Nu putem vorbi despre presa interbelică fără a-l pomeni pe Sandu Tudor, unul dintre cei mai curajoşi ziarişti ai vremii, erudit, pătimaş, avangardist, aventurier şi sfânt. Doar între 1925-1927 pana sa efervescentă colorează marile publicaţii ale vremii precum ,,Gândirea”, ,,Convorbiri literare”, ,,Cuvântul artistic”, ,,Familia”, ,,Contemporanul”. ,,Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, fratele Agaton sau părintele Daniil, a fost o personalitate complexă a spiritualităţii secolului XX, ce ne-a lăsat moştenire Rugul Aprins şi care şi-a dat viaţa în chinuri pentru Hristos şi adevărul mântuirii” spune Fabian Seiche. Sandu Tudor a fost un trăitor în tot ceea ce a făcut, ziarist pătimaş, veşnic îndrăgostit, trecând prin trei căsătorii, îşi va găsi în cele din urmă iubirea vieţii, Iisus Hristos, trăind-o tot atât de arzător. Viaţa sa tumultuoasă şi-o va transforma într-o credinţă pe măsură. Nimic căldicel, totul trăit la intensitate maximă. Aventurile de pe mare, petrecerile de la Capşa se vor transfigura în ,,Rugul Aprins”, mişcarea de elite care va lumina bezna comunistă. ,,În sinistrul univers concentraţionar al Aiudului, scrie Ioan Ică jr, pr. Ilarion Felea se va fi întâlnit şi cu celălalt înflăcărat apostol isihast din România anilor 40-50, cu ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor (1896-1962), cel care aprinsese ,,floarea de foc” a Ortodoxiei mistice luminând în noaptea întunecată a instalării comunismului sovietic în România sub forma activităţii de rezistenţă duhovnicească a cercului sau grupării ,,Rugului Aprins”.

O viaţă de foc

Daniela Șontică publică un material în memoria lui Sandu Tudor, intitulat sugestiv ,,Viaţa de foc a lui Daniil Sandu Tudor” pe 28 mai 2018, în revista Leviathan. ,,Biografia părintelui Sandu Tudor ne arată un om cu o tărie sufletească de necontestat, un om care L-a mărturisit pe Hristos în temniţă, cu mărturie până la moarte. Părintele Daniil de la Rarău a trecut în trei rânduri prin temniţe. A treia oară a şi murit acolo în urma torturii. Pe fişa medicală cauza morţii este trecută simplu: hemoragie cerebrală. Se omitea însă cauza hemoragiei, adică bătăile şi chinurile la care fusese supus” spune ea. ,,Poet şi ziarist temut, cu o imensă cultură şi erudiţie autodidactă, de orientare neotradiţionalistă, ortodoxă, dar cu o viaţă aventuroasă şi cu opţiuni politico-sociale de stânga, Sandu Tudor (pseudonimul literar al lui Alexandru Teodorescu) fusese până în 1932 colaborator asiduu al ,,Gândirii” lui N. Crainic, de care s-a despărţit însă din pricina orientărilor politice tot mai explicit profasciste şi totalitare ale mentorului acestuia. În paginile ,,Gândirii”, Sandu Tudor publicase regulat poeme şi proze scurte cu iz sau pe teme religios-ortodoxe, începând cu un remarcabil ,,Acatist al Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov”, care a primit aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot aici a publicat sub numele ,,Cartea Muntelui Sfânt”, şi relatarea călătoriei hotărâtoare pe care o făcuse în 1929 la Muntele Athos; începută ca simplu turist sub semnul curiozităţii, călătoria se va transforma într-un pelerinaj duhovnicesc iniţiatic, itinerar spre rugăciunea isihastă neîncetată a inimii, taina tainelor vieţii monahale ortodoxe. În monahism avea să intre abia după alţi cincisprezece ani de intensă activitate publicistică şi viaţă aventuroasă, în care a fost director al ziarului Credinţa (1933-1938), implicat într-o serie de scandaluri răsunătoare, a trecut prin trei divorţuri, a scăpat miraculos dintr-o prăbuşire cu aeroplanul propriu şi de concentrare ca ofiţer, şi comandant de şcoală militară, tot pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a trecut deja printr-o primă arestare din pricina atitudinii sale antinaziste” spune Ioan Ică jr. Alexandru Teodorescu s-a născut pe data de 22 decembrie 1896, la Bucureşti, din părinţii Sofia şi Alexandru Teodorescu. La Bucureşti urmează clasele primare iar liceul îl face la Ploieşti unde tatăl său era preşedinte al Curţii de Apel. Este mobilizat în ultimul an de liceu 1914, iar în 1916 va fi concentrat şi avansat la gradul de sublocotenent. După război este interesat de pictură, trece prin Academia de Arte Frumoase, după care va urma noi orizonturi ale cunoaşterii şi aventurii de pe vasul ,,Dobrogea”, străbătând o perioadă mările şi oceanele lumii ca ofiţer asistent. În anul 1925 îi apare primul volum de versuri, intitulat ,,Comornic”. Se apropie din ce în ce mai mult de literatura mistică şi publică ,,Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov”. Este numit, rând pe rând, subdirector al Institutului de Teologie din Chişinău şi secretar al Oficiului Universitar la Universitatea din Bucureşti.

Muntele Athos

În anul 1929 îşi începe transformarea lăuntrică, pe care şi-o definitivează după alţi cincisprezece ani. O ziaristă franceză scrie câteva articole defăimătoare despre muntele Athos şi minte că a vizitat aceste locuri fiind travestită în bărbat. Sandu Tudor se hotărăşte să cerceteze el însuşi aceste lucruri, din prisma ziaristului ahtiat după materiale tari, dar şi a omului care dorea să-şi desăvârşească sinele. Însoţitor şi povăţuitor în acest periplu spiritual îl va avea pe părintele Elisei, un călugăr originar din Oltenia. Alecos Papaiani, un negustor grec, îi spune lui Sandu Tudor că nu merită să viziteze acel loc ,,unde nu există nimic altceva decât sărăcie, sălbăticie şi murdărie”, sfătuindu-l să călătorească în Apus. Părintele Elisei îl lămureşte cum stă treaba: ,,Cu ochii lumeşti şi păcătoşi, atâta se vede. După judecata păcătoasă, nu se vede decât întunericul. Nu uita că Biserica Ortodoxă, care este Trupul Domnului Iisus Hristos, nu va fi distrusă niciodată. Biserica Ortodoxă este în mare luptă cu păcatele şi moartea. Dar de fiecare dată iese biruitoare şi cântă ,,Hristos a Înviat!” Opt luni de zile va sta sub ascultarea şi îndrumarea schimonahului Elisei, care îi porunceşte ,,ceea ce fac eu să faci şi tu”, îşi lasă barbă iar întreaga tinereţe i se perindă prin faţă ca un film: renumita Capşa, cluburile de noapte ale strălucitorului Bucureşti interbelic, femeile frumoase, şedinţele literare şi nelipsitele voluptăţi. Glasul părintelui Elisei le aşează pe toate: ,,Lumea asta întreagă dacă se mai ţine, şi nu cade sub blesteme e fiindcă se sprijină pe rugăciunile Muntelui Sfânt. Pe când lumea stă la adâncul nopţii culcată în moliciunea patului, în dulceaţa somnului şi furii, răii şi tâlharii blestemăţesc, iar desfrânaţii se îndulcesc stricat din pofte spurcate, Muntele stă treaz şi bate mătănii cu oftări”.

Vâltoarea luptei jurnalistice

Sandu Tudor se întoarce în tumultul vieţii cotidiene, în vâltoarea luptei jurnalistice, foarte efervescentă în Bucureştiul interbelic. În anul 1930 va edita ,,Floarea de foc”, revistă săptămânală, care va apărea până în anul 1936, iar în anul 1933 editează cotidianul ,,Credinţa”, interzis ulterior de guvern. La această publicaţie vor mai colabora Alexandru Sahia, Ion Călugăru, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Zaharia Stancu, Cicerone Teodorescu şi Eugen Jebeleanu. Prin intermediul ,,Credinţei”, Sandu Tudor va duce o campanie violentă împotriva lui Nae Ionescu şi a grupului Criterion. Mihail Sebastian menţionează acest aspect în ,,Jurnal”: ,,Dezgustător numărul pe care l-a închinat ,,Credinţa” lui Nae. Petru Manoliu, Sandu Tudor şi Zaharia Stancu, despre Nae Ionescu! O trăii şi pe asta!” În anul 1939 este trimis pe frontul de Est iar în anul 1941 este numit profesor la o şcoală tehnică de motomecanizare. În octombrie 1942 este arestat şi internat în lagărul de la Târgu Jiu, considerat a avea vederi de stânga. Ministerul de Război intervine şi va fi eliberat. Întors acasă, în anul 1945, priveşte cum se năruie şi cea de a treia căsătorie. Astfel, se hotărăşte să-şi încheie socotelile cu ,,deşertăciunea” vieţii cotidiene, alegând rasa monahală sub numele de Agaton.

,,Rugul Aprins”

,,Sub aparenţele contradictorii ale acestor evoluţii şi pe acest fundal dramatic, Sandu Tudor îşi va continua statornic căutările religioase şi-şi desăvârşeşte mişcarea de convertire interioară spre monahism şi locul inimii. Între 1-7 august 1943 a organizat în Cernăuţi sub semnul Schimbării la Faţă, cu sprijinul învăţatului mitropolit Tit Simedrea al Bucovinei (1886-1971), o retragere duhovnicească de rugăciune şi conferinţe pe teme de credinţă şi cultură, împreună cu un grup de tineri intelectuali din Bucureşti, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Paul Sterian, Petre Manoliu, Constantin Noica, aflaţi sub povăţuirea părintelui Benedict Ghiuş. În 1944, acest cerc se va organiza în jurul mănăstirii Antim, unde Sandu Tudor a intrat acum ca frate, şi unde s-a stabilit tradiţia conferinţelor duminicale pe teme duhovniceşti în context liturgic. Un rol decisiv în cristalizarea spirituală a grupării l-a avut întâlnirea providenţială a fratelui Sandu Tudor cu părintele Ioan Kulîghin, frate la Optina între 1910-1914, preot la Rostov între anii 20-30, retras în 1943 în România împreună cu bătrânul mitropolit Nicolae şi alţi refugiaţi din calea armatei sovietice. Din 1943 şi până la arestarea sa de către sovietici în octombrie 1946 (urmată în ianuarie 1947 de condamnarea la zece ani de muncă silnică în Siberia, unde a fost expediat, pierzându-şi urma), părintele Ioan cel Străin a vieţuit la Cernica. Aici a fost găsit în octombrie 1944 de fratele Sandu Tudor, care l-a chemat constant la reuniunile grupului, aducând acestuia nu doar practica isihastă a monahismului rus, dar şi Sbornicul de la Valaamo şi icoana Maicii Domnului Rugul Aprins, care va deveni numele şi emblema grupului” spune Ioan Ică jr. Mulţi intelectuali de marcă, nume sonore ale culturii româneşti, au participat la această mişcare spirituală: Vasile Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu, Tudor Vianu, compozitorul Paul Constantinescu, bizantinologul Alexandru Elian, Dan Barbilian, nimeni altul decât poetul Ion Barbu, Andre Scrima etc.

Drumul spre cer

,,În noaptea de 13-14 iunie 1958, părintele Daniil a fost arestat în casa profesorului Mironescu împreună cu acesta şi cu fiul acestuia, Șerban. Până pe 5 septembrie vor fi arestaţi şi alţi 15 membri ai grupului, pe 5 septembrie fiind ridicat ultimul, pr. prof. D. Stăniloae. Anchetaţi de securitate, membrii ,,lotului Alexandru Teodorescu Rugul Aprins” au fost judecaţi cu uşile închise între 8-9 noiembrie pentru ,,conspiraţie împotriva ordinii socialiste prin activitate mistică ostilă”, ca grup potenţial terorist şi piroman. Condamnările au fost extrem de dure: între 5 şi 25 de ani de detenţie grea la Aiud, pedeapsa cea mai mare revenindu-i liderului lotului, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. În aprilie 1962, după cincisprezece ani de temniţă, Nichifor Crainic a fost graţiat împreună cu alţi deţinuţi bolnavi. Între aceştia se afla şi poetul Vasile Voiculescu, care intrase în temniţă la 73 de ani şi a ieşit din Aiud pe targă, cu sănătatea grav zdruncinată doar pentru a muri în aprilie 1963. Pr. Stăniloae a fost eliberat şi el în ianuarie 1963. Între timp, pe 17 noiembrie 1962 părintele Daniil Sandu Tudor, supus unui regim de exterminare, murise ca mărturisitor (asemenea părintelui Ilarion Felea, decedat la 18 septembrie 1961, şi lui Mircea Vulcănescu, decedat încă din 28 octombrie 1952), trupul său fiind pus într-o groapă fără nume din cimitirul penitenciarului” ( Ioan Ică jr.). Alexandru Teodorescu rămâne, prin tumultul, drama, lupta şi pana sa inconfundabilă, un reper pentru istoria jurnalismului românesc dar şi al luptei anti-comuniste. Sfârşitul vieţii sale este sintetizat în cuvintele apostolului: ,,Am luptat lupta cea bună!” (Ştefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here