Când s-a ales locul pentru construirea complexului de fabrici de la Ucea, localnicii n-au realizat amploarea proiectului, dar nici faptul că vor rămâne fără terenuri. Era anul 1938, iar edificarea unei intreprinderi chimice noi care să producă pulberi explozive la poalele Munţilor Făgăraş era de utilitate naţională. Astfel s-a avut în vedere ca satele din apropierea locului ales pentru construcţii să fie locuite de populaţie formată din români pentru a se evita eventualele acţiuni de sabotaj. Era perioada apropiată războiului. În plus de asta, s-a mai avut în vedere că urbea care urma să se dezvolte pe lângă aceste fabrici să reprezinte pentru satele din jur un centru de dezvoltare economică, socială şi politică. An de an complexul de la Ucea s-a extins astfel că după 1944 a rupt şi din satele din jur. Lângă fabrică s-a edificat apoi o colonie pentru muncitori, militari ți specialiștii care lucrau în intreprindere, o întreagă localitate cu locuințe și utilități. Abia în 1954 Colonia Ucea a devenit Orașul Victoria, cel în care astăzi conviețuiesc peste 7.000 de locuitori.
Certificatul de naştere al Oraşului Victoria
Colonia Ucea a fost transformată în Oraşul Victoria prin Decretul 467 din 12 noiembrie 1954 al MAN. ,,Certificatul de naştere pentru oraşul Victoria a fost completat. Oraşul Victoria seamănă cu un oraş staţiune. Casele au colorit viu, dantelăria de lemn a balcoanelor, ferestrele mari şi luminoase…” se titra în ziarul Scânteia. Ion Leonte a scris prima poezie dedicată noul oraş, la 21 iunie 1959, publicată în ,,Drum Nou” şi apoi în ,,Luceafărul” la 1 mai 1960. ,,Oraşul Victoria a fost edificat pe locuri neumblate, pe pădure aşa cum au fost şi Motru sau Dej. La recensământul de la 1 iulie 1968 Oraşul Victoria avea 7.107 locuitori, iar Făgăraşul 23.940 aproximativ egal cu Săcele, care avea 23.537 locuitori“. Prima unitate administrativă de conducere a oraşului a fost Sfatul Popular înfiinţat la 28 aprilie 1954. Dumitru Mihăescu a fost primul preşedinte al Sfatului Popular, un laborant al combinatului în vârstă de 35 de ani originar din judeţul Dâmboviţa, comuna Bezdeal. În această funcţie i-au urmat Ion Chitic, şofer, Nicolae Coţofană, strungar, Victor Morariu, Ioan Glăjariu, Vasile Roşoiu, Nicolae Breaz, Victor Zamfirescu, Ionel Baiulescu, Olimpia Beca, Viorel Olteanu, Gheorghe Cristian și în prezent Camelia Bertea.
Primul născut al oraşului, un băieţel
Dacă la primul recensământ, cel din 1956, Victoria avea 2762 locuitori, după 16 ani populaţia oraşului număra 7300 persoane, majoritate români, 91%. Primul născut al oraşului Victoria a fost înregistrat în 1954, actul de naştere nr. 1 fiind al unui băieţel, Ciorogaru Ion. Al doilea copil a fost Doina Craighero. Primul cuplu căsătorit în Victoria a fost înregistrat prin actul nr. 1 din 1954: Sfecliş Dumitru, 45 de ani, şi Opriţa Maria, 38 de ani. Al doilea act de căsătorie din 1954 a fost pe numele Madvei Vasile de 19 ani şi Ion Aurelia de 16 ani. Următorul cuplu a fost Mărgean Gheorghe şi Maria Chiper. Naşteri şi căsătorii au mai fost înregistrate dar pe colonia Ucea.
Bărăcile din fabrică le-au fost locuințe
În realitate lucrările de edificare a orașului au început în februarie 1948, după o stagnare de 4 ani cauzată de evenimentele istorice. Momentul 23 august 1944 a dus la închiderea şantierului de la Ucea. În tot acest răstimp oamenii, cei care lucrau în fabrică, locuiau în bărăci sau în comunele apropiate. Bărăcile au fost construite în incinta Fabricilor Ucea, dar şi în exteriorul acestora, în Poiana Neamţului, Viştişoara şi Arpaş. A fost perioada în care s-au executat şi lucrări de aducţiune a apei la Ucea de Sus, Ucea de Jos, Viştea, Olteţ de către intreprinderile care au lucrat pe şantierul Fabricilor Ucea. În anul 1948 existau mai multe pavilioane din zidărie destinate locuinţelor care erau racordate la apă, gaz şi curent electric, dar și pavilioane din lemn tot pentru locuinţe. Urmele vechilor locuinţe, bărăci, se mai văd astăzi pe strada Muncii. Terenul pe care urma să se construiască oraşul era acoperit de arbuşti de variate esenţe și a fost defrișat, așa cum arată un document datat 30 noiembrie 1948. În paralel cu defrișarea s-au derulat și lucrările de canalizare. Lucrările de construcţie au început în toamna anului 1949.
Primele blocuri erau de tip rusesc
Bătrânii zonei îşi amintesc însă că s-au trasat primele clădiri în octombrie 1949. Primele clădiri au fost edificate pe strada Lenin, în capătul de sud şi blocurile de pe strada Trandafirilor, în faţa stadionului care erau blocuri de necăsătoriţi. Arhitectul de care se leagă numele acestor construcţii era sovietic, (ss) Sceghelschi. Primii salariaţi ai fabricii s-au mutat în locuinţele construite după un an, în toamna anului 1950. Atunci s-a convenit şi ca aceste clădiri să fie colorate diferit pentru fiecare stradă. S-au edificat, pentru nevoile salariaţilor, magazine, cantină, cinematograf, iniţial din scândură tip baracă, în imediata apropiere a căii ferate. Cinematograful avea 600 de locuri, iar într-o baracă s-a amenajat o sală de dans pentru tineret. Aceste bărăci nu mai există ele au fost demolate după construirea clubului. Tot în bărăci au fost amplasate Cooperativa meşteşugărească, alimentara şi textilele. În partea de sud a oraşului au fost construite bărăci în care au funcţionat măcelăria, aprozarul. Pentru librărie nu s-a găsit un spaţiu, dar aceasta a funcţionat pe lângă alte unităţi. Primul restaurant al oraşului a fost amplasat pe locul unde astăzi este ştrandul şi funcţiona într-o baracă cu un aspect de tavernă cu două sobe. Localul era destinat în exclusivitate bărbaţilor. În 1959 restaurantul a fost mutat în noua construcţie, acolo unde este şi azi.
Ani de şantier
O baie publică nu s-a avut în vedere a se construi în noua colonie pentru că fiecare locuinţă era prevăzută cu baie. Dar totuşi în partea de sud de Policlinică s-a construit o baie publică pentru locuitorii de la bărăci, militari, elevi. În schimb s-a dorit încă de la început construirea unui ştrand cu bazin de înot şi s-a construit.
Prima piaţă avea o masă de lemn cu acoperiş de scândură situată între actuala piaţă şi cantină. Pentru a ne face astăzi o imagine a coloniei de atunci, nu earu drumuri, iar pentru a ajunge la obiectivele construite străbăteai distanţe lungi prin noroaie. Toată zona avea aspectul unui şantier în lucru.
Spital şi Policlinică
Pentru noua comunitate care s-a format la Ucea, pe lângă fabrică erau necesare unităţi sanitare. Colonia ajunsese să numere 5000 de persoane, toţi angajaţi în intreprinderea chimică Ucea. Funcţiona o unitate sanitară în incinta fabricii, la barăci, dar necesitatea unui Spital şi a unei Policlinici nu se mai putea amâna. Spitalul a fost amenajat într-un bloc de locuinţe, nr. 14 de pe strada Stadionului, la început ca şi staţionar, iar Policlinica a fost dată în folosinţă în anul 1954. Activau în staţionar medici militari dar şi civili. Primul medic de pe şantierul de la Ucea a fost Olimpiu Boier, medic de circumscripţie de la Arpaşul de Jos. I-au urmat şi alţi medici precum Cîlţea Petre, Iacob Orăşteanu, Vladimir Miron, Ivanov Mihai, Ivanov Elena după care Ion Dragu, radiolog, Paul Pop, chirurg, Alexandru Filoti, chirurg, Vasile Cucu, stomatolog, Ioan Ciucu, chirurg. Primul farmacist a fost Şerban Mironescu, numit aici în 1949, apoi Ion Schwartz. Cadrele medicale cu pregătire medie au făcut şi ele parte mulţi ani din serviciul medical, Ana Botea, Ana Togor şi Vasile Maniu. După anul 1958 dotarea serviciului medical a fost mult îmbunătăţită: spitalul avea 100 paturi şi secţii de chirurgie, ginecologie, bloc operator, laborator, nou-născuţi, reanimare. Lucrau 19 medici şi 68 asistente medicale. Conform rapoartelor vremii, bolile profesionale frecvente erau dermitele care apar prin contactul cu formolul şi hidratul de hidrazină.
Apa industrială şi apa potabilă
O problemă gravă a Coloniei Ucea a fost încă de la început alimentarea cu apă potabilă. Alimentarea cu apă a Fabricilor Ucea a fost soluţionată în 1941 de specialiştii germani sosiţi la Ucea sub coordonarea prof. Schaffernach de la Politehnica din Viena şi ing. Weigel. Au fost introduse în pământ ţevi de fier, iar apa a fost adusă din râurile Ucea, Ucişoara, Viştea Mare şi Arpaş. Au fost date în folosinţă în noiembrie 1948. De aducţiunea de apă este legat numele lui Gheorghe Ţîrmonea, cel care a avut misiunea de a întreţine staţia de pompare a apei. Între 1948-1952 s-au executat lucrările de captare a apei din râurile Arpaş şi Viştea, care împreună cu apa din Ucea şi Ucişoara au constituit sursa de apă a combinatului. Ulterior au fost captate şi râurile Viştioara şi Sâmbăta. Dar apa industrială captată din râuri avea carenţe de calciu, magneziu, flor şi iod. Nici invenţiile apărute n-au rezolvat această problemă mult timp, dar de-a lungul anilor s-au făcut investiţii în alimentarea cu apă potabilă a oraşului.
Cimitirul disputelor
În comuna Ucea exista doar un cimitir confesional. Aici au fost îngropaţi toţi decedaţii de pe şantierul Fabricilor Ucea. Printre ei se aflau şi prizonierii care au fost aduşi să lucreze, mahomedani, evrei. Preotul din Ucea s-a opus ca morţii de pe şantier să mai fie înhumaţi în cimitirul satului. Notarul comunei Ucea, Vasile Dobrin, a cerut atunci Biroului Militar al Fabricilor Ucea să repartizeze un loc pentru cimitir pe raza fabricilor astfel ca nemulţumirile oamenilor din sat să fie rezolvate. La 16 ianuarie 1942 Şantierul Fabricilor Ucea a cerut Direcţiei FU Bucureşti să intervină la Lagărul nr. 2 Homorod ca prizonierii grav bolnavi să fie transportaţi la sediul lagărului pentru a se evita decesele pe şantier. Nu s-a dat aviz favorabil, dar în februarie 1942 s-a repartizat un teren pentru construirea unui cimitir, la întretăierea hotarelor a 3 comune, Ucea de Sus, Ucea de Jos şi Corbi. O dispută s-a iscat şi pentru împrejmuirea cimitirului. Chiar şi aşa în martie 1942 au fost înregistraţi primii inhumaţi în noul cimitir. Ion Chitic, preşedintele Sfatului Popular Victoria, a răspuns la întrebarea ,,dacă a început să fie populat cimitirul”: ,,Da, doi copilaşi, sărăcuţii, stau singuri acolo”. Unul din cei doi copii a fost al familiei Tărcuţă, iar primul cavou construit în acest cimitir a fost al familiei ing. Gheorghe Ţibrea căruia i-a decedat un copil.
Organizaţii culturale şi sportive
Chiar dacă zona era în şantier, oamenii stabiliţi aici mai aveau timp să desfăşoare şi activităţi de altă natură decât cele de producţie sau construcţie. În anul 1938 s-a înfiinţat organizaţia ,,Muncă şi Voie Bună” destinată activităţii muncitorimii, meseriaşilor, comercianţilor, ucenicilor şi patronilor. După doi ani s-a înfiinţat organizaţia ,,Luptă şi Lumină” care a activat până în ianuarie 1941. Printr-un Decret-lege emis în noiembrie 1941 se înfiinţează pe lângă Ministerul Muncii, Direcţia ,,Muncă şi Lumină” care se ghida după modelul organizaţiilor similare din Germania ,,Kraft durch Freude” sau ,,Dopolavoro” din Italia. După 23 august 1944 a luat fiinţă Direcţia Sport şi Cultură condusă de Teodor Popescu, maior chimist. Aici activau grupe sportive (atletism, turism, ciclism, popice) culturale (cor, instrumente, muzică de cameră, muzică uşoară, biblioteca, teatru, jocuri de cazinou, publicaţii, cinematograf). Primul film a rulat la Victoria în 1947. La 20 de ani distanţă oraşul avea o clădire nouă pentru toate aceste activităţi, ,,Clubul muncitoresc” care s-a dat în folosinţă în 1964. Amintim aici instructorii de dansuri, Nicolae Cândea şi Nicolae Ivan, care au obţinut locul II pe ţară în anul 1956. Instructori la teatru au fost Eugen Aslan şi Liliana Şarplan, care au avut anual câte şapte premiere, iar pentru cor- Ion Cunţan. Clubul muncitoresc din Victoria a avut următorii directori: Manole Zamfir, Silviu Tănase, Nicolae Morariu, Ion Leonte, Dumitru Tătar, Ion Banea. Activităţile sportive din Victoria s-au derulat sub cupola asociaţiei sportive denumită succesiv ,,Sinteza”, ,,Flacăra”, ,,Chimia”. Echipa de fotbal ,,Chimia” a fost campioană judeţeană în anul 1972. Echipa de handbal feminin sub conducerea prof. N. Marian a promovat în Divizia B dând sportive pentru echipa naţională: Băicoianu Petruţa, Maniu Viorica, Pişcu Lucia.
Bibliotecă
Dacă oraşul n-a avut niciodată o librărie cu sediu propriu, a avut însă biblioteci. Erau bibliotecile care funcţionau pe lângă sindicate sau şcoli. Fondul de carte al bibliotecilor din oraş însuma la data de 31 decembrie 1971 un număr de 25.871 volume distribuite astfel: la Combinatul Chimic: 23.331 volume, Şcoala profesională: 189, Şantierul de construcţii- 490 volume, Serviciul medico-sanitar: 484, Învăţămînt- 1103, Intreprinderea Gospodărire orăşenească: 274.
Istoria şcolilor
Prima şcoală din Victoria şi-a început activitatea în anul şcolar 1945-1946 prin decizia Ministerului Culturii Naţioanle ca Şcoală primară cu doi învăţători, Nicolae Codrea (director şi învăţător) şi învăţătoarea Bujor, soţia preotului Constantin Bujor. Şcoala a activat în incinta fabricii, într-o sală, în care duminica se oficiau şi slujbele religioase. Directori ai şcolii au fost Nicolae Codrea, Ion Neamţu şi Anatolie Saftiuc. Au fost 16 copii la clasele I-V, ai angajaţilor din fabrică. În anul şcolar 1950-1951 şcoala a trecut din fabrică în colonie, în blocul nr. 16 de pe bulevardul Lenin. În noua clădire care este şi azi şcoală şi-a început activitatea în anul şcolar 1952-1953 cu clase de generală şi de liceu. După 1966 în această clădire a rămas doar şcoala generală, iar liceul s-a mutat în clădirea construită cu acest scop. La nivelul anului 1971 activau 1138 elevi în 21 clase dimineaţa şi 21 clase în schimbul de după masa, cu 53 de cadre didactice. Directorii şcolii au fost după 1950 Şerban Ion, Ilie Nicolae, Crăsnic Ion, Hăşfăleanu Ion. După 1966 când s-a despărţit şcoala generală de liceu, directorii au fost Negară Mihai, Trifonof Tiberiu, iar la liceu Costin Dumitrescu şi Saftiuc Anatolie. În paralel a funcţionat începând cu 1955 în incinta fabricii şcoala profesională care pregătea specialişti pentru Fabrica Ucea, care după 1963 s-a mutat în noul sediu prevăzut şi cu spaţii pentru cursuri dar şi cu clădiri de dormitoare. Au condus Şcoala profesională transformată în 1971 în Liceu Industrial de Chimie directorii: Gheorghe Bucurenciu, Gheorghe Dumitru, Mironescu Elena, Mazilu Petre, Cioplea Ion, Grovu Ion, Bîrsan Nicolae.
Oraşul trăia de pe urma combinatului
Economia oraşului era reprezentată în principal de Combinatul Chimic, dar funcţionau şi un atelier de tâmplărie, o unitate de panificaţie, staţie PECO, cooperativa Meşteşugărească, Gospodăria Comunală, fabrică de lapte, gară, etc. Oraşul avea şi un hotel destinat celor care poposeau aici, acesta fiind dat în folosinţă în anul 1959 şi avea 82 de locuri de cazare pe strada Lenin nr. 2, clădirea cunoscută şi azi sub denumirea ,,Casa de oaspeţi”. În anul 1960 în baza HCM nr. 8 toate imobilele, arterele de circulaţie şi reţelele de canalizare, apă, gaz şi electrice au fost trecute în subordinea Consiliului Popular luând astfel fiinţă Intreprinderea de Gospodărire Orăşenească Victoria. Primul director la această unitate a fost ing. Drăghici Ilie, după care din 1962 a fost numit Damian Vasile Liviu. În aprilie 1963 intreprinderea s-a desfiinţat luându-i locul Sectorul Mixt de gospodărire condus de Boieriu Ioan, apoi de Tocoaia Ion. (Lucia BAKI)
