In memoriam Viorel Paltin: Întuneric de Decembrie

De îndată ce se face decembrie, o obsesie bîntuie minţile românilor, ale celor care au ieşit pe străzi cu piepturile goale la Timişoara, ale celor care au rămas marcaţi fizic şi psihic pe toată viaţa participînd la demonstraţiile oamenilor neînarmaţi, întîmpinaţi de tancuri, tab-uri şi gloanţe de arme automate, pe malurile Begăi, la Bucureşti, Sibiu, Cluj şi în alte centre, unde mulţimi de oameni au simţit atunci că nu se mai poate: viaţă sau moarte! Acum ziua se face tot mai mică pînă la solstiţiul de iarnă din noaptea de 21-22 decembrie, şi noaptea rămîne mai lungă decît ziua pînă pe 21 martie… Obsesia este legată de faptul că după atîţia ani de la acel decembrie 1989, încă nu s-a făcut lumină într-o serie de aspecte privind ceea ce s-a numit emfatic „revoluţia română“. Ca şi cînd acele pagini de istorie pe care le-au scris cu sînge românii s-a fi petrecut, în urmă cu milenii, şi ar fi fost înecate de negura vremurilor… Avem în arta picturii bisericeşti faimosul „albastru de Voroneţ“, iar în „arta“ disimulării, omisiunii şi escamotării adevărului „întuneric de decembrie“. Cineva – este vorba despre destul de mulţi indivizi interesaţi, care compun acest „cineva“ multiplu – a avut tot interesul să nu se afle tot adevărul despre ororile şi autorii acestora din revoluţie şi din acest punct de vedere afirm cu toată energia că revoluţia nu a reuşit. Logica aceasta este simplă: dacă revoluţia ar fi fost încununată de succes, revoluţionarii adevăraţi ar fi scotocit prin toate tenebrele acestor zile, ar fi aflat adevărul oricît de crud şi de bine ascuns ar fi fost el şi l-ar fi expus în lumina reflectoarelor… Nu s-a procedat aşa, ci exact invers, ceea ce duce inevitabil la concluzia că nu revoluţionarii au reuşit, ci oponenţii lor. Temători de consecinţe, lupii s-au îmbrăcat peste noapte în piei de oaie şi, întrucît evenimentele îi prinseseră în poziţii de autoritate, au deturnat sensul profund al ridicării populare, canalizîndu-l către o aşa-zisă împăcare generală, spălînd creierele cu un soi de detergent care se cheamă: uitarea. (…) Planează încă peste miile de morminte, peste lacrimile părinţilor, rudelor şi prietenilor acest funest „întuneric de decembrie“, doliu al zilei şi nopţii interminabile, teribile întrebări, „enigme ne-splicate“, iar cei răspunzători dorm liniştiţi, ca nişte sugari în scutece de mătase… Îmi vin acum în minte versurile lui Nichifor Crainic: „Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic./ Oarba care vede-n întuneric/Tainele neprinse în cuvînt: / – Unde sînt cei care nu mai sînt?/ – Unde sînt cei care nu mai sînt?/ Zis-a bufniţa: Cînd va cădea/ Marele-ntuneric vei vedea.“ (Viorel Paltin, 2006, publicat în Monitorul de Făgăraş)

Cine a fost Viorel Cucu Paltin

Viorel Cucu Paltin s-a născut în Arpaşu de Jos, la 24 iunie 1943. Face şcoala primară şi gimnazială în comuna natală, după care se inscrie la Liceul “Radu Negru” din Făgăraş pe care-l absolveşte în anul 1961. Urmează cursurile Facultăţii de Filologie “Babeş – Bolyai” din Cluj. După facultate se angajează ca profesor la Şcoala din Şoarş. Din 1967, devine redactor la Tribuna Sibiului, iar din 1976, metodist la Biblioteca Astra din Sibiu, unde lucrează pînă în 1983, când se stabileşte în SUA. Aici promovează un concurs şi devine redactor la secţia română a postului de radio Vocea Americii.  Revine definitiv în ţară în 1995, se instalează în satul său natal, unde va deceda în 2006. Viorel Cucu-Paltin a fost un om de aleasă ţinută morală, intelectual autentic, sensibil, bun român. În afara articolelor scrise în Tribuna Sibiului, el a fost colaborator permanent al revistei „Transilvania” unde a semnat rubrica „Pantheon transilvan”. În urma cercetărilor ca bibliotecar, a lăsat câteva lucrări de referinta precum: Aspecte ale activităţii lui Octavian C. Taslauanu la ASTRA, Panait Cerna în 8 scrisori inedite, Ediţii sibiene ale operelor lui Anton Pann, Revista ”Ţara noastră”, expresie a unor mari năzuinţe naţionale, Aspecte brăilene în publicaţii româneşti şi străine.  Peste hotare, a fost o prezenţă activă a comunităţilor româneşti de dincolo de Ocean. Membru al „Asociatiei Culturale Române din Hamilton” , a scris numeroase articole în „Cuvântul românesc” şi revista „Alternative”, ambele editate în Canada. Întors în ţară, a fost editorialist al ziarelor „Bună ziua, Făgăraş” (1996-1998) şi „Monitorul de Făgăraş” ( 1998-2006). Cu puţin timp înainte de dispariţia sa, i-a apărut volumul „Corabia beată – Tranzitia de la niciunde către nicaieri” la Editura “Mesageul de Făgăraş”. Viorel Cucu – Paltin a fost un adevărat om de litere, un om născut cu condeiul în mînă, un fin analist politic recunoscut pe plan internaţional, dar şi un bun făgărăşean.