Echipa de handbal a Clubului Sportiv Școlar Făgăraș (CSS), Junioare 3, a reușit o clasare foarte bună la sfârșitul sezonului. Micuțele handbaliste s-au poziționat pe locul 7 la o competiție națională la care au participat peste 100 de echipe. În campionatul ,,regulat“, sportivele din Făgăraș au terminat pe locul I, calificându-se la etapa semifinală alături de patru echipe din țară. În această fază a competiției, CSS Făgăraș, J3, a obținut locul II și calificarea la turneul final, care s-a desfășurat în perioada 25-29 mai 2022, la Brăila. După partide foarte disputate cu  CSM Slatina, CSS Bacău și Marta Baia Mare, handbalistele din Făgăraș s-au clasat pe locul 4 în grupă și astfel au jucat finala pentru locurile 7-8 cu echipa din Timișoara. După o victorie muncită, CSS Făgăraș a obținut o clasare onorabilă, locul 7 din cele peste 100 de echipe intrate în competiție.

  •  ,,Ne bucurăm că am reușit această performanță, n-a fost ușor, dar este munca noastră și a antrenorilor pe parcursul unui sezon. Am reușit să învingem echipe cu tradiție în handbalul românesc, precum Chimia Râmnicu-Vâlcea. Așteptăm noul sezon unde sperăm la o clasare și mai bună“ au spus handbalistele.

Lotul CSS Făgăraș J3: Paula Grecu, Lavinia Surdu, Andreea Leancu, Selena Oliniuc, Eliza Mija, Ștefania Streza, Daria Ludu, Maysha Focaru, Anastasia Trâmbițaș, Denisa Moisuc, Alessia Ciorocan, Tania Cerghizan, Mara Kitaigorod, Sabrina Stoica, Denisa Breder, Luana Puia și Ema Beleanu.

NVP-ul echipei a fost desemnată Șefania Elena Streza (inter dreapta).

Sportivele din Făgăraș au fost cele mai mici din competiție, 13-14 ani, comparativ cu celelalte sportive care au peste 15 ani.

Ștefania Streza cu fosta jucătoare Steluța Luca

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here