FOTO: Ziarul Unirea

O victorie istorică a avut loc, în justiție, pentru Roșia Montană. După aproape 11 ani de procese, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat hotărârea definitivă în dosarul prin care ONG-uri din Cluj-Napoca şi Bucureşti au solicitat anularea certificatului de descărcare de sarcina arheologică pentru Masivul Cârnic din Roşia Montană.

Documentul respectiv, emis de Diecţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Alba în 2011, era unul dintre cele mai importante în cadrul procedurii de avizare a proiectului minier privat iniţiat de compania Roşia Montană Gold Corporation. Masivul Cârnic cuprinde zeci de kilometri de galerii subterane, unele vechi de peste 2000 de ani şi urma să fie ras de pe suprafaţa pământului. De asemenea, tot aici se află monumentele naturale Piatra Corbului şi PIatra Despicată.

”Dispune anularea actului administrativ Certificat de descărcare de sarcină arheologică nr. 9/14.07.2011. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, de către intervenientele Asociaţia Pro Dreptatea Roşia Montană, Asociaţia Pro Roşia Montană şi Sindicatul Viitorul Mineritului. Irevocabilă”, se menţionează în minuta hotărârii Curţii de Apel Ploieşti din 15 februarie 2022.

Acesta a fost ultimul proces rămas în faza de judecată, dintre cele derulate în ultimii 16 ani între ONG-uri şi diferinte instituţii locale şi centrale, pe tema avizelor eliberate pentru proiectul minier de la Roşia Montană. Nu este clar, deocamdată, dacă această hotărâre definitivă va avea implicaţii asupra procesului prin care Gabriel Resources solicită daune de aproape 5 miliarde de dolari României pentru neavizarea proiectului minier din Munţii Apuseni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here