Berivoi, în sprijinul Securităţii

În preajma  mănăstirii Brâncoveanu erau cantonaţi militari. Doi pădurari (Ion Aldea şi Ion Motoc) din Berivoii Mari au informat postul de miliţie din comună, în seara  de 4 mai 1954, că văzuseră grupul Gavrilă în apropierea localităţii. Informaţia a ajuns la cunoştinţa Securităţii cu întârziere şi numai la insistenţele celor doi zeloşi pădurari. Statul major de la Făgăraş a trecut la realizarea planului de operaţiuni şi la discutarea lui cu comandanţii de batalioane şi cu şefii de stat major. Intrarea trupelor (batalionul de securitate Botoşani) în dispozitiv s-a făcut abia la 7 mai 1954, dar lipsurile constatate dovedeau lipsa de profesionalism a securiştilor: hărţile erau vechi, nemaicorespunzând cu terenul, maşinile militare dând peste drumuri impracticabile, poduri rupte etc., toate acestea provocând întârzieri în desfăşurarea operaţiunilor. Nu fusese prevăzută nici constituirea unui grup de agenţi de legătură, care să comunice ordinele în eventualitatea nefuncţionării staţiilor radio şi a telefoanelor.   Cadrele fuseseră prost selecţionate, şefii de pânde fiind numiţi dintre cei mai slabi ofiţeri, cu numeroase abateri disciplinare la activ (beţii repetate, scandaluri, neprezentări la timp din învoiri). Pândele fuseseră instalate în teren de către cei doi pădurari.  (doc. de la ACNSAS, fond „informativ”, dos. nr. 770).  A fost un fiasco pentru Securitate, deşi la marea acţiune de blocare, încercuire şi scotocire a zonei au participat 4 batalioane operaţionale. Trupele nu au descoperit decât un bordei cu îmbrăcăminte şi veselă pe Valea Pojortei, precum şi un bordei şi un depozit subteran pentru alimente pe Valea Berivoiu.

 7 batalioane pe Valea Laita

La jumătatea anului 1954, se nota că partizanii găsiseră teren prielnic pentru activitatea lor în raza raioanelor Făgăraş, Sibiu şi Agnita.  La 23 iunie 1954, un grup de partizani a atacat stâna de la Izvorul Mâzgavul. Pe urmele lor au pornit 5 batalioane de securitate, care au blocat şi scotocit timp de o săptămână zona cuprinsă între Arpaşu de Sus şi pârâul Auristei, Râul Mare. Pe Valea Laiţa s-a descoperit un adăpost cu armament, muniţii, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte şi alimente. Opt partizani au atacat la 28 iunie 1954 cabana IFET de pe Valea Cascoe, la 15 km nord-vest de Rucăr, de unde au luat alimente şi patru cai. Acţiunea a determinat aducerea în zonă a nu mai puţin de 7 batalioane de securitate, adică aproape o unitate pentru fiecare partizan. Descoperiţi de un detaşament al Securităţii la 2 iulie 1954, partizanii au fost nevoiţi să abandoneze cea mai mare parte a bunurilor ridicate anterior de la cabană. După încheierea misiunii avea să se calculeze scrupulos că s-au consumat cantităţi mari de muniţii, carburanţi şi diferite materiale, totalizând 72.000 de lei. (Cartea Albă a Securităţii, vol. II,)  În perioada 10 iulie – 8 noiembrie 1954, acţiunile din Munţii Făgăraş contra grupului Gavrilă au fost duse de o grupare operativă constituită din 6 batalioane de securitate.

 Planul de anihilare al Grupului Gavrilă

Parte a aceluiaşi plan de urmărire şi anihilare a grupului Gavrilă stabilit în 1952, foarte multe posturi de miliţie din zona principală urmau a-şi lărgi efectivele: posturile Berivoiu Mare, Vaida, Recea, Lisa, Drăguş, Şinca Nouă şi Şercăiţa, câte 10 miliţieni fiecare; Cârţişoara, 8 miliţieni; Voila, Ileni, Hârseni, Viştea de Jos şi Şinca Veche, câte 6 miliţieni. Pe lângă posturile din zona principală erau înfiinţate mai multe subposturi: Săvăstreni-Săsciori, Netotu, Pojorta, Breaza, Sâmbăta de Sus, Viştea de Sus, Voivodeni, Râuşor, Sebeş, Ucea de Sus şi Arpaşu de Sus, fiecare dintre ele cu câte 6 miliţieni. De asemeni, pentru a sprijini acţiunea represivă şi a-i împiedica pe partizani să plece din zona centrală de acţiune, s-a mai constituit o zonă secundară, cuprinzând 14 posturi, efectivele tuturor mărindu-se până la 5 miliţieni: Şercaia, Mândra, Veneţia de Jos, Comana de Jos, Crihalma, Ticuşul Vechi, Felmer, Şoarş, Rodbav, Cincu, Bruiu, Şomartin, Cârţa şi Arpaşu de Jos. Atribuţiile posturilor de Miliţie erau clar stabilite: şefii de posturi şi unul sau doi miliţieni care absolviseră „şcoala specială de bande Odobeşti” aveau să ducă activitatea informativă, putând recruta şi ţine legătura cu informatorii, conform instrucţiunilor primite de la grupul operativ; urmau a se executa patrulări, pânde, capcane, pânde mobile, scopul fiind supravegherea tuturor elementelor de sprijin şi rudelor partizanilor, dar şi instalarea de pânde de lungă durată în locurile cunoscute de trecere a luptătorilor  anticomunişti; supravegherea populaţiei flotante din comune, înregistrându-se persoanele străine; supravegherea târgurilor săptămânale şi executarea de razii, atât la târguri, cât şi la jocuri şi serbări; asigurarea pazei comunelor, unităţilor cooperatiste, magaziilor, gospodăriilor agricole de stat sau colective, stânelor colective, exploatărilor IPEIL şi a tuturor obiectivelor care prezentau interes pentru aprovizionarea partizanilor, paza urmând a se face cu ajutorul primăriilor, a „pazei obşteşti” şi a diverselor instituţii, asigurând instruirea şi controlul; la obiectivele amintite urmau a se face pânde.

Cabanele montane erau supravegheate

În zona montană în care activa grupul de partizani existau cinci cabane turistice,  Urlea, Sâmbăta, Bâlea Cascadă, Podragu şi Negoiu, unde se aflau cantităţi apreciabile de alimente, pe timpul iernii fiind perioade lungi când nu stăteau acolo decât unul sau doi cabanieri. Urmărind tăierea posibilităţii de aprovizionare a partizanilor de la aceste cabane, dar şi controlarea permanentă şi eficientă a regiunii montane în care activau luptătorii anticomunişti, Securitatea a dispus instalarea în fiecare cabană a 20 de miliţieni din „şcoala de munte Sighet” sau a 20 de ostaşi din „trupele de securitate de munte”. Aceste forţe aveau misiunea de a face în timpul zilei recunoaşteri şi posturi de observaţie pentru a depista urme, fum şi focuri de armă, precum şi alte indicii care ar fi permis descoperirea adăpostului în care se găseau partizanii. Noaptea aveau să se execute patrulări şi pânde mobile în locurile obligatorii de trecere a luptătorilor anticomunişti. Aceste detaşamente aveau să fie dotate cu echipament de munte. Legătura între efectivele de la cabane şi grupul operativ urma să se realizeze cu ajutorul aparatelor de radio „G”. „Grupul operativ” avea să dispună şi de un „centru de câini”, cu sediul chiar la Făgăraş, compus din 16 câini de cercetare şi luptă, precum şi 4 câini de urmărire, utilizaţi unde era nevoie. Pentru realizarea unor acţiuni operative urgente, batalionul de securitate din Oraşul Stalin [Braşov] avea să disloce o companie la Făgăraş, la dispoziţia grupului operativ. Efectivele de care dispunea grupul operativ – exceptând compania de securitate amintită – constau din 7 securişti de la Regionala de Securitate Stalin, 5 miliţieni de la Direcţia Generală a Miliţiei, 60 de miliţieni de la „şcoala de specializare bande Odobeşti”, 20 de miliţieni de la Regionala de Miliţie Timişoara, „din efectivele postului Teregova” (unde partizanii bănăţeni avuseseră o bază importantă) şi 60 de miliţieni de la Regionala de Miliţie Stalin, în afară de efectivele care existau deja la posturile rurale225. Responsabilitatea punerii în aplicare a planului de acţiune contra grupului Ion Gavrilă revenea colonelului de securitate Coloman Ambruş, şeful Regionalei de Securitate Stalin (în 1949 el condusese acţiunea de distrugere a grupurilor de rezistenţă din Banat), căpitanului de securitate Ioan Crişan şi maiorului de miliţie Alexandru Ioanid. Planul expus mai sus urma să fie pus în aplicare la ordinul Ministerului Securităţii Statului. De altfel, Ministerul l-a şi trimis în teren cu această sarcină pe căpitanul Nicolae Popescu.

Informatori făcuţi pe bandă

La 1 martie 1953 existau 249 de informatori, dar în acea lună agentura a fost revizuită. Securitatea a început să lucreze doar cu 198 de informatori, dintre care 32 calificaţi şi 166 necalificaţi, recrutaţi din rândurile familiilor celor din munţi, rudelor şi persoanelor de sprijin. 11 informatori au fost propuşi pentru arestare, deoarece făceau joc dublu. În orice caz, exista agentură informativă în 87 de comune din zona de activitate a grupului Gavrilă.  (Va urma)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here