FOTO: msnews.ro

Guvernul a instituit recent, prin OUG, o schemă de ajutor de stat pentru crescătorii de vite, porci și păsări, prin care se pot cere sume de până la 290.000 de euro, arată avocatnet.ro. Aceasta are ca scop compensarea pierderilor cauzate în contextul crizei coronavirusului, iar cererile se pot depune până pe 12 mai 2022.

OUG 51/2022, actul normativ cu ajutorul de stat pentru crescătorii de animale, a fost publicat recent în Monitorul Oficial și se aplică din 22 aprilie 2022. Schema este valabilă pe întreg teritoriul României.

„Prezenta ordonanță de urgență instituie schema de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine (taurine și bubaline – n. red.), suine și avicol, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, denumită în continuare schemă, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie”, scrie în ordonanță.

Ajutorul este stabilit individual, de la caz la caz, însă un solicitant poate primi maximum 290.000 de euro (echivalent în lei, conform cursului de schimb valutar euro-leu stabilit de Banca Naţională a României, ce este valabil la data de 22 aprilie 2022).

Cererile (modelele sunt anexate la ordonanță) se pot depune la centrele locale sau județene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un interval de 20 de zile. Perioada de depunere a început efectiv la o zi după intrarea în vigoare a actului, adică pe 23 aprilie 2022, și ține până pe 12 mai 2022. Plata ajutorului se face până la 30 iunie 2022.

Ajutorul de stat poate fi accesat de către:

  • crescătorii persoane fizice (inclusiv PFA), persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale care în 2022 desfășoară activitate de creștere a bovinelor;
  • crescătorii întreprinderi individuale sau familiale, PFA şi persoane juridice care în 2021 au desfăşurat activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor în exploatații autorizate sanitar-veterinar;
  • crescătorii de păsări întreprinderi individuale sau familiale, PFA şi persoane juridice care în 2021 au desfăşurat activitate de reproducţie şi/sau de incubație și/sau de creştere a păsărilor pentru carne sau ouă în exploatații autorizate sanitar-veterinar.

Pentru a primi ajutorul, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de APIA, precum și să nu se fi aflat în reorganizare, lichidare sau faliment la 31 decembrie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here