FOTO: Monitoryul de Galați

Șoferii prinși de oamenii legii că fumează în mașina de serviciu pot fi amendați. Este vorba despre legea care interzice cetățenilor să fumeze la locul, de muncă, iar cum mașina de serviciu este considerat loc de muncă, polițiștii pot aplica amenzi. Amenzile pot ajunge până la 500 de lei. Așa-numita ”Lege antifumat”, prin care s-a stabilit că fumatul în spațiile publice închise și în spațiile închise de la locul de muncă este interzis, nu este nouă. A fost dată în anul 2016 și tot atunci guvernul a adoptat și un ghid, de unde cetățenii pot afla unde este voie să se fumeze și unde nu, la locul de muncă. Până acum, legea nu a fost pusă în aplicare, dar,  de curând, polițiștii locali din Galați au amendat un șofer care a fost prins în timp ce fuma în mașina de serviciu. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Galaţi, valoarea amenzii a fost de 500 lei.   „Bărbatul a fost depistat în zona unei societăţi comerciale de pe strada Portului, în timp ce fuma în autoturismul de serviciu, încălcând astfel prevederile legale”, a anunţat Poliţia Locală Galaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here