,,Naşterea Ta, Hristoase, mărire Ţie!” Crăciunul, praznicul bucuriei

,,Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ţie!” (Troparul Sărbătorii)

Din an în an…

Din an în an lumea este tot mai cenuşie, anostă, plină de ură şi rapacitate, iar strălucirea Betleemului se vede doar pentru inimile curate, care nu şi-au pierdut candoarea copilăriei. ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine!” este îndemnul Dumnezeului făcut om pentru ca noi să vedem şi să nu înţelegem, să auzim dar să rămânem surzi, plini de nepăsare în faţa tainelor ce se deschid în faţa ochilor noştri. Suntem înconjuraţi de taine, dar scrutăm mocirla. Din an în an, ne îndreptăm spre ceva ce nici noi nu ştim, mergem în virtutea inerţiei, busola stelei din Betleem nu mai este un punct de reper pentru lumea în care trăim. Oamenii nu mai vor să audă cuvântul ,,Crăciun”, vor să-l înlocuiască doar cu ,,sărbătoare”. Se pare că monstrul de ,,Moş Gerilă”, cu epoleţi şi tichie, vrea să-l dea din nou la o parte pe Moş Crăciun, Moşul care îl anunţa pe Hristos! Unii vor ca Hristos să nu se mai nască, să nu mai intre în şcoli, să fie înlocuit peste tot cu Mamona şi cu ,,Stăpânul veacului acestuia”. ,,Împărăţia mea nu este din lumea aceasta!” răsună de peste veacuri cuvântul puternic al lui Hristos, ca un tunet. Adramalecii de pe tronurile lumii, plini de opulenţă, cu fălcile late, teutonice, priviri de gheaţă, vor să aresteze ,,Crăciunul” şi să-i amendeze pe toţi cei care preamăresc venirea Sa! Venire care a fost, dar o serbăm din an în an. Din an în an ne luptăm cu harpiile care scot flăcări pe nări, precum Ghionoaia îmblânzită de Făt-Frumos, un alt Arhetip hristic al legendelor noastre. ,,Hristos se naşte, măriţi-l; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-l; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-l, popoare, că s-a preamărit!”. Oamenii au vrut, din cele mai vechi timpuri, zei coborâţi pe pământ, cu braţe de fier şi muşchii de piatră, să sfărâme toate oştile duşmane. ,,Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, atunci ostaşii Mei s-ar lupta pentru Mine, dar Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta!” i-a spus tânărul cu ochii profunzi şi negri procuratorului roman, dar nu albaştri cu vor să-i facă unii, pentru că evreii nu au ochii albaştri, şi nici blond, cu ten măsliniu, nu alb, cum îl vor cenzorii de istorii şi poveşti. Era un tânăr obişnuit, cu mersul liniştit, unul care nu ieşea în evidenţă. Oamenii aşteptau un Balaur coborât din cer, nu un prunc micuţ şi neajutorat, pus într-o iesle de doi soţi care au venit pe un măgăruş şi nu au găsit loc în hanuri, pentru că puhoi de lume venise să facă recensământul ordonat de autorităţile romane. Dumnezeu cel necuprins S-a făcut prunc, aici este taina cea mare. ,,Fiului celui născut fără stricare din Tatăl, mai înainte de veci, şi mai pe urmă din fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să-i strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, sfânt eşti Doamne”.

Porunca crăiască

Înţelepţii din Caldeea veniră după stea, în anul poruncii crăieşti, să vadă minunea pe care o aşteptau părinţii lor, au umplut caravanele cu mirodenii, aur, smirnă şi tămâie pentru că văzură semnul pe cer, s-au luat după stea să găsească un prinţ şi au fost duşi la peşteră. ,,Taină străină văd şi preamărită, cer fiind peştera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care s-a culcat cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe care lăudându-l, îl mărim”cântau melozii primelor veacuri. ,,În zilele acelea a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul Său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, că nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi, iată, îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: ,,Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii cu alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” ne spune Luca, doctorul.

Străini prin Ierusalim

,,Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” întrebau trei străini misterioşi pe străduţele strâmte ale anticului Ierusalim. Purtau pe cap turbane, tunicile le erau colorate iar curcubeul strălucea în veşmintele lor, la gât purtau mărgele strălucitoare, în mâini inele de rubin şi brăţări. Ochii căpcăunului ce conducea ţinutul au sărit din orbite iar faţa i se întunecă la auzirea veştii. Era nebunul ce şi-a ucis cei doi fii, de frică că ar fi uneltit împotriva lui, Irod sceleratul, mare constructor de oraşe dar demolator de suflete, Irod cel Mare. ,,Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: ,,Şi, tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel” a lăsat scris Matei, funcţionarul din vamă, care S-a dus după Iisus lăsând în urmă mania grandorii lumeşti. Şi îi cheamă căpcăunul la sine pe cei străini, spunându-le: ,,Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” spune Cartea. Erau Gaşpar, Melchior şi Baltazar, iniţiaţii, căci bătrânii le-au transmis numele din tată în fiu, ca să le fie spre pomenire în veci. Erau prinţi din Caldeea spun unii, din nisipurile pârjolite de soare zic alţii, şi mai sunt care spun că măreţia Iranului a dat aceste capuchihaie, ce duceau mesajele împăraţilor Persiei.

O lume în aşteptare

O întreagă lume era în aşteptare. Evreii îl aşteptau, după cum le-au spus proorocii lor. ,,Şi tu, Betleeme, Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” le spunea Miheia. ,,Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” le vesteşte Isaia. Bărbaţi înţelepţi, asupra cărora stătea Duhul Domnului, plini de înţelepciune, cu puterea de a opri ploile dar şi de a vedea în zare viitorul le spuneau semenilor minunile ce le pregătise Domnul. ,,China aşetaptă pe Kiunt-se, regele păstor, marele doctor al popoarelor, Sfântul care va veni din cer să cîrmuiască lumea” spunea un înţelept. ,,Am auzit vorbindu-se că în părţile occidentale se va ridica un Om, care va produce un ocean de fapte de merit. El va veni din cer şi va avea toată puterea pe pământ” spunea Confucius. Egiptenii îl aşteptau pe Horus, născut din zeiţa Isis, mama neamului omenesc, eroul care va zdrobi pe Tifon, vrăjmaşul neamului omenesc înfăţişat sub chipul şarpelui. În India, dervişii spuneau că va veni Vişnu în chip omenesc şi va sfărâma puterea celui rău reparând ruinele omenirii. Persia îl aştepta pe Mitra, mijlocitorul suprem care îl va birui pe Ahriman, spiritul cel rău, şi va uni într-o singură familie omenirea întreagă, cu o limbă şi cu un sceptru. Fiul Cerului, venit pe pământ, era aştepat de toate popoarele, din Japonia până în Siam şi îndepărtata Evropă. ,,Să nu cerem nimic zeilor. Să aşteptăm că un Trimis din cer va veni ca să ne înveţe datoriile noastre către zei şi către oameni. Să nădăjduim în bunătatea divină că această zi nu este departe” spunea Socrate. ,,Iată, va veni ziua aceea luminoasă, în care vreme Domnul cel de veci, pentru păcatul tuturor, va fi trimis şi după trup va vieţui. O jupâneasă pe Dânsul va avea, hrăni-L-va pe Dânsul cu ţâţeţele Sale, că aşa este Taina dumnezeiască” spunea sibila Libica. Evtopia, preoteasa templului din Delfi, îi spune lui Filip, tatăl lui Alexandru Macedon, după ce gustă din apa vrăjită a izvorului Castalului: ,,Oarecând, după multe vremi, în pământul cel mult împărţit, fără de păcat Se va naşte cu trup, şi cu hotarele cele neobositoare ale Dumnezeirii va dezlega stricăciunea patimilor celor nevindecate. Acesta va fi pizmuit de poporul necredincios şi întru înălţimi Se va spânzura, ca un osândit la moarte. Şi murind, spre viaţă veşnică Se va scula…vremi nebiruite au început să se ridice”.  În toţi zeii plăsmuiţi de mintea omului, în toate colţurile, în floarea de cireş, în lotusul din mijlocul lacului liniştit, în izvoare unduitoare, păduri sub clar de lună, în vârtejurile râurilor tumultoase şi zgomotul asurzitor al cascadelor, în toate ielele şi descântecele, era, de fapt, aşteptat Hristosul cel văzut în umbră, apoi cu vedere clară prin profeţii neamului ales.

O lume somnolentă

O lume somnolentă, azi, nu mai aşteaptă decât ca timpul să curgă iremediabil, spre o inerţie pe care nu o cunoaşte nimeni. Zeii acestui veac îi vrea pe oameni proşti, lipiţi de avariţie, egoism, mândrie, orgoliu nesătul, sete avidă de putere, iar cel căzut ca o stea din cer domneşte peste capetele încoronate ale unei lumi de sclavi, care nu mai aşteaptă praznicul Celui ce S-a născut pentru izbăvirea omului, eliberarea lui din chingile fricii, ale superstiţiei şi ale neasumării. ,,Ţara te vrea prost!” cântă trubadurii acestui veac trist. Zeul căzut ca un trăsnet din ceata celor de deasupra îi ţine subjugaţi doar pe cei cărora le place frica, minciuna, cei ce se hrănesc cu ură, lăcomie, funcţii. Oamenii nu vor să fie liberi, oamenii vor să fie sclavi, oamenilor le plac tătucii, nu Eliberatorii.

Ucigaşul copiilor

,,După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute pruncul să-L ucidă” spune Cartea lui Matei. Irod, nebunul, a ucis pruncii. ,,Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” stă scris în Cartea Veşniciei. O altă Românie zace în limburile celor ce nu au fost lăsaţi să se nască: oare câţi cercetători, câti tămăduitori, câţi doctori, câţi învăţaţi, câţi pedagogi, câte mâini vânjoase strigă din tenebre către părinţii care i-au jertfit lui Moloh?   Ucigaşul copiilor a murit cumplit, mâncat de viermi, dar spiritul său malefic bântuie veacurile, iar oamenii ,,născuţi creştini” jertfesc la baali şi la astarte. Acesta este veacul cenuşiu în care noi aşteptăm, nu brăduţi luminoşi, cruci pe cer sau moaşte purtătoare de lumină, noi aşteptăm brăduţi făcuţi din seringi şi ne aşezăm cuminţi la cozi ca să ne fie pus pe mâini şi pe frunte ,,semnul fiarei”. ,,Iată, vin curând, şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este plata lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate! Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna! Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa!” se aude ca un tunet de peste veacuri glasul pruncului născut în iesle!

,,Din Egipt am chemat pe Fiul Meu!”

,,Şi sculându-Se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul: ,,Din Egipt am chemat pe Fiul Meu!” Egiptul, regatul zeilor şi al faraonilor, l-a primit pe Mesia precum cu mii de ani în urmă a făcut cu Moise, copilul roabei evreice ascuns în leagănul de trestie, luat de fiica faraonului din Nil şi făcut prinţ. Toate se leagă, toate au o noimă, nimic nu vine din neant şi nimic nu se duce la voia întâmplării. În apropierea Naşterii Domnului, a pruncului ce a surpat puterea şi măreţia zeilor, să ne gândim că Îl primim în sufletele noastre pe Soarele Dreptăţii. Magii au plecat înapoi spre ţara lor, aşa cum au venit, lăsând în urmă aur, smirnă şi tămâie, simboluri ale regalităţii în lumea anticilor noştri confraţi întru vieţuire, mâhnire, bucurie, jertfă şi întinerire. ,,Or fi fost de prin părţile Persiei, din vechea Caldee, ori prinţi ai vreunui trib de mezi? îşi bat capul istoricii. Doar Dumnezeu ştie, noi ştim ce a rămas în urma lor- aur, smirnă şi tămâie. Aur pentru că Hristos este împărat, smirnă pentru că aşa erau îmbălsămaţi faraonii Egiptului iar un rege a fost pus în giugiurile aduse de Iosif din Arimateia şi a murit pentru noi, tămâie pentru că El a fost învăţător, proroc şi, precum rugăciunea se înalţă spre cer, aşa şi El a Înviat şi S-a suit la cer, acolo de unde a venit, ca să ne înveţe să nu mai fim proşti, ci înţelepţi, să nu mai fim robi, ci liberi, să nu mai cerşim, ci să dăruim!

Să împodobim Bradul

Ce simbol poartă acest brad pe care noi îl împodobim în fiecare an, în preajma Crăciunului? Ne duce, clar, cu gândul la Hristos, cel născut pe fân afumat şi ud, nu uscat, cum vor să îndulcească cântăreţii povestea, într-o peşteră, acoperit cu scutece de bumbac probabil şi încălzit de suflul boilor din peşteră, că peştera ţinea loc de adăpost pentru oameni şi animalele ce nu-şi găsiseră adăpostul în hanurile din apropiere. Între Eufrat şi Tigru, a pus Dumnezeu un loc pe care primii oameni îl numeau Eden. Şi era bogat în toate cele, luxuriant în plante, rubine, platine, aur. ,,Uitaţi-vă în zare, toate sunt ale voastre!” le spunea Domnul celor doi conducători de oameni. Adam şi Eva se bucurau de goliciunea lor. ,,Creşteţi şi vă înmulţiţi şi moşteniţi pământul”. Şi se bucurau ei uniţi în trup şi suflet, că păcatul nu este cel tălmăcit de frustraţii lumii, ce au inventat o religie pentru bucuria lor întunecată, punându-i pe cei ce pot să-şi înăbuşească ce ei nu mai pot face. Şi le-a mai arătat Domnul un pom retras, cu nimic mai frumos, şi acela era pomul cunoaşterii binelui şi răului. ,,Vedeţi pomul acela, din toate aveţi voie să gustaţi, dar din acela nu, că veţi pieri!” Şi a venit şarpele prostind-o pe femeie că dacă va gusta din fructul pomului aceluia, se va face ca Dumnezeu, şi ea i-a dat şi bărbatului.   Şi nu au devenit ca Dumnezeu, au căzut din har, privind lumea cu alţi ochi, din podoabă făcând ruşine şi din nebunie boală. Ceea ce era drept până atunci, a devenit strâmb în ochii omului. Cain l-a ucis pe Abel, un popor l-a cotropit pe altul şi toate s-au perindat aşa până la Iisus, dar şi după El, pentru cei care nu au voit să-L primească. Oamenii geaba nu mănâncă, unii, carne în post, că-i de dulce, dar se mănâncă între ei, oamenii nu mai mănâncă în post miei, iepuri, sau vite, ci legume dar şi-au devenit canibali loruşi, devorându-se pentru funcţii, avere, pământuri, bani, bogăţii, influenţă. Degeaba eşti vegan de bucate dacă nu eşti vegan de fapte rele. Oamenii au transformat normalitatea în ruşine, deşteptăciunea în defect iar curajul în delict. Minciuna, viclenia au devenit prezumţii de nevinovăţie, crima recurs în anulare iar cei asasinaţi victime colaterale. Primul brad de Crăciun a fost pus pe undeva, prin Olanda, prin secolul XVII, şi nu a fost încărcat cu globuri şi cadouri, ci cu mere, ca să-şi aducă oamenii aminte de ce a venit Hristos să se nască pe pământ. ,,Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” a spus Dumnezeu. Hristos a zdrobit capul şarpelui prin Naşterea Sa, iar şarpele i-a înţepat Maicii Domnului călcâiul, atunci când suferea sub Crucea Fiului ei, dar nu pentru mult…că şarpele a fost zdrobit cu totul când a ieşit Domnul din mormânt. De asta punem noi bradul de Crăciun, ca să ne aducem aminte de neascultarea celor dintâi şi blestemul rostit de Dumnezeu. Iar podoabele cu care împodobim noi bradul, simbolizează darurile pe care i le-au adus magii Pruncului celest. Astăzi, nu puţini dintre oameni preferă să se închine şarpelui, că el strecoară frica în măruntaie, iar omului modern îi place să fie condus de frică aşa cum sclavii se bucurau de bici. Când unul mai deştept i-a scos din sclavie, oamenii au început să se plângă: ,,În Egipt aveam de toate, iar tu ne-ai dus în pustie să murim de foame!” Libertatea nu este pentru oricine, iar Adevărul ne face liberi prin Iisus Hristos!

Epilog

,,Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului. Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi i-a zis Lui: Acestea Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti!” tâlcuieşte Sublima Carte. Ce am înţeles noi de aici? Iisus nu a spus niciodată că lumea nu îi aparţine celui căzut din cer pe pământ, dar a venit să o elibereze, lăsând cel mai preţios dar să trăiască- Libertatea de a alege! Aici este marea taină şi luptă: cei ce vor să ne transforme în roboţi ignoră faptul că Dumnezeu nici spre bine nu ne îndeamnă cu de-a sila. ,,Înnoirea neamului omenesc de demult, cântând proorocul Avacum, mai înainte a vestit, învrednicindu-se negrăit a-i vedea închipuirea. Că prunc tânăr din muntele Fecioarei a ieşit Cuvântul, spre înnoirea popoarelor” sunt cuvintele păstrate de la psalţii veacurilor trecute. (Ştefan BOTORAN)