În anul 1919 Gimnaziul de fete din Făgăraş primeşte denumirea de ,,Doamna Stanca“, actualmente Colegiul Naţional ,,Doamna Stanca“ ca semn al trecerii pe aici a doamnei voievodului Ţării Româneşti, Mihai Viteazul. Nicolae Iorga vizitează oraşul în perioada interbelică şi îi îndeamnă pe făgărăşeni să ridice o statuie în cinstea doamnei Stanca. Monumentul străjuieşte cetatea şi a fost ridicat în anul 1938. Statuia Doamnei Stanca a fost lucrată de sculptorul Spiridon Georgescu. Epitaful este sugestiv:

  • ,,Aici a suferit toate umilinţele şi toate ameninţările, pentru dreptul neamului său, chinuită şi apoi veşnic nemângâiată, soţie a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca“.

Doamna Stanca a poposit aici în calitate de principesă, iar apoi de ostatică. A rămas puţin prin aceste locuri dar a lăsat urme adânci. Doamna Stanca capătă cetatea de la soţul său, Mihai Vodă Viteazul, la sfârşitul anului 1599. Ca şi înaintaşele ei, continuă munca de întărire a cetăţii dar va face acest lucru pentru planurile lui Mihai Viteazul. Mărturiile vorbesc despre vizitele ei din satele făgărăşene şi apropiată de valahii de aici cu care vorbea aceeaşi limbă. Mihai îl roagă pe generalul Gheorghe Basta într-o scrisoare ca Făgăraşul să rămână reşedinţa familiei sale după înfrângerea de la Mirăslău. Familia sa a fost condusă la Gilău şi arestată. Doamna Stanca este readusă la Făgăraş, dar ca prizonieră. Totuşi a sosit aici ca o adevărată doamnă a ţării: cu trei caleşti somptuoase trase de 18 cai. Mihai se va îndrepta spre Făgăraş după victoria de la Guruslău dar nu va mai apuca să vadă ochii dragei sale Stanca şi nici pe copiii Nicolae şi Florica, pentru că va fi asasinat pe Câmpia Turzii de un grup de mercenari flamanzi. Basta a fost cel care a dat ordinul în secret. În anul 1602 Doamna Stanca se mai afla încă la Făgăraş. În data de 8 noiembrie 1602, chiar de praznicul Sfinţilor Arhangheli, o vizitează la Mănăstirea Cozia pe mama lui Mihai, Tudora, călugărită sub numele de Maica Teofana. Maica Teofana descrie această dramatică întâlnire printr-un act de danie prin care dăruieşte mănăstirii Cozia două sate, pentru sufletul răposatului său fiu şi ,,pomenirea noastră şi a tot neamului nostru“. După ce părăseşte Cozia, Stanca pleacă împreună cu copiii la Curtea imperială de la Praga sperând să obţină bunăvoinţa împăratului în vederea averii pierdute. La întoarcerea în ţară se îmbolnăveşte de ciuma care o răpune în câteva zile. A fost înmormîntată în biserica Episcopiei din Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here