Rezistenţa Anticomunistă: Satele făgărăşene,  împânzite de ofiţeri pentru capturarea partizanilor

După Mişcarea studenţească de la Cluj, studenţii făgărăşeni s-au retras acasă pentru a scăpa de urmărirea Securităţii. Dar n-a fost suficient pentru a li se pierde urma pentru că Securitatea i-a căutat şi la domiciliul lor. Au urcat în Munţii Făgăraşului în 1948 şi s-au ascuns. S-au strîns 12 tineri. Au supravieţuit cu ajutorul părinţilor, rudelor şi oamenilor de bine din sate. După doi ani în munţi, la 27 august 1950 Grupul Gavrilă a intrat în vizorul organelor puterii comuniste şi era urmărit în deaproape de securitate şi armată. A fost momentul în care s-a împărţit în trei grupuri, aşa cum stipulează o Notă secretă a Securităţii. O grupă condusă de Ioan Mogoş formată din Nicolae Maziu, Silviu Socol, Gelu Novac, Ioan Duminecă, Nicolae Stanciu, Gheorghe Arsu şi care a acţionat în zona Mândra, Toderiţa, Ileni, Râuşor, Făgăraş. O altă grupă condusă de Marcel Cornea formată din Victor Metea, Ion Chiujdea, Ion Novac, Gheorghe Şovăială, Toma Pirău, Virgil Radeş şi care acţiona la Părău- Ohaba. O a treia grupă condusă de Ion Gavrilă formată din Andrei Haşu, Gheorghe Haşu, Laurean Haşu, Remus Sofonea şi Ion Ilioi. Luptătorii s-au înarmat cu armament procurat de la Traian Monea, Marinescu Mircea din Bucureşti şi Ioan Gheran din Gherla. Li s-au alăturat Aron Comşulea, Partenie Cosma, Zaharia Pop, Iacob Juncu, Nicolae Pică, Ion Pică, Vichente Marcu, Gheorghe Dragoş, Valer Pică, Matei Roşca, Elvira Metea, Traian Socaci toţi din Râuşor. Din Toderiţa li s-au alăturat Norel Vichente, Vasile Balaban, Dumitru Duşa. Din Mîndra a fost Ilie Zară, legionar.   În aceeaşi perioadă Ion Pică, elev, i-a atras pe Ioan Sasu, Ioan Roşca, Octavian Vlad, Cornel Vlad, Cornel Mija, Ion Balaban, Ion Florea, Octavian Balaban, Ioan Toma, Nicolae Comşulea, Ioan Pică, Ioan Coman, Simion Ghizdavu, Sabin Cornea, Toma Blebea, Ioan Mardan, Dorel Cornea, Ioan Chichernea. La Părău s-a format organizaţia ,,Vultanul” prin studentul Marcel Cornea, învăţătorul Ioan Pridon, Ioan Boamfă şi Ioan Buta. Organizaţia s-a întâlnit în casa lui Ioan Buta şi a adunat în jurul ei mulţi oameni din sat: Iacob Buta, învăţătorul Ciurilă din Grid, învăţătorul Gubernat Rusalim din Comăna de Sus. Grupul de sprijin Viştea a funcţionat sub coordonarea prof. Olimpu Borzea din Viştea de Jos care a strâns săteni din toate sate şi care era în dierctă legătură cu luptătorii din munţi.

Grupurile de luptãtori şi securitatea
 

 La conducerea Securitãţii care activa şi în Ţara Fãgãraşului erau sovieticul Alexandru Filipov, Ambruş Coloman, cãpitanii Deitel Ernest, Averbuch Izu, Gergely Francisc, Nagy Alexandru, col. Gheorghe Crãciun, cp. Cârnu Ion, Alexandrescu Stelian şi Stoica. Au mai fost printre aplicanţii de la Fãgãraş ale deciziilor monstruasei securitãţi Zãgan, Vlad, Stoica (Ciungul), Silaghi, Voinea, Gherghel, Alexandrescu (cu faţa ciupitã de vãrsat), Luca, Aldea, etc. Atunci, sute de tineri erau încadraţi într-o organizaţie condusã de ing. Gheorghe Toader care avea legãturã cu rezistenţa din Garnizoana Fãgãraş prin cpt Sabin Mare, cpt Partenie Cosma, organizaţia studenţilor şi muncitorilor din Braşov prin Ion Fulicea, fraţii Alexandru, Gheorghe Jimboi. La Sâmbãta de Sus se afla cu domiciliu obligatoriu prof. Nicolae Pãtraşcu, iar la Recea se afla gen. Vasile Mitrea. În 1948 au fost arestaţi foarte mulţi tineri din aceste organizaţii.

Confruntãri soldate cu morţi, rãniţi şi arestaţi

 Securitatea a alcãtuit 146 de dosare despre grupurile din Munţii Fãgãraşului în care amintesc 108 confruntãri directe. Unele confruntãri s-au soldat cu morţi şi rãniţi. Grupurile au acţionat pe toatã întinderea Munţilor Fãgãraş, de la Olt pânã la Zãrneşti, în Munţii Perşani şi în pãdurile şi satele apropiate pânã în zona Rupea, Sighişoara, Agnita şi Hârtibaciu.
În noiembrie 1950 a fost ucis studentul Marcel Cornea în satul Pãrãu, în casa învãţãtorului Pridon. Atunci a fost rãnit şi prins studentul Virgil Radeş (Gilu).
În decembrie 1950, Toma Pirãu (Porâmbu) a fost împuşcat într-o confruntare directã cu securitatea în şura lui Dumitru Cornea din Ileni care a fost arestat (avea 80 de ani) şi ucis în bãtaie de securitate înainte de a fi judecat.
– în 1950, în Sãrata, a fost împuşcat Ion Cândea, învãţãtor.
– În ajunul Crãciunului sunt împuşcaţi elevii Nicoale Mazilu şi Ion Mogoş din Toderiţa în satul Pãdureni din judeţul Timiş, în casa lui Traian Muraru.
– Într-o ciocnire în satul Râuşor sunt rãniţi şi arestaţi elevul Silviu Socol, ţãranul Gheorghe Arsu, studenţii Gheorghe Duminicã, Nicoale Stanciu din Aluniş-Olt. Sunt condamnaţi la moarte în 1951 şi executaţi. În lot cu ei sunt condamnaţi şi Partenie Cosma, Dumitru Cornea, Traian Murariu, învãţãtorul Pridon, cpt Monea Traian.
– În decembrie 1951 este rãnit grav şi arestat Dumitru Moldovan din Lisa, Vasile Moldovan, tatãl sãu, Petru Novac, tatãl lui Nelu Novac.
– În februarie 1952 în satul Voivodeni este trãdat, prins şi împuşcat Andrei Haşu (Baciu), conducãtorul moral al grupului Gavrilã. Corpul neînsufleţit al lui Andrei Haşu este ţintuit pe un lemn şi lãsat în centrul satului trei zile pentru a ,,da o lecţie“ sãtenilor.
– În decembrie 1952 este ucis în Poiana Sibiului Ionele Gheorghe (Dumitriu) din Arieşeni-Alba, într-o confruntare directã cu securitatea, cel care s-a ascuns împreunã cu Lenuţa Faina timp de patru ani.
– De Crãciun, în 1952, este arestatã, prin trãdare, Lenuţa Faina, ,,crãiasa munţilor“ în casa cojocarului Oancea din Avrig unde se ascundea.
– În 1953 au fost arestaţi Sabin Mare, Pop Gavrilã care au venit paraşutaţi din strãinãtate.
– La 6 august 1954 mor în luptã directã cu securitatea, la Obreja- Alba, Gheorghe Şovãialã şi Gelu Novac, fiul profesorului Mihai Novac, arestat şi încarcerat şi el.
– La 20 august 1954 cade grav rãnit, la Avrig, în munţi, elevul Ion Ilioi. Preotul greco-catolic David Ioan este rãnit şi prins la Porumbacul de Jos împreunã cu Candid Bãrdaş, cumnatul sãu. În Porumbacul de Sus este prins şi arestat Cişmaş Constantin.
– În 1955, iunie, este rãnit la picior la marginea satului Viştea, Remus Sofonea. Împreunã cu Laurean Haşu sunt salvaţi de Olimpiu Borzea şi Victor Şandru din Viştea. Remus şi Laurean se hotãrãsc sã se sinucidã prin împuşcare în casa lui Olimpiu Borzea. Remus Sofonea moare, iar Laurean Haşu este salvat dupã 10 zile de comã.
– În 1955 sunt prinşi prin trãdare ( Niculescu, Grovu îi trãdeazã promiţîndu-le cã-i duce în Grecia) pe rând studenţii: Ioan Chiujdea, Laurean Haşu, elevii Ioan Novac, Victor Metea, apoi Gheorghe Haşu, Olimpiu Borzea şi dr. Nicoale Buracu.
– În 1956, primãvara, este arestat şi Ioan Pop-Fileru. Apoi şi Stanciu Pompiliu.

Împuşcrea lui Gelu şi Gheorghe Şovăială

Din raţiuni pe care nu le cunoaştem, Gelu Novac şi Gheorghe Şovăială au ajuns pe 5 august 1954 în satul Obreja, comuna Mihalţ, la 200 de km de locurile pe care le frecventau în mod obişnuit. Deoarece erau străini de zonă şi aveau nevoie de ajutor şi provizii, ei au luat legătura cu doi localnici, paznicul de câmp Octavian Bobiţan şi ciurdarul Vasile (sau Ion) Ciungu (în documente apare cu numele de Vasile Răzăilă). Însă cei doi (sau doar unul) au anunţat pe secretarul primăriei, Sigismund Pop, care la rândul său l-a trimis pe casierul comunei, Petru Lupea, să-l cheme pe şeful postului de Miliţie, Traian Humănă. Acesta a trecut la acţiune contra partizanilor, având şi susţinerea unor localnici (secretarul şi referentul primăriei Mihalţ, precum şi o femeie). Gelu Novac a fost împuşcat de Miliţie în seara zilei de 5 august 1954. Gheorghe Şovăială a reuşit să-l împuşte mortal pe caporalul de miliţie Bălan, dar a fost blocat toată noaptea, neputând părăsi zona. În acest timp Batalionul de Securitate de la Orăştie a fost alertat, iar două plutoane au ajuns în aceeaşi noapte în apropierea comunei Mihalţ, la confluenţa pârâului Secaş cu Târnava Mare. Cu ajutorul unor călăuze, trupele de Securitate s-au apropiat de locul în care se găsea Gheorghe Şovăială, încercuindu-l. Partizanul a opus rezistenţă până la final, dar a fost şi el împuşcat mortal de un sergent de Securitate. Asupra lui Şovăială s-au descoperit un automat Deimler-Puch, trei încărcătoare cu circa 60 de cartuşe, un carnet cu mai multe însemnări şi desene (inclusiv diferite tipuri de bordeie) şi o hartă cu regiunea Făgăraş-Braşov. În locul unde iniţial se ascunseseră partizanii s-au găsit o oală cu ouă, lemne de foc, un săculeţ cu unt, un cojoc, o raniţă cu obiecte de îmbrăcăminte, o Biblie.  Condiţiile desfăşurării şi deznodământul confruntării din 5 august 1954 de la Mihalţ au fost falsificate de scriitorul Olimpian Ungherea într-un articol publicat într-o revistă MAI, în 1976. În afară de faptul că erau etichetaţi drept „bandiţi”, „tâlhari” şi „bestii” sau chiar „bestii umane” (sic!), cei doi partizani ar fi fost, în imaginaţia autorului, avangarda unui grup mare care se pregătea să atace şi să jefuiască localitatea Mihalţ. Deşi ambii luptători anticomunişti au fost ucişi în luptă, în articolul respectiv se afirmă că unul s-a predat, iar celălalt a fost capturat viu (Olimpian Ungherea, Acei luptători anonimi, în „Pentru Patrie”, nr. 8/1976, p. 28), ceea ce  nu e conform cu realitatea. În anii ’90, într-un episod al Memorialului durerii, miliţianul mort în timpul confruntării cu partizanii a fost declarat ulterior „erou al Miliţiei”, fiind trecut în „cartea de onoare” a acestei instituţii cu rol represiv. Denunţătorul (sau denunţătorii) partizanilor ar fi primit pentru serviciile sale hainele, un ceas şi încălţămintea acestora. Cât despre soarta celor două cadavre, potrivit unor relatări orale ele ar fi fost aruncate într-o groapă comună pe malul Târnavei, în locul numit Lunca Stânii. Însă în noaptea următoare trupurile au fost dezgropate şi transportate la Cugir, unde au fost folosite ca „material” pentru simularea unui atac „terorist” asupra fabricii de armament din localitate. Profesorul Mihai Novac şi Gema Novac au fost chemaţi pentru identificări, însă nu li s-a permis ridicarea cadavrelor, ele fiind depuse într-un loc rămas necunoscut.

Atacul de la stânele din munţi

(doc. de la ACNSAS, fond „penal”, dos. nr. 16, vol. 5, f. 192-195).

Partizanii au atacat în noaptea de 5/6 august 1953 stânele din Bândea şi Nisipuri, de unde au luat provizii. Însă cel mai important atac a fost dat de grupul condus de Ion Gavrilă în dimineaţa zilei de 1 noiembrie 1953 asupra cabanei de pe muntele Negoiul, de unde s-au ridicat alimente (380 de kg) şi îmbrăcăminte. În seara zilei următoare, o patrulă de Securitate s-a întâlnit cu partizanii la 3 km sud de Arpaşu de Sus, dar după un schimb de focuri cei din urmă au reuşit să dispară, după ce împuşcaseră câinele de serviciu al securiştilor. Conducerea MAI a emis la 4 noiembrie 1953 un ordin – semnat de generalii-maiori Gheorghe Pintilie şi I. Vinţe, miniştri adjuncţi – prin care la dispoziţia conducerii Regionalei MAI Stalin erau puse imediat forţe impresionante cu misiunea de a distruge grupul Gavrilă: 7 batalioane de securitate (Oraşul Stalin, Drăgăşani, Turnu Măgurele, Orăştie, Floreşti, Tecuci şi Oradea; unele din aceste unităţi nu aveau efective complete, dar ele au primit întăriri) şi 50 de câini de serviciu. Comandantul acestei grupări de trupe era căpitanul Emil Panaite, şeful de stat major al Direcţiei Trupelor Operative, dar şeful operativ a fost desemnat colonelul Coloman Ambruş, directorul Regionalei MAI Stalin. Planul efectiv de operaţii urma să fie întocmit pe loc, iar rapoartele operative aveau să fie înaintate conducerii MAI din patru în patru.  În vederea punerii în practică a acestor sarcini, zona de activitate a grupului Gavrilă a fost împărţită în 11 sectoare, fiecare dintre ele cuprinzând mai multe comune şi sate din raioanele Sibiu, Făgăraş, Agnita şi Rupea. Acţiunea era condusă de un stat major, compus din colonelul Coloman Ambruş, şeful Regionalei MAI Stalin, maiorul Ioan Cernea, locţiitor şef al Direcţiei a III-a a MAI, căpitanul I. Panaite, şeful Statului Major al trupelor operative MAI, locotentul-major Alexandru Marina, şeful serviciului MAI al raionului Făgăraş. Cele 11 sectoare erau deservite de mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri de securitate (în total 74), în funcţie de numărul partizanilor originari de acolo, a rudelor şi persoanelor de sprijin identificate sau doar suspectate. Planul era semnat de locotenent-colonelul Pavel Aranici, şeful Direcţiei .

Ofiţeri înfiltraţi în sate

În paralel cu aceste acţiuni, Securitatea a extins practica infiltrării ofiţerilor în localităţile din zona frecventată de partizani. Acestora urma  a li se găsi diferite slujbe: în comuna Cârţişoara – administrator al dispensarului; în comuna Cornăţel – funcţionar la oficiul de telefoane; în comunele Viştea de Sus şi Şomartin – vânzători la cooperativele săteşti; în comuna Lisa – funcţionar la Ocolul Silvic; în comuna Şinca Veche – muncitor la şantierul CFR; în comuna Merghindeal – muncitor la sonda din apropierea localităţii; în staţiunea climaterică din apropierea comunei Rodbav – administrator sau îngrijitor; în comuna Grid – colector de cereale; în comuna Felmer – funcţionar la primărie; în comuna Ungra – brigadier la Ocolul Silvic; în comunele Porumbacu, Viştea de Sus, Bruiu, Cincul şi Vaida Recea – pădurari. Şaisprezece ofiţeri urmau să fie implicaţi în această operaţiune. Cei prevăzuţi pentru a ocupa poziţiile de pădurari aveau să facă un curs de două-trei săptămâni, cu concursul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, pentru a-şi însuşi cunoştinţe elementare de silvicultură. Personalul care deservea cabanele Bâlea, Sâmbăta şi Negoiul urma a fi verificat, o parte preconizându-se a fi înlocuit cu ofiţeri de securitate. Aveau să se constituie şi grupuri de 4-6 securişti, grupuri postate în jurul sau în incinta cabanelor sub diferite legende (echipe sportive, şcoală de turism etc.). Pentru coordonarea acestor efective se recomanda utilizarea aparatelor telefonice şi de emisie-recepţie. Punerea în practică a acestui plan necesita 60 de ofiţeri de securitate „dintre cei mai buni”. În plus, o echipă de cinci ofiţeri urma să se ocupe de recrutarea persoanelor indicate de securiştii infiltraţi în comunele amintite, să studieze situaţia celor arestaţi pentru legături cu partizanii în vederea unor infiltrări în rândurile acestora. ( Ibidem, p. 209-212 (doc. de la ACNSAS, fond „informativ”, dos. nr. 770, vol. 1, f. 366- 383).  Cele 11 sectoare aveau următoarele centre, localităţi în subordine şi încadrare: sectorul I, cu centrul în comuna Avrig, cuprindea 6 comune şi 6 sate, cu implicarea a 10 securişti (merită amintit că în fruntea lor se afla maiorul Nicolae Briceag, fost şef al Biroului judeţean de Securitate Someş-Dej, unde se dovedise extrem de brutal); II – comuna Arpaşu de jos, cu 4 comune şi 5 sate (cu implicarea a 8 securişti); III – comuna Drăguş, cu 2 comune şi 6 sate (6 securişti); IV – comuna Vaida Recea, cu 3 comune şi 10 sate (11 securişti); V – comuna Hârseni, cu 5 comune şi 9 sate (8 securişti); VI – comuna Şercaia, cu 6 comune şi 5 sate (8 securişti); VII – comuna Bruiu, cu 3 comune şi 3 sate (7 securişti); VIII – comuna Cincu, cu 5 comune şi un sat (7 securişti); IX – comuna Şoarş, cu 3 comune şi 2 sate (6 securişti); X – comuna Jibert, cu 3 comune şi 2 sate (5 securişti); XI – comuna Comana de Jos, cu 3 comune şi 4 sate (6 securişti) (Ibidem, p. 210-212, ASRI, fond „D”, dos. 4079, f. 19-21). Sectoarele constituite în zona de activitate a grupului Gavrilă în aprilie 1954 erau: sectorul I, cu centrul în comuna Hârseni, cuprindea 5 comune şi 8 sate şi era încadrat cu 5 securişti; II – comuna Vaida Recea, cu 4 comune şi 11 sate (6 securişti); III – comuna Drăguş, cu 3 comune şi 8 sate (4 securişti); IV – comuna Porumbacu de Jos, cu 3 comune şi 3 sate (3 securişti); V – comuna Cincu, cu 4 comune şi 4 sate (4 securişti); VI – comuna Jibert-Rupea, cu 4 comune şi 2 sate (3 securişti); VII – comuna Mândra, cu 3 comune şi 6 sate (4 securişti) ((doc. de la ACNSAS, fond „informativ”, dos. nr. 770, vol. 1, f. 328-337).

Arestarea

Securitatea a reuşit penetrarea reţelelor de sprijin ale grupului Gavrilă. Ioan Grovu     a devenit principala piesă în capturarea partizanilor făgărăşeni. La Paştele anului 1955 el i-a spus lui Olimpiu Borzea că împreună cu dr. Nicolae Burlacu va trece graniţa, spre Grecia. După câteva zile Costică Nicolescu a venit la Borzea cu o scrisoare de la Grovu, în care acesta relata că a ajuns cu bine la destinaţie, aflându-se la Salonic, Grecia, astfel „salvându-şi libertatea”. Era o invitaţie şi pentru cei din munţi, de care Nicolescu avea să întrebe în permanenţă în lunile următoare. Partizanilor li s-a propus plecarea în străinătate, chipurile cu ajutorul unei reţele de trecere a frontierei, care avea să-i ducă în Grecia. Planul prevedea plecarea mai întâi a lui Ioan Novac şi a lui Laurian Haşu, prin intermediul aceluiaşi Costică Nicolescu. Au fost amândoi arestaţi la 27 iulie 1955 într-un autobuz în Bucureşti. Apoi au plecat Ioan Chiujdea (bolnav), Victor Metea şi Gheorghe Haşu, călăuză fiindu-le tot Nicolescu, cei trei partizani fiind capturaţi în august 1955, deşi erau înarmaţi cu pistoale şi grenade defensive. De fiecare dată se primeau „dovezi” că respectivii au ajuns cu bine la destinaţie. Nicolescu a început să întrebe cu insistenţă şi de Ion Gavrilă, de ce nu apare şi el. Olimpiu Borzea însă nu-l văzuse niciodată pe liderul grupului. Borzea şi-a dat seama că Securitatea ştia de jocul său dublu. Aşa că a răspuns şi el pozitiv la solicitarea lui Nicolescu de a pleca în străinătate. Aflat într-o maşină pe drumul spre Giurgiu, a fost imobilizat şi a ajuns la Securitate. La anchetă aveau să i se pună benzi cu înregistrarea discuţiilor pe care le purtase cu Grovu, dar şi cu cumnatul său înaintea plecării. Potrivit unor surse documentare, reţinerea lui Olimpiu Borzea s-a produs la 8 octombrie 1955.   Ioan Pop zis Jean a reuşit să se ascundă mai bine de jumătate de an după capturarea celorlalţi partizani. În cele din urmă a fost şi el convins să accepte plecarea „în Grecia”. După ce a parcurs o parte din drum cu trenul, însoţit de un agent, la Piteşti a urcat într-o camionetă în care se mai aflau 10 persoane, în realitate ofiţeri de Securitate. Pe şoseaua Piteşti-Mizil a fost imobilizat. Nu a mai apucat decât să le spună securiştilor: M-aţi prins în capcană, tâlharilor. A fost lovit peste faţă, apoi transportat la Bucureşti, unde s-au adunat numeroşi securişti să vadă o captură atât de importantă. Era 24 mai 1956. Interogatoriile au început în după amiaza aceleiaşi zile, primul dintre ele durând 18 ore şi 30 de minute (de la ora 15,00 până a doua zi la 7,30). Ioan Grovu a fost considerat sigur de către securitate („de la primele cercetări secrete a fost sincer şi a acceptat colaborarea cu noi. A dat dovadă de sinceritate şi loialitate. Este legat de organele noastre”), motiv pentru care s-a propus eliberarea lui în octombrie 1956. Poliţia politică a luat măsuri pentru lansarea legendei că Grovu s-a întors clandestin din Grecia. Scopul era utilizarea lui în continuare ca agent secret în zona Făgăraşului, dar şi la Cluj, Alba şi Timişoara. Însă Grovu avea să fie pus în libertate mai târziu.  (Lucia BAKI)