Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a convocat ieri o ședință de urgență a Comisiei Județene de Dialog Social, la solicitarea Uniunii Județene C.N.S.L.R. – Frăția, Filiala Brașov pentru a  analiza   introducerea obligatorie a „certificatului verde” la locul de muncă.  Reprezentanții sindicaşiţtilor, asistenta medicală Mirela Scoican, lider de sindicat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov, reprezentând Sindicatul Medisan-Sanitas Brașov și Gheorghe Manea, de la Uniunea Județeană C.N.S.L.R. – Frăția,  au solicitat prefectului să ajute la respingerea acestei e măsuri, care acum este implementată în rândul cadrelor medicale în aproape toată Europa și este în discuții și în parlamentul României. Reprezentanta angajaților Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov a ridicat problema suportării de către angajați a cheltuielilor legate de testarea periodică, asistenta lideră de sindicat afirmând că, potrivit Legii privind sănătatea și securitatea în muncă, angajatorul este cel care „are obligația să ia măsurile necesare pentru asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor”.  În opinia liderilor sindicali, Ministerul Sănătății ar trebui să se ocupe, gratuit, de testarea cadrelor medicale nevaccinate chiar dacă vaccinul este gratis și la dispoziția oricui. Având în vedere că solicitările sindicaliștilor nu pot fi rezolvate de prefect, acesta a promis că va transmite cerințele la Guvern și Parlament spre evaluare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here