Primăria Făgăraș a dovedit că nu este pregătită să implementeze  proiectul ce privește Școala Generală nr. 7 despre care s-a vorbit încă din 2018. Pe de o parte  au fost reactualizați indicatorii tehnico-economici în repetate rânduri prin adoptarea de noi HCL-uri, ultima fiind în ședința legislativului din 27 ianuarie 2022, iar pe de altă parte, spun consilierii locali,   Primăria Făgăraș nu s-a preocupat de amenajarea unor spații pe care le are în proprietate  în care să fie relocate clasele de elevi de la Școala  generală nr. 7  pe perioada derulării lucrărilor.  ,,Primăria Făgăraș vine direct cu ideea de a închiria spații proprietate privată fără să ia în calcul spațiile proprii“ spun consilierii locali.   Ofertele prezentate de Primăria Făgăraș legislativului vor goli bugetul local cu peste  130.000 euro. Concret, Isoplus Special SRL prin Ion Curiman cere pentru imobilul din strada I.M. Klein nr. 21 o chirie de 111.002 euro/18 luni, iar Biserica Evanghelică cere pentru fosta grădiniță germană din strada I.K.Klein nr. 8 o chirie de 21.000 euro/18 luni.

  •   ,,Ne-a pus în fața faptului împlinit, doar să aprobăm închirierea de la anumite persoane private. Legat de acest fapt  primarul a mai inițiat un proiect de hotărâre prin care să fie formată o comisie de negociere a sumelor cerute de cei care ne vor închiria spațiile. Considerăm că totul a fost stabilit dinainte“ spun majoritatea consilierilor locali, care au propus și alte spații care, spun ei,  pot fi folosite.
  •   ,,Primăria Făgăraș deține spații care puteau fi folosite, doar că ne-a fost prezentată situația mult prea târziu, iar spațiile primăriei necesită anumite lucrări. Dacă se știa că încep lucrările de ce nu s-a acționat din timp? Acum trebuie să plătim chirii foate mari din banii făgărășenilor“ mai spun consilierii locali.

Consilierul local  Dan  Gavrilă și-a dat demisia din comisia de negociere

Comisia de negociere a chiriilor, așa cum arată proiectul   primarului are în componență 5 consilieri locali, pe lângă reprezentanții primarului, respectiv administratorul public, Mija Lucian, Elena Tănase. Cei cinci consilieri locali desemnați sunt: Crăciun Monica, Știrbu Cosmin, Clonț Valentin, Polmolea Corina și Gavrilă Dan.

  • ,,Această comisie nu are alt rol decât să diminueze cât se mai poate din aceste valori. Totul ne-a fost prezentat foarte târziu. Dacă se știa din timp se analizau și alte posibilități“ a spus consilierul local, Corina Polmolea.

Consilierul local Dan Gavrilă a demisionat din această comisie.

  • ,,Am înregistrat demisia din această comisie luni, 31 ianuarie a.c. Nu pot participa la această activitate când sunt lucruri neclarificate. Sunt sume foarte mari care se vor plăti din banii făgărășenilor pentru aceste chirii când se puteau folosi spațiile primăriei, exemplu clădirea Școlii Generale nr. 3 din Combinat sau containere închiriate. Pe de altă parte, care este caracterul de urgență al proiectului de hotărâre privind această închiriere de s-a introdus la  suplimentare în ședința din 27 ianuarie 2022?“ a declarat consilierul local Dan Gavrilă.

Ce spune piața liberă  

Prin comparație, consultând piața locală, așa cum spune că ar fi făcut și primăria, se constată următoarele:

  •   Un imobil din Făgăraș format din 2  clădiri cu parter, etaj și teren în suprafață de 1651 mp, intravilan, este pus în vânzare pe OLX la prețul de 128.000 euro. Vânzare și nu chirie!
  •   Pentru casa Giurcă, cel mai frumos imobil din Făgăraș, monument istoric, edificat la 1900, situat   în centrul urbei, cu 12 camere, subsol, parter, etaj și mansardă, cu o suprafață de 555 mp, proprietarii cer  250.000 euro. Vânzare și nu chirie!
  •  Un imobil din cartierul Meltea, cu 4 camere, hol, baie, bucătărie, teren, suprafața de 360 mp se vinde la licitație cu 52.100 euro.
  •   Primăria Făgăraș a cumpărat, în 2020, o locuință cu 4 camere pe strada Podului cu 38.199 euro.

 

18 clase de elevi afectate de lucrările de la școală

18 clase de copii de la Școala Generală nr. 7 trebuie relocate în alte spații  pe perioada desfăşurării lucrărilor de consolidare/reparaţii/construcţie a imobilului situat în Făgăraş, str. Dr. Ioan Şenchea, nr. 104B. Propunerea primarului  a fost închirierea de către Municipiul Făgăraş a unor imobile construcţii – proprietate privată. Municipiul Făgăraş a cerut două oferte, de la  ISOPLUS SPECIAL pentru imobilul situat în Făgăraş, str. Inocenţiu Micu Klein, nr. 21, imobil P+2 şi curte și de la   Biserica Evanghelică C.A. Făgăraş, pentru imobilul situat în Str. Inocenţiu Micu Klein, nr. 8 în care îşi pot desfăşura activitatea un număr de 4 clase. Alte 4 clase  vor fi relocate la  Clubul Copiilor Făgăraş,  iar o clasă în incinta imobilului din str. D-na Stanca , nr. 14.

Ofertele cerute de Primăria Făgăraș

  •   Oferta Bisericii Evanghelice CA Făgăraș vizează clădirea din strada Inocențiu Micu Klein, nr. 8, fosta grădiniță nr. 1, pentru o chirie totală de 21.600 euro.  ,,Chiria spațiului pe perioada de 18 luni este de 6.000 lei/lună pentru următoarele spații: 2 camere, 1 bucătărie, 1 hol, 1 toaletă, însumând 208 mp. Costurile utilităților vor fi suportate de Biserica Evanghelică“ stipulează Michael Dietrich, epitropul Bisericii Evanghelice, în oferta remisă primăriei.
  •   O altă ofertă cerută de Primăria Făgăraș   se referă la clădirea din strada Micu Kelin nr. 21, care are parter și 2 etaje, 620 mp și curte aparținând firmei Isoplus Special SRL. Oferta semnată de Ion Curiman stipulează:  o chirie în valoare de 100.440 euro pentru clădire  timp de 18 luni, iar pentru curte, alți 10.566 euro/18 luni, un total de 111.006 euro/ 18 luni. Plățile efectuate de Primăria Făgăraș vor fi în 3 tranșe:  prima în februarie 2022, însemnând 1/3 din total, respectiv 37.002 euro, a doua factură în luna august 2022, de 37.002 euro și a 3-a factură în februarie 2023 de 37.002 euro.  (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here