Un tânăr de 26 de ani din Făgăraș și-a amenințat tatăl în ziua de 5 iulie a.c. Speriat de violența fiului său, acesta a sunat la 112 și a cerut ajutor polițiștilor. Ajunși la fața locului, oamenii legii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 față de bărbat și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,violența în familie“.  Ulterior, la data de  6 iulie 2022, în jurul orei 00.05, pe fondul unor discuții în contradictoriu, tânărul violent a pătruns, fără drept, în locuința vecinilor săi, unde i-a  amenințat pe aceștia cu acte de violență și l-a bătut  pe proprietarul imobilului. Făgărșeanul a ajuns la spital în urma loviturilor  pentru investigații medicale de specialitate. Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Un alt dosar penal a fost întocmit pe numele lui, de data aceasta sun aspectul săvârșirii infracțiunlor  de „violare de domiciliu”, “amenințare” și “loviri sau alte violențe“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here