,,Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se mai umple de câte aude”. (Eclesiastul)
După penetrarea propagandei comuniste în presa de după cel de-al Doilea Război Mondial, cultura urmează să se alinieze noilor indicaţii venite de la centru. Niciun sector nu rămâne în afara ,,eforturilor” de formare a ,,noului om”, spălat pe creier, lucru care se practică şi astăzi cu succes sub ,,oblăduirea” ,,peneleilor democraţi”, în timp ce ,,Vader”-ul celest veghează din umbră de la Cotroceni. Propaganda camarilei strânse în jurul ,,teutonului balcanizat” seamănă foarte bine cu cea din anii 70-80, cerberii culturali mătură tot în numele ,,democraţiei”, ,,libertăţii” etc. Putregaiul politic ajuns în toate sectoarele de activitate din România (cultură, educaţie, sport, mass-media) urmează programul bolşevic în cele mai mici detalii. Presa asmuţită împotriva celor care au alte opinii, strangularea liberei exprimări prin toate mijloacele, vânarea persoanelor neagreate şi desfiinţarea lor prin înscenări, calomnie, propagandă, difuzarea urii. Încet-încet, s-a format în România post-decembristă o altă luptă de clasă. Au apărut în ultima vreme tot felul de broşuri despre educaţie în care Klauss Johannis zâmbeşte diafan, precum Ceauşescu ne zâmbea de pe prima pagină a manualelor şi din tabloul de perete, înlocuit cu icoana, se pare că icoana nu mai este agreată de ,,agenturile” tinerilor ,,transgenderi”, probabil o vor înlocui cu chipul bucolic al domnului Vader. Într-o altă ordine de idei, odată cu derapajele celor pe care i-am crezut că ne vor gira democraţia, se rostogolesc dezinformările anti-occidentale prin Sputnik, ceva ,,clerici” săraci cu duhul şi ,,ultraşii” din AUR, aceşti ,,flăcăi cu peri cărunţi în dor de ţară strămoşesc” cum spunea, pe timpuri, un alt menestrel al naţionalismului comunist, foarte în vogă şi astăzi printre cucoanele dornice de senzaţii lacrimogene. Prăpastie într-o parte, prăpastie în alta, iar noi, ca nişte oiţe cuminţi, trebuie să ascultăm la nesfârşit balada alegerii ,,răului celui mai mic”.
De la ,,lupta împotriva bolşevismului” la crearea ,,omului nou”
Chiar dacă azi participăm cu toţii la spectacolul unui ,,nou început”, să începem, totuşi, cu începutul. Ne vom ocupa puţin de arta cinematografică, un sector în care propaganda a atins cote maxime. ,,La 20 iunie 1941, cu două zile înaintea intrării României în război prin participarea militară la atacarea URSS alături de Germania, întreg personalul Oficiului Naţional Cinematografic şi al CIRO-FILM a fost încadrat în ordinea de bătaie a Secţiei Propagandă a Marelui Stat Major pentru a servi momentului istoric. Totodată, în cadrul aceleiaşi Secţii de Propagandă militară, a fost înfiinţat Biroul Cinema. Din acel moment, toate filmările şi filmele sau jurnalele de actualităţi au fost subordonate obiectivelor propagandistice ale statului. Concretizarea acestor obiective s-a realizat prin două categorii de producţie ale O.N.C: filmul documentar-artistic ,,România în lupta contra bolşevismului”, 1941- în regia lui Paul Călinescu, ,,Războiul Sfânt”, 1942 în regia lui Ion Cantacuzino; ,,Cătuşe roşii/Odessa în flăcări”, 1942, prima coproducţie de război în regia lui Carmino Gallone, cu Silvia Dumitrescu Timică, ,,Escadrila albă”, 1942, coproducţie româno-italiană, cu actori italieni, nefinalizat, precum şi jurnalele de actualităţi ce purtau sigla Plutoanelor de Propagandă. Dincolo de valoarea plastic-documentară a secvenţelor filmate pe front în condiţii riscante şi mai mult decât austere, comentariul explicativ agresiv-patetic viza coarda emoţional-sensibilă a spectatorilor acestor filme, asigurând astfel transmiterea mesajului propagandistic acordat conjuncturii politice respective (spre exemplu, în conformitate cu ,,politica tăcerii” adoptată în 1941, lipseau orice referiri la Dictatul de la Viena pentru a nu leza ,,aliatul” horthyst)” spune Călin Hentea. În comentariul din deschiderea filmului ,,Războiul sfânt” se apăsa coarda pe ,,Ochii lui Stalin pândesc acest pământ românesc, de atâtea ori pradă a cotropitorilor. În Piaţa Roşie a Moscovei, conducerea bolşevică priveşte râzând armata pe care a ridicat-o pe umerii unui popor înfometat şi îndobitocit, pentru ca prin ea să poată cuceri Europa”. Urmează perioada 1948-1965 când ,,potrivit modelului bolşevic, propaganda comunistă prin film a început în proaspăt proclamata Republică populară Română cu un caz: Decretul 303 privind naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice, datând din 2 noiembrie 1948”. (Călin Hentea) Pe data de 9 ianuarie 1950 este lansat filmul comunist ,,Răsună valea”, peliculă ce va dicta de acum încolo direcţia următoarelor producţii în stilul comunist de formare a ,,omului nou”. Făcând o paranteză, putem observa o analogie cu Occidentul de astăzi în curs de bolşevizare, deja America, până mai ieri tărâm al libertăţii şi ,,pământ al făgăduinţei”, este deja pierdută, turmele marxiste distrug în voie aulele universităţilor americane iar violenţa împotriva celor care au o altă opinie a devenit politică de stat. Despre asta însă, într-un alt material. Dacă privim atenţi, lupta ,,omului nou” înfăţişat de ,,tinerii brigadieri” împotriva unei societăţi retrograde seamănă foarte bine cu epurările neo-marxiste din Occidentul de astăzi. În zadar urmaşii celor care au plecat în Occident din Europa de Est atrag atenţia, nu sunt ascultaţi. Se pare că există o ciclicitate a istoriei, o inversare de roluri. Acelaşi Paul Călinescu, care în 1943 a realizat filmul ,,România în lupta contra bolşevismului”, fim premiat la Veneţia, şi-a pus de această dată talentul în slujba comuniştilor realizând ,,Răsună valea” cu Marcel Anghelescu, Geo Barton şi Radu Beligan în rolurile principale. Aceştia erau nişte tineri entuziaşti în costume de brigadieri cu simpatii comuniste, ce se confruntau cu ,,perfizii duşmani de clasă” care voiau să saboteze un şantier de cale ferată pe ruta Bumbeşti-Livezeni. Mihail Sadoveanu, ajuns preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale, din veritabil boiernaş şi mason cu rang înalt, pupă tălpile noului stăpân oferindu-i-l cadou de ,,pocăinţă” pe ,,Mitrea Cocor” după care Victor Iliu face o ecranizare în anul 1952. ,,Mitrea Cocor” devine primul film supus cenzurii directe a comuniştilor printr-un comitet format din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi, Alexandru Moghioroş, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Constantin Pîrvulescu şi Chivu Stoica. În anul 1955 este făcut filmul ,,Desfăşurarea” după o nuvelă a lui Marin Preda, în care Colea Răutu joacă rolul ţăranului sărac care îl înfruntă pe chiabur. În anul 1961 urmează filmul ,,Setea”, după romanul lui Titus Popovici, în regia lui Mircea Drăgan, un alt film care va urmări ,,iluminarea” politică a ţăranului Mitru Moţ care, din însetat de putere, se va converti spre forţele ,,progresist-comuniste”, rol jucat magistral de Ilarion Ciobanu care se afla la început de carieră. ,,Nevoia de a rescrie şi prin film istoria naţională, conform intereselor ideologice şi politice comuniste, se simte de la începutul anilor 60, după ce regimul de la Bucureşti îşi văzuse puterea consolidată“ (Călin Hentea). În anul 1960 apare ,,Valurile Dunării” în regia lui Liviu Ciulei, după scenariul lui Titus Popovici, film ce sugera rolul comuniştilor în lovitura de stat de la 23 august 1944, premiat la Festivalul de la Karlovy Vary. Acest film semăna izbitor cu un alt film de propagandă din anul 1942 ,,Casablanca”. Urmează apoi filmul ,,Lupeni 29”, regizat de Mircea Drăgan, având-o în distribuţie pe Lica, fata lui Gheorghiu-Dej, alături de Ştefan Ciubotăraşu şi Colea Răutu. Filmul dădea o nouă dimensiune ,,luptei eroice a clasei muncitoare”.
Epopeea Naţională Cinematografică
Se deschide cu filmul ,,Tudor”, avându-l pe Emanoil Petruţ în rol principal, cu Lica din nou în distribuţie, alături de Olga Tudorache, George Vraca şi Geo Barton. Marian Voicu, în ,,Matrioşka mincinoşilor- Fake-News, manipulare, populism” îl citează pe producătorul Peter Pomerantsev. ,,În cartea sa, spune Marian Voicu, Nothing is True and Everything is Possible, descriere unică, din interior, a modului în care funcţionează media rusă, el relatează discursul mobilizator al lui Dmitri Kiseliov la o şedinţă care avea loc în turnul de televiziune Ostankino: ,,Ştim cu toţii că (în Rusia) nu se va face politică cu adevărat. Dar trebuie să le dăm telespectatorilor noştri senzaţia că ceva se întâmplă totuşi, ei trebuie să se distreze. Deci cu ce ar trebui să ne jucăm? Ar trebui să atacăm aligarhii? Cine e inamicul săptămâna asta? Politica trebuie să fie ca un film”. Aşa şi cu istoria, trebuie făcută ca în filme, cum îi convine învingătorului. Să ne reîntoarcem la ,,Tudor”. Călin Hentea, el însuşi expert în propagandă şi operaţii informaţionale, explică faptul că filmul avea misiunea de a da o imagine falsă a luptei pandurilor cu boierii ,,cei hapsâni şi trădători”. Să nu uităm că numeroşi ,,eroi” din filmele comuniste cu haiduci, erau, în realitate, hoţi şi tâlhari la drumul mare dacă luăm documentele epocii. Aşa s-a întâmplat şi în alte seriale occidentale, vezi ,,Dick Turpin”, dintr-un hoţ la drumul mare, făcut erou. ,,Niciodată, comuniştii nu au privit filmul altfel decât ca pe un instrument eficace de educaţie în masă” explică Călin Hentea. Constanţa Crăciun a fost unul dintre principalii lideri culturali din perioada lui Gheorghe Gheorghiu Dej, ilegalistă şi licenţiată în litere. Ea spunea clar: ,,Activitatea instituţiilor artistice de spectacol trebuie să răspundă cerinţelor politice şi economice actuale, aşa cum sunt ele trasate de partid şi trebuie să contribuie la formarea conştiinţei socialiste a maselor, la mobilizarea acestora pentru desăvârşirea construcţiei socialismului”. (Va urma) (Ştefan BOTORAN)
