Prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, împreună cu directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov (AJPIS), Mihaela Covaci, au avut, săptămâna trecută, o întâlnire cu primarii din judeţ şi cu responsabilii cu gestionarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei din cadrul primăriilor.

  • Am considerat necesar ca reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului să fie informaţi în legătură cu noile prevederi legislative introduse prin recenta Lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi să putem începe pregătirile pentru aplicarea acesteia, dat fiind că intră în vigoare de la 1 noiembrie. Aşteptăm şi normele metodologice de aplicare, care se află în procesul de transparenţă decizională, dar este important ca reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale să fie instruiţi din timp, dat fiind că numărul de beneficiari va fi semnificativ mai mare, că trebuie alcătuite bazele de date cu aceşti beneficiari şi că Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială intenţionează să digitalizeze cât mai mult activitatea legată de aplicarea acestei legi, pentru a se economisi timp şi pentru a uşura atât relaţia beneficiarilor cu primăriile, cât şi a primăriilor cu AJPIS”, a declarat prefectul.

Care sunt ajutoarele de încălzire

Statul acordă şi în acest an ajutor de încălzire a locuinţei pentru consumatorii  vulnerabili.   Legea 226/2021 numită şi Legea consumatorului vulnerabil, prevede măsuri de protecţie socială pentru consumatorii de energie cu venituri mici. Actul normativ reglementează modalitatea de aplicare a unor măsuri de protecţie socială financiare, care constau în acordarea de ajutoare destinate asigurării unor nevoi energetice minimale: ajutor pentru încălzirea locuinţei; ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic pe tot parcursul anului; ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic; ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor.

Pentru ce se acordă ajutorul de încălzire

În funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt: ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, ajutor pentru gaze natural, ajutor pentru energie electrică, ajutor pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Cuantumul ajutorului de încălzire 2021

Conform legii, ajutorul de încălzire a locuinţei se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure. Cei care se califică pentru subvenţie nu vor primi bani, ci vor beneficia de compensare procentuală.  Compensarea totală, 100%,  se accordă    dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei; în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei; în proporţie de 80%, dacă venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei; în proporţie de 70%, dacă venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei; în proporţie de 60%, dacă venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei; în proporţie de 50%, dacă venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei; Subvenţia scade odată cu creşterea venitului solicitantului. Condiţia esenţială: venituri cuprinse între 200 şi 2.053 lei/lună de persoană.

Acte necesare acordare ajutor încălzire

Perioada de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei este cuprinsă între data de 1 noiembrie 2021 şi 31 martie 2022. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă în baza cererii şi a declaraţiei pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia. Se vor cere şi acte care dovedesc veniturile.    Cei care îndeplinesc condiţiile de acordare pe parcursul sezonului rece, vor primi ajutor de încălzire prin dispoziţia primarului. Stabilirea dreptului se face  începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here