Termenul de depunere a dosarelor pentru obţinerea burselor şcolare se prelungeşte cu o săptămână, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Această prelungire se datorează problemelor care au apărut la componenţa dosarului.

„După ce fondul de burse a crescut, după ce cuantumul burselor a crescut, au fost unele probleme pe care le înţeleg cu privire la componenţa dosarului pentru a obţine aceste burse. Înţelegând aceste probleme, mâine, fiind ultima zi în care se pot depune dosarele de bursă, printr-un ordin de ministru va fi extins termenul cu o săptămână, până pe data de 7 februarie„ a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi 24, duminică seară.  Ministrul Educaţiei a precizat şi că se vor face mai multe clarificări astfel încât sistemul de depunere să fie uşor de înţeles. Unul din criteriile care se aplicau de peste 11 ani, media anului anterior, nu se va mai lua în calcul la criteriile de eligibilitate din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here