Doi localnici din Recea s-au trezit cu ursul în gospodărie, atacându-le  stupii şi culturile agricole. Aşa cum spune Sorin Şuler, directorul AVPS Făgăraş, ursul era în căutare de hrană şi a coborât în sat.  Marţi, 31 august, reprezentanţii AVPS Făgăraş au organizat goană pentru îndepărtarea ursului care se afla în satul Recea.

  •  ,,Împreună cu vânătorii şi paznicii am organizat goană pentru îndepărtarea urşilor din comuna Recea, marţi, 31 august 2021. Acţiunea s-a desfăşurat  între orele   7.00 până la 11.00, însă nu am văzut niciun urs, doar amprentele acestora lăsate de şosea. Zilele trecute urşii au intrat în curtea unui stupar şi a unui fermier şi au făcut pagube. Persoanele păgubite au făcut sesizări la  primărie şi s-a  constituit comisiile de constatare şi de evaluare a pagubelor. În toată Ţara Făgăraşului avem astfel de probleme, urşii atacă fermele şi gospodăriile localnicilor şi fac pagube mari. Proprietarii trebuie să ştie că îşi pot rexupera  pagubele de la Ministerul Mediului.  Pe măsură ce vremea se răceşte urşii caută mai multă hrană să acumuleze grăsime pentru a intra în hibernare. În lunile septembrie şi octombrie pagubele vor fi şi mai mari’’ a spus Sorin Şuler, directorul AVPS Făgăraş.

Asociaţia monitorizează în cele şapte fonduri proprii de vânătoare  peste 300 de urşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here