Îngropatul anului şi legenda Anului Nou. La multi ani!

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, este numit la români „Îngropatul Anului“, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Ideea înnoirii timpului supravietuieşte în Calendarul popular, unde „sfinţii“ sunt tineri, maturi şi bătrâni, după cum s-au împărţit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriţi sunt, fără excepţie, bătrâni (Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun). Există, însă, şi excepţii: Moş Alexa şi Baba Dochia (1 şi 17 martie), celebraţi primăvara, şi-au păstrat locul avut într-un străvechi calendar, cu începutul de an în perioada echinocţiului de primăvară. Pentru a ocoli necazurile, bătrânii s-au înconjurat de tot felul de superstiţii pe care le-au transmis cu grija şi urmaşilor.

Înnoirea anului
 

      Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este împărţit simetric: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează. În prima parte a ciclului, timpul se degradează neîncetat: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte apoi fenomenul astronomic spectaculos al solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin.

Sorcova
 

     Anul Nou este marcat în comunitatea românească, de urarea cu pluguşorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilcă şi jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti. Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, desigur precreştin, dar care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă bună cu creştinismul. Cântecele respective atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor şi gospodăriilor, pentru tot anul care urmează. Trebuie spus că Pluguşorul şi Sorcova sunt legate de înnoirea anului. În vechime se colinda cu o mlădiţă înmugurită de măr. Ea se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi până in ziua de Sfântul Vasile, era înflorită. Aşa ne explicăm şi de ce în colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. Astăzi sorcova este confecţionată dintr-un băţ, în jurul căruia s-au impletit flori de hârtie colorată. Numele de ,,sorcova” vine de la cuvântul bulgar ,,surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Cu sorcova se bătea de mai multe ori umărul unei anumite persoane, jucând rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite sănătate, tinereţe şi fertilitate celui vizat. Ziua când copiii mergeau cu sorcova era dimineaţa de Anul Nou

Pluguşorul, o colindă agrară
 

     Pluguşorul este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, pluguşorul este o colindă cu elemente teatrale, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, şervete, flori, pe care se punea şi un brad, era o prezenţă nelipsită în cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezenţă simbolică, în cadrul urăturilor care li se adresează oficialităţilor.      Pluguşorul se recită din casă-n casă in Ajunul Anului nou, seara, sau până în dimineaţa Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenţi, ca şi acum. Dar se spune că, mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Recitarea textului este însoţită de sunetul clopoţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor. Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnaţi, pentru care se mulţumea. În prezent, pluguşorul este mult utilizat pentru felicitarea autorităţilor şi intens mediatizat, ca şi majoritatea obiceiurilor de iarnă. Pe la case, în sate şi la oraşe, se practică în cete mici, de copii, până în dimineaţa Anului Nou. In unele locuri se mai practică Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia şi Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai. În dimineaţa Anului Nou, ca o continuare a Pluguşorului, copiii umblă cu semănatul. Ei aruncă seminţe de grâu, porumb sau orez prin case şi peste oameni. Rostesc o urare scurtă primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent însă s-a generalizat formula de la Sorcova: ,,Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / In mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată“.

Calendar de ceapă

     Pentru noaptea de Revelion, care precede ziua Sfântului Vasile, existau o mulţime de datini menite să arate cum va fi anul. De pildă, în ajun de Sfântul Vasile se înşiră 12 foi de ceapă, pe care se presară sare. Apoi se boteză fiecare cu numele unei luni. Cea în care se adună mai multă apă va fi luna cea mai ploioasă a anului nou. Unde sarea ramânea uscată, era semn de secetă. Un alt obicei cerea să se spargă cărbunele dintr-un singur lemn (fag sau stejar) în bucăţi, fiecare dintre acestea primind numele unei cereale: grîu, orz, porumb, ovăz, secară. Se puneau cărbunii în vatra încinsă, iar bucata care se făcea până dimineaţa scrum anunţă un an bun pentru acea recoltă. Se mai spune că luna plină de Sfântul Vasile prevesteşte un an roditor.

 Mâncaţi struguri, linte sau fasole

     Se spune că, la sfârşitul anului, este bine ca tot omul să aibă datoriile plătite, pentru ca în anul care vine să nu fie nevoit să scoată mulţi bani din buzunare. Se mai spune, de asemenea, că în prag de an nou casa trebuie să fie curată, oricând gata să primească oaspeţi. Nici rufele murdare nu este bine să fie lăsate pentru după Anul Nou. Spălându-le înainte de intrarea în noul an, te fereşti de sărăcie şi de mizerie. Pregătirea bucatelor pentru seara dintre ani este învăluită şi ea în umbra superstiţiilor. Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se găteste mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei. De pe masa de Revelion nu trebuie să lipseasca peştele care, mâncat în această noapte ne va ajuta să ne descurcăm împotriva „curenţilor“. Boabele de fasole, de struguri şi de linte sunt un potenţial factor de abundenţă.

 
Alungaţi spiritele rele

     Trebuie să avem grijă ce obiect avem în mâna de Anul Nou, la 12 noaptea sau cel pe care punem mâna imediat după ora 12 pentru că acesta va fi cel mai important plan al vieţii în anul care vine. Dacă ţinem bani, vom avea tot anul, dacă ţinem paharul va fi un an vesel. Trebuie să avem grijă şi ce dorinţă ne punem în noaptea de Revelion, pentru că are toate şansele să se îndeplinească. Pentru a ne feri de ghinion trebuie să avem grijă să nu întoarcem fila calendarului înainte ca anul să se sfîrşească. Banii din portofel trebuie să fie noi. Nu avem voie să spargem nimic sau să plângem în această zi. Dar obligatoriu trebuie să îmbrăcăm ceva nou pe 1 ianuarie şi să ne ferim de strănuturi. Cercetătorii care au studiat fenomenul superstiţiilor au ajuns la concluzia că foarte puţine din cele care circulă astăzi nu vin din vechime. Una din aceste superstiţii noi este credinţa că dacă facem mult zgomot la miezul nopţii reuşim să alungăm spiritele rele. În ultimii ani, clopoţeilor le-au sărit în ajutor mai zgomotoasele petarde şi focurile de artificii.

Legenda Anului Nou

     Numele Anului şi reprezentarea lui alegorică se întâlneşte într-un basm mitic în care este vorba de legenda lunii februarie. In general Anul este personificat printr-un moş cu vie pe rod şi 12 feciori, care purtau numele celor 12 luni. Cei doisprezece feciori au lucrat la vie, au cules-o, au făcut vin şi l-au pus într-un butoi mare, dându-i 12 cepuri la nivelele corespunzătoare vinului, pentru lunile anului. Cepul de la fundul butoiului era cepul lunii Făurar, deoarece era fratele cel mai mic, şi el lua ceea ce rămânea în butoi. Fiecare frate trebuia să bea în luna lui de la cepul lui, care era suprapus lunii anterioare. Fratele cel mic bea mereu de la cepul lui. Fraţii mai mari aşteptau să le vină rîndul după ce se termina partea celui mic. Dar Făurar care era mereu friguros bea mereu de la cepul lui. Când au vrut să bea în ordinea vârstei ceilalţi, nu mai aveau vin în butoi pentru că pe cepul lui Făurar, feciorul sorbise tot vinul de deasupra. Fraţii ceilalţi îl fugăresc să-l omoare însă prâslea prinsese puteri de atât vin ce băuse şi scapă nevătămat.