În august 2021, când a preluat funcţia de admnistrator al SC Aromapa Serv SRL, societatea de furnizare şi distribuţie apă în comuna Ucea, Costică Badea  şi-a propus să reorganizeze activitatea în beneficiul comunităţi locale. ,, Preţul  la apă va fi raţional şi de bun simţ şi se va majora doar dacă cresc preţurile la utilităţi.   Pentru mine postul de administrator este o provocare şi vreau să demonstrez că un operator regional local poate să fie o societate cu un profit foarte bun.  Acest domeniu de activitate îl cunosc foarte bine şi am experienţă  în administrarea staţiilor de epurare şi al captării apei” declara în august Costică Badea, administratorul numit de CL Ucea la societatea proprie.

Staţia de tratare de la Sumerna a fost reparată

Astfel, activitatea societăţii Aromapa Serv a fost inventarată, iar problemele identificate, deloc puţine, au fost declarate priorităţi.  ,,La începutul activității am făcut o radiografie a infrastructurii societății și am constatat că în foarte multe puncte este mult de lucru pentru a reduce  pierderile de apă. Trebuiau executate lucrări de  reparații de la captare până la beneficiarii acestor servicii. În luna septembrie a.c., am executat  lucrări de reparații și de  întreținere la stația de tratare a apei de la  Sumerna, care  au fost amânate de prea de mult timp, iar aceasta  s-a deteriorat. În urma acestor lucrări staţia de tratare funcţionează în parametrii optimi. Am reușit să facem şi dezinfecția bazinelor de stocare a apei și am reparat  decantoarele  de la stația de tratare. Toate aceste lucrări  au fost executate în regie proprie cu muncitorii din cadrul societății, astfel că am făcut economii la bugetul firmei” a spus Costică Badea, administratorul de la SC Aromapa Serv SRL.

Restanţierii vor fi debranșați dacă nu își achită datoriile

De la înființarea societății şi până în prezent, SC Aromapa Serv Ucea practică cele mai mici tarife la  apa potabilă furnizată din Țara Făgărașului. Abonații din comuna Ucea plătesc pentru un metru cub de apă doar 1,82 lei. În comuna Ucea sunt înregistraţi 1117 abonaţi,   443 sunt  în Ucea de Sus, 407 în Ucea de Jos,  132 în Corbi și 135 în Feldioara. Deși tariful la apă potabilă este foarte mic, unii abonații din comuna Ucea nu-şi plătesc consumul de apă. Sunt locanici care n-au achitat apa consumată şi de 2 ani, iar alţii,  deşi consumă, n-au fost înregistraţi în scriptele societăţii Aromapa. Astfel, în baza de date a Aromapa Serv apar aşa numitele datorii istorice care se rostogolesc lună de lună  aducând societăţii un prejudiciu însemnat. ,,Am trimis 51 de notificări către abonații care se află pe lista datornicilor. Aceştia au termen de 10 zile să achite facturile scadente emise. În caz contrar vom sista  furnizarea apei  prin debranșarea de la rețeaua publică de distribuție a apei. Abonaţii  debranșați vor primi apă după ce își achită restanțele și vor suporta şi cheltuielile de rebranșare de 500 de lei” a spus administratorul Costică Badea.

Unii fermieri din zona Drăguş-Viştea au spart conducta de apă să-şi  adape animalele

În luna septembrie a.c., administratorul Costică Badea a depistat defecţiuni majore pe traseul de distribuţie al apei către comuna Drăguş. ,,Primele defecţiuni  remediate de când am preluat mandatul la Aromapa Serv au fost pe raza comunei Drăguş,  unde se pierdeau 150 mc de apă pe oră. Primăria Drăguş ne-a sesizat de scăderea presiunii de livrare apă potabilă  pe reţea, iar  când am verificat  am constatat că de fapt unele persoane care păşteau animale pe câmp în zona Drăguş-Viştea  au spart conducta de apă  pentru a-şi adăpa  animalele. Din cauza acestor ,,defecţiuni’’ societatea a înregistrat pierderi mari de apă”, a mai spus dministratorul  Costică Badea

Dispecerat Aromapa Serv Ucea: 0771/669066

Măsurile luate de noua conducere a societăţii au continuat şi în această lună.  A fost înfiinţat  Dispeceratul Aromapa, unde locanicii pot sesiza problemele întâmpinate şi eventualele defecţiuni survenite.  La dispecerat au fost repartizaţi operatori care au program non stop.  ,,Colegii de la Dispecerat lucrează 24 din 24 de ore, iar o echipă de angajaţi va asigura permanenţa  şi va  repara defecţiunile semnalate în cel mai scurt timp astfel ca societatea să nu mai înregistreze mari pierderi de apă. De când s-a înfiinţat dispeceratul şi până în prezent au fost anunţate două defecţiuni pe raza comunei Ucea, în satul Feldioara un hidrant stradal  s-a defectat, iar în satul Ucea de Sus s-a fisurat reţeaua de apă. Cele două defectiuni au fost remediate imediat” a mai spus Costică Badea.

O nouă organigramă

Săptămâna trecută a fost organizată AGA la Aromapa Serv, când consilierii locali au avut de analizat şi aprobat propunerea administratorului pentru o completare a organigramei societăţii. ,,În luna octombrie 2021, în şedinţa AGA organizată joi, 21 octombrie 2021, am  propus o nouă  organigramă pentru societate,  care să cuprindă şi o echipă de mentenanţă cu care să putem remedia toate defectele apărute pe reţeaua de distribuţie apă cât şi la staţia de captare. Este vorba despre o echipă formată din 8 persoane, un șef de echipă  şi şapte muncitori: un electrician, un sudor, deservent utilaje, un mecanic, doi săpători  și un instalator. Pe noua organigramă am mai prins un post pentru aprovizionarea, gestionarea patrimoniului şi monitorizarea contractelor” a mai spus Costică Badea.

Încă  53 de apometre inteligente

În prima parte a lunii octombrie angajaţii de la SC Aromapa Serv SRL au montat încă 53 de contoare inteligente cu citire de la distanţă în satul Ucea de Sus. ,,În perioada următoare vom achiziţiona  încă 200 de contoare cu citire la distanţă prin unde radio pentru a finaliza investiţia în satul Ucea de Sus şi   vom continua cu satul Feldioara unde se vor face şi branşamente la limita de proprietate. Prin această investiţie vom scăpa de căminele inundate  de apă, unde cititorii trebuie să scoată apa cu găleata din cămine pentru a putea citi contoarele” a mai spus administratorul  Costică Badea.  SC Aromapa Serv SRL a investit din 2019 până în prezent 200.000 lei pentru achiziţionarea acestor apometre moderne care au fost montate la abonaţii din satele Ucea de Sus, Ucea de Jos şi Corbi.

,,Avem cea mai bună apă potabilă certificată’’

SC Aromapa Serv SRL agreează transparenţa faţă de abonaţi spre deosebire de alţi operatori. Asfel, pe site-ul Primăriei Ucea societatea prezintă  buletinele de analiză a apei realizate de Direcţia de Sănătate Publică Făgăraş. ,,Conform legii avem obligaţia să publicăm buletinele de analiză pentru a informa consumatorii despre calitatea apei potabile. Astfel, de două ori pe săptămână publicăm buletinele de analiză pentru parametrii fizico-chimici şi parametrii microbiologici. Oricine analizează aceste date poate observa că  avem cea mai bună apă potabilă certificată. Conform unui program,  din două în două ore angajaţii noştri recoltează probe de apă din staţie, din reţeaua de apă Victoria, dar şi din comunele Ucea, Viştea şi Drăguş şi verifică calitatea apei’’ a mai spus Costică Badea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here