Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Sinaxarele bizantine amintesc că Apostolul cel întâi chemat a propovăduit în Bitinia şi Pont, precum şi în alte ţinuturi ce se află lângă Marea Neagră, ajungând în Sciţia, la Dunăre, unde a zăbovit propovăduind geto-dacilor, romanilor şi grecilor aflaţi atunci acolo.
Românii au tradiții unice și destul de bizare legate de noaptea dinaintea Sfântului Andrei, care este asociată cu Halloween-ul românilor. Se spune că în noaptea aceasta ies strigoii, adică spiritele celor morți care refuză să plece în lumea de dincolo și merg să își viziteze rudele.
- În această noapte, oamenii pun în apă crenguțe din copaci și dacă înfloresc până la Crăciun, înseamnă că vor avea un an bogat. Tot acum se pune grâu în farfurii, tot pentru a află cât de bun va fi anul familiei.
- În unele zone se pun 12 cepe în mici vase. Cele 12 cepe reprezintă lunile anului. Acestea sunt lăsate în vase până la Crăciun, când se află cum va fi vremea anul următor. Cepele stricate arată că lunile respective vor fi ploioase, cele încolțite indică lunile cu bogăție.
- Se mai spune că dacă în această noapte este senin și cald, iarna va fi una blândă. În schimb, ne va aștepta o iarnă cu troiene, dacă în această noapte plouă sau ninge.
- Se mai spune în popor că fetele își pot vedea ursitul în oglindă dacă se așază în această noapte între două oglinzi ținând o lumânare în mână.
Ziua lupului
Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadA”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.
Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare.
La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile
În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi sau în but
Prin unele zone ale țării, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A doua zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă. Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserică. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muteşte; iar dacă tace, se duce în treaba sa şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.
