Lenuţa Faina şi Dumitriu au ajuns din nou la Ioan Rodeanu la Poiană, iar de aici au plecat pe la mulţi alţi prieteni şi cunoscuţi pentru a nu cădea în mâinile Securităţii. Lenuţa a ajuns la un cojocar unde a învăţat meserie şi să brodeze. Acolo oamenii au cunoscut-o sub numele de Ana de la Aluniş. Ea ajuta în acel sat la secerat. De multe ori securiştii care erau prezenţi printre ţăranii care secerau îi lăudau hărnicia neştiind însă cine este acea tânără pricepută şi harnică. Într-o zi, Lenuţa s-a hotărât să meargă din nou la David Raţiu, la Racoviţa. Era prima dată când cei doi fugari se despărţeau. Dumitriu, pe numele adevarat Ionele Gheorghe, originar din Arieşeni-Scărişoara, a rămas la Poiană. Acolo el s-a înfruntat cu securitatea. În luptă deschisă cu securiştii a fost trădat şi omorât. Eroul Ioan Dumitriu zace într-un mormânt necunoscut, fără cruce, părinţii lui neştiind nimic despre modul în care a trecut în nefiinţă fiul lor. Lenuţa spunea tuturor: „Niciodată n-am stiut ce-i frica, am avut un curaj nemaipomenit. Adevărul e că am simţit aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu în momentele grele ale vieţi mele“. Prin închisori detinuţii politici vorbeau foarte des de Elena Faina, zicându-i „Crăiasa munţilor şi zâna pădurilor (femeie vrăjită), pentru că nimeni nu se putea apropia de ea, nici securitatea. Erau de fapt basme cu care oamenii înfometaţi şi chinuiţi îşi făceau inima bună“.
Arestată în miez de noapte, 24 decembrie 1952
Ramasă singură, Lenuţa Faina a continuat pribegia prin ţară. „Simţeam ca o chemare arzătoare de a mai vedea o dată familia lui Ioniţă Greavu, care în momentul cel mai greu şi de răscruce al vieţii mele m-a primit cu drag şi cu caldură riscând foarte mult. Aveau trei copii mici şi doi batrâni de peste 80 de ani. Cu toate acestea, Ioniţă şi Victoria Greavu au riscat foarte mult, fiindu-mi prieteni şi sfătuitori. A fost ultimul meu drum la Noul Român. Am venit pe podul de peste Olt de la Arpaş. M-a oprit santinela şi m-a întrebat cine sunt. I-am răspuns că sunt din Scorei şi am mama grav bolnavă şi mi-a cerut să o anunţ pe sora mea din Noul Român să vină acasă. Soldatul m-a crezut şi mi-a spus să mă duc. La Noul Român am stat o noapte şi o zi. În a doua noapte, prietenul şi camaradul lui Ioniţă, Aurel Filip, a venit cu un car cu boi să mă scoată din sat. M-au acoperit cu otavă şi am plecat spre Arpaş. Am mers cu carul până aproape de Scorei unde ne-am despărţit. Prietenii mei s-au întors acasă pe alt drum, pe la Cârţa, scăpând uşor de somaţia santinelei. Eu am rămas la familia Oancea. În ajunul Craciunului în 1952, pe la miezul nopţii, a venit securitatea să mă aresteze. Am fost din nou trădată. În faţa securiştilor era Dordea din Sibiu. Era un om slăbuţ şi mic de statură, care ştia pe unde mă ascundeam. M-au luat din pat unde dormeam cu fata lui Oancea şi m-au scos în curte temându-se să nu trag în ei cu arma automată. În stradă mă aştepta un camion militar plin cu soldaţi şi alte trei maşini mici. Toţi erau într-o tensiune şi o nervozitate nemaiîntâlnită. Un căpitan mi-a luat poşeta. L-am întrebat zâmbind de ce era nevoie de o armată pentru a aresta o singură femeie. Dacă nu eram arestată intenţionam ca în dimineaţa aceea de Crăciun să urc la Suru. Nenorocul meu, ghinion. Se încheiau patru ani de pribegie prin ţară. M-au dus la Sibiu, la securitate. Din celula care mi-a fost repartizată, cu ochelari de tablă, m-au dus în faţa colonelului Crăciun. Acesta m-a întrebat pentru început de ce nu m-am predat până atunci. I-am raspuns: Pentru că în anul 1948, până să-ţi dovedeşti nevinovăţia erai omorât în bătaie. După această primă întâlnire cu cel mai odios securist a urmat drumul lung şi greu al anchetelor de zi şi noapte. Au fost atât de grele, dar le-am suportat cu cinste şi demnitate. În tot timpul cât eram în celulă mă rugam la Dumnezeu. Am fost condamnată la 25 de ani muncă silnică“, se destăinuia într-o scrisoare Lenuţa Faina din Mărgineni, care a executat 14 ani de detenţie. Scrisoarea a ajuns la jurnalista Lucia Baki de la Ioniţă Greavu din Noul Român, condamnat şi el de comunişti.
Focuri de armă în casa Fulicea din Braşov
Lenuţa Faina s-a născut la 12 mai 1927 într-o familie din satul Mărgineni, judeţul Făgăraş, Victor şi Carolina Faina. Termină studiile liceale comerciale la Blaj şi Braşov. Ultimul ei domiciliu a fost Braşov, strada Transilvania nr. 5. Într-una din serile acelei toamne a vizitat-o la Mărgineni, la casa parinteasca, Ioan Dumitriu, un adept al Mişcării Legionare care evadase din închisoarea Arad. Acesta o anunţa că Victoria Fulicea, sora ei, împreună cu soţul ei, Alexandru, au fost arestaţi de colonelul de securitate Teodosiu de la Braşov. Casa Fulicea de la Braşov era cunoscută ca punct conspirativ unde se ascundeau legionarii. Lenuţa Faina a plecat împreună cu Dumitriu la Braşov. S-au oprit la Terezia Fulicea, pentru a se informa în legătura cu cele întâmplate. Securitatea era peste tot. Ajunşi la casa Tereziei, au găsit uşa încuiată. Din interior, au deschis două persoane îmbrăcate în pijama. Pe cei doi i-a întâmpinat o imagine surprinzatoare: două uniforme de securitate aşezate pe un scaun, iar pe masă chipiurile şi armele celor doi securişti. Erau doi ofiţeri de securitate cu grad de locotenent. A urmat un schimb de focuri din care cei doi securişti au murit. Lenuţa şi Dumitriu au fugit spre Tâmpa, dar în graba lor, fata şi-a uitat sacoşa în care se aflau actele ei, alimente şi haine. Astfel, Securitatea a aflat cu uşurinţă cine sunt autorii. Au început căutarile şi arestările.
Pribegi prin Ţara Făgăraşului
Primii arestaţi de securiţti au fost părinţii Lenuţei de la Mărgineni, apoi rudele lor apropiate. Lenuţa şi Dumitriu au luat trenul spre Făgăraş, au coborât în gara Perşani, au trecut peste deal la Şinca Veche şi au mers pe jos spre Mărgineni. În sat erau multe maşini ale securităţii, iar ofiţerii îi căutau prin tot satul. „Pentru că Dumitriu era străin de aceste locuri, totul a rămas pe umerii mei. Am mers la o mătuşă a mea, Lina Urs, care avea casa la marginea satului. Ea ne-a spus că părinţii mei au fost duşi cu o maşină undeva, iar copiii au fost lăsaţi singuri în casa şi încuiaţi. Ne-a sfătuit să plecăm unde vom vedea cu ochii pentru că securiştii sunt foarte furioşi şi trag cu armele după omenii din sat. N-am avut de ales. Am plecat spre munte cu scopul să ajungem la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, la părintele Arsenie Boca în care aveam încredere şi care ne putea adăposti. Din păcate am aflat că părintele a fost arestat de Securitate. Ne aflam în mare încurcătură. Mi-a venit în minte că la Cârtişoara, cumnatul meu, Alexandru Fulicea, avea o familie prietenă, Orlanda Ioan. Am plecat peste câmp şi pâraie, noapte fiind, am ajuns într-un târziu la Cârţişoara, la familia Orlanda. La intrarea în curte ne-a vazut o vecină a acestuia. Prima întrebare a prietenilor cumantului meu a fost dacă ne-a văzut vecina lor, lelea Mili, care era informatoarea Securităţii. Pentru că răspunsul meu a fost afirmativ, Orlanda a hotărât să ne adăpostească în altă parte, pentru că la ei era periculos. Ţinta era Alexandru Bratu din Noul Român. Am plecat însoţiţi de Orlanda pe lângă Olt până în acel sat. Am aflat ulterior că doi jandarmi au sosit la casa Orlanda imediat după ce am plecat noi şi l-au arestat pe tata lui Sandu, pe care l-au bătut pentru a spune despre noi. La podul de peste Valea Noului trecea un om înalt pe care l-a abordat Orlanda. Era Ioniţă Greavu. Acesta ne-a preluat, ne-a dus la el acasă, ne-a hrănit, ne-a schimbat hainele şi după două zile ne-a adăpostit în casa profesorului dr. Ioan Goia situată la marginea satului, un loc liniştit şi nu prea circulat. Aici am fost aprovizionaţi cu alimente şi de Petru Apost, iar cu lemne de Aurel Filip, amândoi din Noul Român. Ioniţă Greavu dirija totul. Uşa o deschideam la un consemn şi stam în casă tot timpul. Ioniţă ne-a aprovizionat cu arme şi munţtie, ne-a făcut buletine de identitate noi la Primăria din Noul Român unde notar era Gheorghe Freciu, vecin cu Ioniţă. Această situaţie de acalmie şi de refacere a forţelor a durat până în decembrie când a căzut prima ninsoare“, se arată în scrisoarea Lenuţei Faina deţinută de Ioniţă Greavu. (Lucia BAKI)
