Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Serviciul de Investigarea Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat miercuri, 22 decembrie a.c., 19 percheziții domiciliare, într-un dosar penal de evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă și furt. Perchezițiile au avut loc  în județul Brașov, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la domiciliile unora dintre administratorii societăților în cauză.

  • ,,Cu ocazia activităților procedurale desfășurate în cauză, a fost identificate și ridicate mijloace de probă, ce urmează a fi administrate ca probatoriu pentru stabilirea situației de fapt. Polițiștii au pus  în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele bănuite urmând a fi conduse la sediile unităților de parchet și poliție, în vederea audierii. Cercetările în cauză sunt efectuate de către polițiștii specializați în investigarea criminalității economice și polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov. Activitățile s-au desfășirat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov, Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, precum și a luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov. Suportul de specialitate a fost  asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române” se arată în comunicatul IJP Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here