Oraşul Victoria are, de anul trecut, un spital redeschis după 11 ani, dar este însă uitat de guvernanţii care şi-au pus parafa pentru funcţionarea lui. Nicio autoritate n-a alocat fonduri pentru unitatea spitalicească de la Victoria, iar Primăria încearcă să atragă fonduri din alte surse decât cele bugetare. Primarul oraşului a readus în actualitate un vechi obicei al urbei, voluntariatul, şi astfel s-a reuşit amenajarea şi dotarea unor secţii. Şi sponsorii atraşi de edilul oraşului au ajutat spitalul, la fel ca şi donaţiile unor asociaţii din ţară şi străinătate. Aşa cum spune primarul toate acestea nu sunt suficiente pentru ca spitalul să funcţioneze la capacitate. ,,Vom supravieţui doar cu ajutorul fondurilor europene şi a PNRR-ului” este de părere Camelia Bertea, primarul de la Victoria.   Am stat de vorbă cu primarul din Victoria care ne-a  prezentat problemele de la Spitalul Orăşenesc Victoria.

Reporter: Redeschiderea Spitalului din Victoria a fost realizarea Primăriei Victoria în 2021. Cum va fi anul 2022? 

Primarul Camellia Bertea: A fost un an greu, un an în care am început să învăţ multe lucruri, să învăţ administraţie publică alături de colegii mei. Încep acest an mult mai încrezătoare decât anul trecut pentru că am acumulat multe cunoştinţe, cunosc lucrurile mult mai bine. Am reuşit să redeschidem spitalul, dar n-am reuşit să obţinem niciun leu,  nici la rectificarea din toamnă  nici la cea din iarnă, zero lei.  Am făcut solicitări şi la Ministerul Sănătăţii şi la Prefectura Judeţului Braşov, dar din păcate nu am primit niciun răspuns, iar la toate alocările am fost săriţi. Probabil conjunctura politică, probabil pentru că sunt primar de altă culoare politică, ceea ce nu este normal pentru că un spital deserveşte toţi locuitorii nu în funcţie de culoarea politică. Ne-am descurcat foarte greu mai ales că mare parte din cheltuielile spitalului cad în sarcina bugetului local, unitatea fiind subordonată CL Victoria.

S-a reuşit plata angajaţilor

R.: Au fost angajaţi la spital  medici, asistenţi medicali, personal auxiliar. Cum aţi asigurat salariile?

C.B.: Cu salariile angajaţilor am reuşit să ajungem la un liman şi să le asigurăm aproape 100%. De ajutor ne-a fost contractul cu CJAS.  Avem 40 angajaţi  dintre care unii sunt cu contract suspendat pentru că aşteptăm să deschidem şi  partea de spitalizare continuă. Pe partea de spitalizare de zi şi Ambulatoriu sunt 34 de angajaţi. Funcţionează secţia de fizioterapie, boli interne, pediatrie, urologie, chirurgie.

R.: Aveţi pacienţi la spitalizare de zi?

C.B.: Avem pacienţi foarte mulţi din oraş, din comunele din zonă, vin de la Ucea, Viştea, Drăguş, dar  şi de la Arpaş. Serviciile spitalului sunt gratuite. De exemplu, prin cotractul cu CJAS,  pentru secţia de fizioterapie, pentru luna ianuarie, am primit  22 de pacienţi, iar pentru ceilalţi serviciile sunt cu taxă sau sunt programaţi pentru următoarele luni cu gratuitate.

Colaborare cu alte unităţi medicale

R.: Aveţi colaborări cu alte unităţi medicale pentru anumite servicii?

C.B.: Da, am încheiat contracte de colaborare pentru că spitalul nostru nu are dotările necesare pentru a realiza unele servicii. Spitalul a încheiat un contrat cu clinica Regina Maria pe partea de analize de laborator. Noi recoltăm zilnic probe,  dimineaţa, după care sunt trimise la Regina Maria şi apoi ne vin rezultatele. Avem colaborări şi pe partea de radiologie cu spitalul din Agnita. Aceste colaborări sunt necesare pentru că suntem deficitari în foarte multe. Ce trebuie să se ştie este faptul că noi  am luat un spital de a zero, a avut aparatură acum 11 ani când a fost desfiinţat, dar o mare parte din dotări s-au dus către DSP, către Ministerul Sănătăţii, au fost repartizate către alte spitale, dar alte aparate medicale erau déjà uzate. Avem şi un contract cu o Ambulanţă privată pentru că nici Ambulanţă nu avem. Contractul va intra în vigoare când vom avea spitalizarea continuă.

 Spital de categoria 5

 R.: Puteţi da un termen la care spitalul Victoria va fi complet funcţional, atât pe partea de spitalizare continuă, dar şi pe spitalizare de zi şi Ambulatoriu care există în prezent?

C.B.: Nu vreau să mai dau termene pentru că mereu întâlnim tot felul de elemente care ne întârzie proiectele. Pot spune însă că  suntem în linie dreaptă, dar lucrurile se mişcă greu. Acum avem nevoie de o clasificare a spitalului pentru spitalizarea continuă. Am întocmit toată documentaţia, dar ne-am blocat la DSP unde nu era director care să o avizeze, alţi timpi de aşteptare. Când la DSP va fi numit directorul şi va semna documentaţia, aceasta va ajunge apoi la Ministerul Sănătăţii. Acestea sunt întârzieri care nu ţin de noi, iar oamenii nu le înţeleg. Spitalul va fi încadrat la categoria 5, în funcţie de numărul de paturi, de dotări. Noi nu avem paleaţia, este ultimul etaj al spitalului, unde nu am intervenit încă, acolo trebuie făcut  totul de la zero, nu avem nici măcar instalaţie electrică. La acest moment nu ne permitem o astfel de investiţie. Nu putem folosi tot bugetul oraşului Victoria pentru spital. Le luăm pe rând.

,,Medicii vor să vină la Victoria”

R.: Vor să vină medici specialişti la spitalul din Victoria?

C.B.: Medicii vor să vină la Victoria, dar ei trebuie să aibă aparate cu care să lucreze, iar din păcate nu avem. Un medic gastroendocrinolog voia să vină la spitalul din Victoria, dar în momentul de faţă nu avem aparatura necesară minimală pentru a stabili un diagnostic. Nu aveam cum să-l angajăm. Suntem însă în negocieri cu un posibil sponsor care s-a arătat dispus să ne sponsorizeze cu un  colonoscop şi videoscop, o valoare de peste 50.000 euro.

Dotări cu ajutorul sponsorilor

R.: Aţi atras mai mulţi sponsori pentru spital?

C.B.: Am depus proiecte la Romgaz şi am câştigat un proiect de 200.000 de lei (40.000 euro) cu  care am achiziţionat un ecograf pentru secţia de boli interne.  Am depus un proiect şi la Transgaz, dar din păcate nu am câştigat. Am depus şi la Hidroelectrica  şi am câştigat un proiect tot de 200.000 lei cu care vom achiziţiona un ecograf ginecologic pentru că intenţionăm să angajăm şi un medic ginecolog. Pe partea de fizioterapie am avut noroc cu Purolite care ne-a sponsorizat cu 75.000 euro pentru dotarea secţiei. Înainte, la clinica privată,  secţia avea un aparat în chirie, dar pe noi nu ne avantajează o astfel de abordare, să plătim chirie în fiecare lună.

Clădirea a funcţionat  fără aviz ISU

R.: Spitalul are autorizaţie ISU?

C.B.: Pot să spun că vechea clinică privată care a funcţionat în clădirea spitalului  nu a avut autorizaţe ISU. Nu ştiu cum a funcţionat. De exemplu, noi nu am primit aviz pe centralele termice. Sunt în neregulă, seriile din documente nu coincid cu cele de pe centrale. Nu ne  putem permite să le folosim în continuare pe cele actuale întrucât prezintă pericol şi vom achiziţiona altele noi.  Au fost multe nereguli pe care acum trebuie să le îndreptăm. Fostul administrator nu ne-a predat nici raportul ISU. Nimeni nu ştia că a primit amendă în fiecare an de la ISU. Acum suntem în procedură de autorizare pentru că s-au adus modificări la structura clădirii. Vrem să intrăm în legalitate, dar toate acestea înseamnă costuri. În altă ordine de idei clădirea nu este izolată energetic şi sunt pierderi foarte mari. Vechea clinică utiliza doar 2 etaje.

R.: Cum s-a încheiat parteneriatul dintre Primăria Victoria şi clinica din Sibiu care a funcţionat în spital?

C.B.: Nu s-a încheiat încă, sunt lucruri încă nefinalizate. Noi voiam să-i cumpărăm totul cu 152.000 euro, sumă stabilită de un evaluator. Dar am fost inspiraţi şi am adus  un alt evaluator extern. Ne-am şocat de expertiza dată, ceea ce preluam de la acea clinică nu merita niciun sfert din suma pe care o cerea.  L-am somat să-şi ridice aparatele rămase, dar nu le-a luat pe toate.

Proiectele europene vor salva spitalul

R.: Ce venituri are spitalul, de ce finanţări poate beneficia?

C.B.: Încă nu avem venituri din serviciile medicale şi nici în viitor pentru că  oamenii nu au bani şi aşteaptă gratuităţile. Nu sunt şanse să  primim vreo finanţare de la Guvern. Am apelat la parlamentarii noştri, care au avut o întrevedere cu premierul pentru a se aloca fonduri, dar au primit doar asigurarea că nu vom fi lăsaţi pe dinafară, dar vom vedea. Aşteptăm şi alocările de la CJ Braşov, încă nu au venit. Singura  noastră şansă sunt PNRR-ul şi fondurile europene,  fără ele nu vom supravieţui. Am alocat fonduri la capitolul investiţii  pentru studii de fezabilitate şi consultanţă ca astfel să putem depune proiecte prin care vom putea achiziţiona toată aparatura medicală. Accesăm  fonduri şi pentru eficientizare energetică întrucât consumurile sunt uriaşe şi le susţinem din buget.  (Lucia BAKI)

 

1 COMENTARIU

  1. Această FEMEIE,se zbate pentru ca victorienii să beneficieze de servicii medicale de calitate,dar CINEVA se opune cu îndârjire….comuniștii nu au murit,ei încă vor să ,,mulgă,, cetățenii pentru folosul personal!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here