Cofinanţarea proiectelor de investiţii din comuna Şoarş finanţate prin PNDL 2 va fi asigurată de la bugetul de stat.  În acest sens  Primăria Şoarş a depus documentaţiile la Ministerul Dezvoltării în baza OUG 93/2021. Consilierii locali au fost convocaţi, la data de 22 septembrie a.c., de primarul Dănuţ Timiş în şedinţă extraordinară  pentru a aproba  actualizarea indicatorilor economici pentru investiţiile aflate în derulare la  DC 14, Şoarş-Seliştat, şi DC 11, Şoarş- Felmer, finanţate prin PNDL2.

  • ,,La DC 14 cofinanţarea era de  600.000 lei, iar pentru  DC 11 , 2 milioane de lei.  La momentul când s-au întocmit proiectele de investiţii trebuia să ne încadrăm în anumiţi indicatori pentru a fi acceptate la finanţare prin  PNDL 2, iar diferenţa de sumă  trebuia suportată de la bugetul local.  OUG 93/2021 vine  în ajutorul nostru, e o gură de oxgen. Pentru restul lucrărilor de executat,   cofinanţarea este asigurată de la bugetul de stat.  Dar noi n-am prea plătit,  partea noastră de cofinanţare am lăsat-o  la urmă” a explicat primarul Dănuţ Timiş.

Conform HCL Şoarş nr. 71/22 septembrie 2021,  investiţia ,,Modernizare drum comunal DC 11”  are valoarea de 8.175.942 lei din care de la bugetul de stat se asigură cheltuielile în valoare de 7.838.944,07 lei, iar cofinanţarea de la bugetul local de 336.998,51 lei, faţă de 600.000 lei cât era iniţial. Pentru această investiţie contractul de finanţare nr.  8973 a fost semnat la data de 19 iulie 2017 cu Ministerul Dezvoltării în cadrul  PNDL 2.  În cazul  investiţiei ,,Modernizare drum comunal DC 14”  a fost emisă HCL Şoarş nr. 72/22 septembrie 2021, prin care cofinanţarea  de la bugetul local este în valoare de 362.907,28 lei faţă de 2 milioane de lei, diferenţa fiind acoperită de la bugetul de stat în baza OUG 93/2021. Valoarea totală a investiţiei pentru reablitarea drumuui comnunal Şoarş- Seliştat este de 8.589.749,83 lei din care bugetul de stat asigură 8.226.842,55 lei prin PNDL 2.  Contractul de finanţare pentru acest obiectiv a fost semnat de Primăria Şoarş cu Ministerul Dezvoltării în aprilie 2018.

  • ,,În cazul drumului de la Felmer, 6,1 km,  s-a executat până în prezent peste 50% din lucrare, iar la drumul de la Seliştat peste 60%. Drumul Şoarş-Seliştat , 5,3 km, n-a fost reabilitat niciodată, era drum de pământ,  greu accesibil, de aceea lucrările sunt mai scumpe.  Firma Meva Concept SRL execută lucrările pentru ambele investiţii, iar termenul de finalizare este primăvara anului viitor” a decarat primarul Dănuţ Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here