Consumul de droguri, prin efectele sale devastatoare directe și indirecte, precum și prin repeziciunea cu care se propagă, reprezintă o provocare majoră cu care se confruntă mai ales adolescenții și tinerii.  Acest fapt de datorează faptului că aceste categorii de persoane sunt mult mai deschise la experiențe noi și în adoptarea unor comportamente de risc.   Prin drog se înțelege substanța licită sau ilicită al cărei consum determină fenomene de dependență și toleranță, de exemplu, alcoolul, tutunul, tranchilizantele, amfetaminele, cannabisul, cocaina, opiul și derivații săi, methadona, LSD, solvenții.

  •    Dependența reprezintă fenomenul caracterizat prin nevoia imperioasă sau persistentă de a continua utilizarea drogului, ignorând consecințele în plan fizic, psihologic și social, în scopul obținerii unei stări de bine sau pentru a evita starea de disconfort generată de întreruperea consumului substanței respective.
  •    Toleranța este fenomenul de adaptare a organismului consumatorului la prezența unei substanțe denumite generic “drog”.
  •  Sevrajul:  Ansamblul de simptome fizice și psihice, ce apare la întreruperea administrării unei substanțe psihoactive, la administrarea unei doze insuficiente din această substanță sau după administrarea unui medicament cu proprietăți antagoniste față de cea psihoactivă reprezintă sevrajul (denumit și “sindrom de abstinență”).

De menționat   că, tinerii care devin dependenți de droguri manifestă un comportament delicvent sau înclinat către delicvență. De asemenea, diminuarea consumului de droguri este imperios necesară, aceasta putând fi redusă prin informarea corectă a populației.

Recomandări prntru părinți

Recomandăm părinților să discute cu copiii despre droguri, despre riscurile la care se supun în urma consumului de droguri, precum și să solicite sprijin specialiștilor în domeniul prevenirii și consilierii antidrog, atunci când consideră ca este necesar. Dacă ați observat schimbări în comportamentul sau personalitatea copiilor dumneavoastră, dacă aceștia sunt retrași, se enervează ușor, sunt neliniștiți, apatici, dacă apar schimbări ale obiceiurilor alimentare, dacă igiena este neglijată, aspectul fizic neîngrijit, dacă și-au pierdut interesul pentru activități pe care le desfășurau în mod frecvent, dacă cercul de prieteni a suferit modificări ori dacă au probleme financiare sau cu legea, luați imediat măsuri, demonstrați-le că vă pasă și adoptați o atitudine adecvată, acestea pot fi semne ale consumului de substanțe psihoactive.

  •   Reamintim părinților că, în conformitate cu legea, tinerii care au împlinit vârsta de 14 ani răspund penal pentru faptele lor care contravin legii!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here