Istoria Jurnalismului: Mistificarea istorică în cultura media, ieri şi astăzi

Am vorbit despre penetrarea propagandei comuniste în cultura media de la noi, după instalarea la putere a regimului comunist în România cu ajutorul alogenilor agreaţi de Moscova. ,,Nimic nou pe fronturi, nimic nou în politica internă. Rezistenţa germană e disperată, dar încă fermă. Iar aici, la noi, vechiul stat reacţionar românesc opune o rezistenţă obtuză, tenace. Nu e serios, desigur. Totul se va duce dracului. Şi nemţii pe fronturi, şi legionarii în interior. Între timp, puţin dezgust pentru eterna Românie, în care nimic nu se schimbă. Camil Petrescu îmi citeşte două articole de adeziune la ,,stânga”. Un atac violent împotriva nemţilor şi un altul împotriva lui Gide. Pe dracu! Până la 23 august n-a avut timp să le scrie? L-am sfătuit să se astâmpere. De cinci ani Camil se tot disculpă şi aderă. Aseară, pe când se întorceau de la teatru, unde jucaseră trei spectacole, Nora şi Mircea au fost atacaţi de un soldat rus. Cu revolverul la tâmpla Norei, le-a luat o sută de mii de lei şi un ceas” depăna Mihail Sebastian amintirile sfârşitului de an 1944 în Jurnalul său.

Scânteia

,,Scânteia” reprezintă, şi acum, un nume care te zgârie în urechi doar când îl pronunţi. Cei care l-au votat pe Iliescu în ,,Duminica orbului” au fost, în majoritate, cei care citeau ,,Scânteia” iar, după 1990, ziarele opoziţiei democratice nu aveau acces în mediul rural. Corneliu Coposu vorbeşte în presa anilor 40 despre grozăviile promovate de elita analfabeţilor strânşi sub egida ,,Scânteia”. Scânteia era un satelit al ,,României Libere”. ,,Nu de mult ,,România liberă” ne asigura că pe lângă redacţia ei s-a organizat o şcoală de adulţi pentru combaterea analfabetismului: am văzut şi reproduceri fotografice care dovedeau funcţionarea acestei şcoli. Desigur că instituţia s-a închis înainte de a realiza instruirea cât de sumară, a redactorilor oficiosului comunist român ,,Scânteia”. Aceştia au rămas în faza primară, de incultură, pe care au dovedit-o la început. Numai astfel se explică dovada de totală neştiinţă a acestor domni, care în ,,Scânteia” de ieri nr. 518, scriu: ,,a afirma ca d. Coposu că ,,Între români şi unguri, numai sabia va decide” este o încercare criminală, de aţâţare la război şi la război civil”. Orice absolvent al şcolii primare ştie că aceste cuvinte au fost răspunsul lui Avram Iancu, în 1848, la propunerile de pace care i s-au făcut.Conferinţa pe care am ţinut-o în sala ,,Dalles” a avut un subiect istoric: ,,Lupta ardelenilor pentru libertate şi democraţie, de la începutul ei până la sfârşitul sec. XIX”. Pentru domnii redactori ai ,,Scânteii” traducem: până la sfârşitul anului 1899. Numai redactorii oficiosului comunist pot să găsească în subiectul acestei conferinţe ,,motive de aţâţare” şi ,,incitaţii războinice” (Dreptatea, nr. 17, 9 mai 1946)

Sarabanda dobitocilor

Încă de la început, comuniştii s-au folosit de oameni fără un minim de educaţie, orientându-se spre clasele slab instruite, îndobitocite printr-o propagandă continuă, pe care astăzi noi o numim Fake News. Ce s-a întâmplat în anul 1946 la Sala ,,Dalles” din capitală? La conferinţa pe teme istorice, prezentată de Corneliu Coposu, conducerea comunistă a trimis muncitorii de la o fabrică să facă scandal şi să devasteze incinta, o acţiune care se dorea a fi a ,,ascultătorilor indignaţi”. În delirul lor, redactorii de la ,,Scânteia” au pus în gura lui Corneliu Coposu cuvintele pe care ,,Craiul Munţilor” le-a folosit pe la 1848, în dobitoceasca lor ştiinţă de carte, după care politrucii bolşevici au asmuţit masa de manevră. ,,Să trecem acum la capitolul ,,ascultătorilor indignaţi” spune Corneliu Coposu. Aceşti ,,ascultători”, în număr de circa 200, au primit ordin de la comitetul de fabrică al întreprinderilor ,,Richter” să saboteze conferinţa. Nu putem pretinde numiţilor, un nivel de instrucţie care să depăşească pe cel al mentorilor lor de la ,,Scânteia”. Ei au căpătat ordinul să înceapă vacarmul la ora 17.45 şi s-au executat cu obedienţă sindicală. Desigur că având ,,lozincile” date înainte nu este vina lor dacă s-a întâmplat să strige ,,Trăiască Groza” atunci când se vorbea despre ,,tripartitul lui Verboczi”. Nici nu poartă răspunderea aşa-zişii ,,ascultători indignaţi” ai conferinţei mele, trimişi nemâncaţi, dar nu şi nebăuţi, să ,,spargă întrunirea” pentru nepotrivirea dintre entuziastele lor aclamaţii de ,,Jos Maniu”, ,,Jos Brătianu” cu epoca voevodatelor de care se ocupa conferenţiarul. Nu voi intra în polemica inutilă cu evidenta rea credinţă a ,,Scânteii”, dar rog pe onorabilii redactori ai oficiosului PCR-ist să răspundă, dacă le dă mâna, şi dacă le permite normativul, următoarelor întrebări:

1. Este adevărat că în ziua de 6 mai, orele 10, comitetul de fabrică al întreprinderii Richter a ordonat muncitorilor să se prezinte în masă la conferinţa ce avea loc în sala ,,Dalles”?
2. Este adevărat că dispozitivul care li s-a dat era dezlănţuirea vacarmului, la ora 17.45?
3. Este adevărat că aceşti agenţi tulburaţi au spart uşile sălii ,,Dalles” la ora 15.20 şi au ocupat locurile din sală?
4. Este adevărat că ,,spărgătorii conferinţei” au strigat: ,,Jos hitleristul Avram Iancu”?
5. Este adevărat că d. Avram Bunaciu, secretar general al Ministerului de Interne, informat la ora 12, a aceleiaşi zi, de scandalul care se pregăteşte în sala ,,Dalles” a refuzat să ia măsuri?

Până când vom primi răspunsurile la întrebările de mai sus ne rezervăm dreptul de a califica pe autorul comentariului apărut în ,,Scânteia” drept impostor de rea credinţă şi analfabet” (Dreptatea, 1946). Sarabanda dobitocilor continuă şi astăzi, în aceeaşi atmosferă cenuşie, transmisă prin ,,România Mare”, reiterarea Cenaclului ,,Flacăra” după revoluţie sub egida ,,Şi totuşi, iubirea”, emisiunile difuzate pe toxicele ,,Antene” conform cărora Ceauşescu ar fi avut o latură umană, şi nu ar fi fost atât de rău, dar că a fost un ,,mare patriot” etc.

De la Mihai Viteazul la Roxit

Foştii ofiţeri şi colonei de securitate activează sub Sputnik şi groaznicele grupări ,,Focul lui Zamolxes”, şi tot felul de asociaţii daco-pate, desprinse din filmele regizate de Sergiu Nicolaescu, la ordinul propagandei de partid din anii 80. ,,Discursurile lui Mihai Mălaimare, pe contul său de Facebook, împletesc declaraţiile de dragoste pentru România cu dezamăgirea faţă de propriile opţiuni greşite, ura împotriva Occidentului şi dispreţul bine camuflat faţă de tinerii care pleacă afară la ,,spălat de vase şi chiloţi” editează ziariştii.com în ,,Dorinţele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieşirea României ,,din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naţionalizarea averilor” (4 ianuarie 2022). ,,Actorul Mihai Mălaimare, fost parlamentar PSD trecut apoi la PNL şi UNPR, şi-a pus pe lista dorinţelor pentru 2022 ieşirea României din Uniunea Europeană, demiterea lui Johannis, alegeri anticipate şi naţionalizarea ,,avuţiilor patriei”. Postarea sa, dispărută între timp de pe facebook, a generat o puzderie de reacţii, ceea ce a dus luni la un alt text, în care actorul s-a explicat” spun cei de la ziariştii.com. ,,Textele cunoscutului actor sunt bine construite, şlefuite cu o tuşă autocritică şi ispitind chiar puţină compătimire din partea cititorului. Ar putea fi chiar convingătoare pentru cei care nu ştiu, de pildă, că acum câţiva ani intra fără să-i pese, la volanul unei uriaşe maşini de teren de 100.000 de euro, printre oamenii de pe străzile pietonale ale Centrului Vechi” (ziariştii.com). Astfel de idei ,,patriotarde”, asemănătoare celor din ,,Cântarea României”, nu sunt puţine în spaţiul public, spre exemplu, un alt actor cunoscut, Dan Puric abundă în sloganuri anti-occidentale. Să nu mai punem aici la socoteală litaniile cu ocazia trecerii în ,,nefiinţă” a lui Pavel Coruţ, un alt securist sadea (ofiţer de informaţii şi contrainformaţii până în 1990) care, în anul 1992, şi-a găsit vocaţia de scriitor şi de bătut câmpii. Astfel, de la Mihai Viteazul la Roxit nu este o cale chiar atât de lungă. Se continuă linia trasată de organele de partid din anii 80, iar nostalgicii acestei linii îşi exprimă astăzi opiniile în mod liber, lucru firesc într-o societate democratică. De fapt, aceştia nu aduc nimic nou, în afară de interferenţele naţionalist-comuniste în cultura românească din perioada 1966-1989. ,,Spre deosebire de predecesorul său, spune Călin Hentea, Nicolae Ceauşescu s-a implicat direct în orientarea şi controlul filmului românesc, având ultimul cuvânt în decizia de avizare pentru distribuire pe piaţă. Alături de el, un rol important în orientarea, cenzura şi modificarea scenariilor şi filmelor în funcţie de interesele şi obiectivele politice ale momentului l-au avut şi numeroşi activişti de partid de rang înalt precum Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu, Cornel Burtică, Ion Traian Ştefănescu, Mihai Dulea, dar şi scenarişti consacraţi cu funcţii în partid precum Titus Popovici sau Mihnea Gheorghiu. Ceauşescu a avut mai multe întâlniri de lucru cu cineaştii, care au ocazionat tot atâtea prilejuri de a le da indicaţii şi orientări, pe un ton mai moderat la început, până la un mod imperativ-ameninţător spre finalul regimului. Prima întâlnire a fost convocarea cineaştilor din 23 mai 1968 în cadrul Comisiei ideologice a CC al PCR la care au participat Sergiu Nicolaescu, Ecaterina Oproiu, redactor şef al revistei ,,Cinema”, scriitorii Valeriu Râpeanu şi George Ivaşcu, redactor şef al revistei Contemporanul , scenariştii Mihnea Gheorghiu, Eugen Mandric, Petre Sălcudeanu, miniştrii Pompiliu Macovei şi George Macovescu, cărora Ceauşescu, secondat de Niculescu-Mizil, le-a dezvăluit clar mecanismul său de gândire, logica personală de interpretare a realităţii, care, peste nu foarte multă vreme, avea să devină dogmă”. Călin Hentea, în ,,Enciclopedia propagandei româneşti”, îl citează pe Cristian Tudor Popescu (Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune) care spune: ,,excepţionalul scriitor Titus Popovici a înţeles primul deosebirea dintre propagandă şi manipulare. Prin urmare, Popovici renunţă la personajele schematice, purtătoare de mesaj propagandistic care populează deceniul şi, dată fiind comanda de propagandă a aparatului politic, face să curgă secvenţe de viaţă verosimilizate artistic, care funcţionează ca nişte rachete purtătoare pentru mesajul de propagandă prezentat neostentativ. Dacă ne uităm pe palmaresul scenaristic al lui Titus Popovici, constatăm că avem de-a face cu cel mai eficient propagandist prin manipulare al cinematografiei socialiste şi, de fapt, cu cel mai influent cineast al epocii comuniste”. Adepţii Roxit împrumută din limbajul propagandei de partid a anilor 70-80. Filmul Mihai Viteazul este un etalon în acest sens şi astăzi. ,,Cel mai scump film românesc, Mihai Viteazul al lui Sergiu Nicolaescu din 1971 reflecta, potrivit scenariului lui Titus Popovici, viziunea naţionalist-atee (fals, deoarece Mihai a fost un credincios ortodox neşovăielnic) a partidului referitoare la voievod, considerat drept un mare comandant de oşti populare (fals, deoarece Mihai a condus mai ales trupe de mercenari) şi vizionar unificator de ţară (fals, deoarece în epocă nu apăruse conceptul de unitate naţională specific secolului al XIX-lea), trădat însă atât de boieri, cât şi de Occident; scena turnirului şi apoi cea a balului de la curtea lui Sigismund transmiteau imaginea unor nobili occidentali superficiali şi iresponsabili, în contrast cu atitudinea grav-responsabilă a lui Mihai” (Călin Hentea- Enciclopedia propagandei româneşti, apud. Aurelia Vasile- Le cinema roumain dans la peruode communiste. Representation de l histoire nationale- Editura Universităţii din Bucureşti). Mihai Viteazul este un alt film care a contribuit la ,,scopul educativ asupra maselor” şi ,,formarea conştiinţei socialiste”. ,,Tot excesiv a părut efortul de umanizare a lui Vlad Țepeş în filmul lui Doru Năstase din 1978, cu Ştefan Sileanu în rolul principal, pentru contrabalansare a percepţiei occidentale privind legenda lui Dracula, alt mesaj al filmului fiind direcţionat spre nerecunoştinţa şi indiferenţa Occidentului în faţa valahilor care stăteau zid în faţa otomanilor” (Hentea). Aceste lucruri persistă astăzi în societatea românească, mai ales pe platformele sociale. ,,Fluxurile cele mai importante din platformele sociale sunt antrenate de difuzarea de conţinut cu puternic impact emoţional, iar acesta este chiar principiul care stă la baza succesului lor. Arhitectura acestor site-uri este concepută în aşa fel încât, de fiecare dată când un utilizator postează conţinut şi primeşte un like, creierul eliberează o cantitate mică de dopamină. Ca fiinţe sociale, intuim care tip de conţinut va veni în întâmpinarea aşteptărilor celor din cercul nostru virtual. Wardle arată că acest aspect ,,performativ” al utilizării reţelelor sociale este critic în a înţelege cum se răspândeşte dezinformarea” (Marian Voicu, Matrioşka mincinoşilor, Fake-news, manipulare, populism). Aberaţiile comunistoide ale anilor 80 sunt rostogolite astăzi cu dărnicie în mediul online. Există un fir invizibil, din anul 1946, de care societatea românească nu s-a eliberat încă. (Ştefan BOTORAN)