Atribuţiile CL Făgăraş şi ale Executivului au putut fi văzute de făgărăşeni în şedinţele  Legislativului convocate de primar marţi, 31 august, şi miercuri 1 septembrie a.c. Consilierii locali au fost de acord pentru prima dată în acest mandat  să analizeze în detaliu proiectele de hotărâre iniţiate de edil după care să-şi exprime votul. În şedinţa ordinară de marţi în care au fost prezenţi 14 consilieri locali, majoritatea dintre ei au respins acele proiecte de hotărâre pe  care primarul dorea să fie trecute ,,pe repede înainte” aşa cum s-a obişnuit până acum. Orice detaliu, fie el financiar, de patrimoniu sau de procedură, n-a fost trecut cu vederea de consilierii locali, care au cerut explicaţii de la primar sau de la funcţionarii publici. Atunci când nu au fost concludente,  proiectele de hotărâre au  fost respinse. În urma acestei şedinţe, primarul a găsit de cuviinţă să-i critice pe consilierii opozanţi. Consilierul local, Lucian Cupu, cel mai atacat de primar în intervenţiile avute în plen, a destins atmosfera arătându-i primarului o pereche de opinci.

  • ,,Am lăsat să trecă câteva zeci de ore de la şedinţa de ieri a Consiliului Local, astfel încât, la rece, să îmi spun punctul de vedere . Primarul Sucaciu nu suportă ca cineva să aibă o altă opinie decât a lui. Cu atât mai puţin suportă ideea ca un membru sau altul al Consiliului Local să voteze impotriva unui proiect pe care ţine morţiş să îl promoveze, chiar si atunci când nu are argumente. El nu înţelege că oamenii au opinii separate, că au personalităţi diferite şi că noi reprezentăm cetăţenii acestui oraş. Cetăţenii nu ne-au trimis în Consiliu să tăcem ori să ridicăm mâna cu ochii închişi. Nici nu cred că ne-au trimis să fim slugile unui primar vremelnic. Postacii, consilierii personali, presa de casă, au ales să mă atace pe Facebook , iritaţi că l-aş fi făcut ţăran . NU am folosit asemenea cuvinte. Cine e curios, poate să se uite pe inregistrarea şedinţei. E o minciună şi o dorinţă de manipulare pentru cei care încă mai cred în vorbele goale ale lui Gheorghe Sucaciu. Recunosc însă că m-am simţit revoltat de modul zeflemitor în care ne ironizează pe unii dintre noi sau de modul în care se manifestă. În mai multe rânduri, chiar şi în şedinţa de ieri, mi s-a adresat cu termenul ,, esti mare sindicalist ,,. Ar fi trebuit sa mă supăr? Eu mă adresez official, în calitate de consilier local şi de om născut şi crescut în FĂGĂRAŞ. Dl. Sucaciu induce o stare tensionată şi conflictuală doar în momentele în care nu votăm cum vrea el sau când nu îi cântăm în strună. Indrăznesc să spun că oamenii de la ţară chiar ar trebui să se simtă jigniţi. Pentru că ei au calităţi de excepţie. Şi eu locuiesc vara cu familia mea într-un sat din Ţara Făgăraşului. Dar am învăţat că oamenii de la ţară sunt harnici, cinstiţi, înţelepţi şi aşezaţi. Şi respectuoşi faţă de cei din jur. Nu răzbunători, nu ameniţători, nu abuzivi, nu porniţi pe gâlceavă. De un an de când sunt în Consiliu, la dl. Sucaciu nu am văzut calităţiile ţăranului autentic. Dimpotrivă. Şi astfel, mi-am luat libertatea de a sări în apărarea colegilor mei şi de a arăta că sunt şi oameni care au alte opinii. Opincile pe care i le-am arătat, am vrut să fie un simbol care să îl trezească la realitate şi la valorile autentice. Să coboare cu picioarele pe pământ şi să nu uite de UNDE A PLECAT” a scris Lucian Cupu pe contul său de facebook.

Şedinţe pe bandă rulantă

Văzând că nu i s-a împlinit ,,pohta ce-a pohtit”, primarul a convocat o şedinţă de îndată miercuri, 1 septembrie, ora 10. Au fost prezenţi doar 6 consilieri locali, cei care votează necondiţionat proiectele primarului. Încă o încercare a primarului a venit tot miercuri, dar la ora 17.00,   cu o şedinţă de îndată. Nici măcar preşedintele de şedinţă, Johannes Klein, un apropiat al primarului,  n-a fost prezent. Nici de această dată nu s-a întrunit cvorumul, fiind prezenţi doar 5 consilieri locali. Consilierul local Lucian Cupu vrea ca primarul să convoace o şedinţă a CL Făgăraş la Casa de Cultură sau la Cetate.

,,Il provoc pe dl. Primar Sucaciu Gheorghe să convoace o şedinţă cu public în Casa de Cultura sau la Cetate, ca doar îi place, cu următoarea ordine de zi :

  •  dezbaterea celor 3 proiecte considerate blocate de o parte din consilieri;
  •   dezbaterea rapoartelor de Audit Financiar întocmite de Curtea de Conturi la UAT Fagaras şi Spitalul Municipal, aşa cum a cerut acestea a fi dezbătute în 10 zile, în şedinţa de Consiliu Local;
  •  discuţii vis-a-vis de neterminarea lucrărilor de pe str. Dna Stanca, Cartierul Florilor, Titu Perţia, etc. ;
  •  discuţii cu privire la Proiectul Pilot de selectare a gunoiului în Cartierul Câmpului (stradă şi blocuri);
  •  discuţii ocolitoare;
  •  discutii situaţie CSM Făgăraş, secţie Handbal, unde problemele sunt deosebit de grave.

După dezbaterea problemelor de pe prezenta ordine de zi, eu, Cupu Lucian, sunt dispus să deleg pe oricine din sală pentru respectiva şedinţă să voteze sau nu proiectele de pe ordinea de zi” a scris  consilierul local, Lucian Cupu, pe contul său de facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here