Comisia Națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din cadrul Ministerului Culturii, va acorda, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Programului Tezaure Umane Vii, titlul onorific de ,,Tezaur Uman Viu“ unui număr de 15 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial. Printre cei 15 români se află Angelica Lungociu din Lisa, proprietara vâltorilor și a daracului, un patrimoniu cultural unic în țară care s-a păstrat de aproape 2 veacuri. Prin intermediul Serviciului de Cultură Tradițională Brașov, acest titlu a ajuns din nou în Țara Făgărașului, primul fiind atribuit cojocarului din Drăguș, Dumitru Sofonea. Angelica Lungociu face parte din cea de-a III-a generație a familiei Greavu care duce mai departe tradiția vâltoritului. Potrivit documentelor, vâltoarea de la Lisa este cea mai veche din țară și a fost construită în anul 1848.
Vâltorile și daracul
De cum intri pe proprietatea Angelicăi Lungociu de la intrarea în satul Lisa parcă ești ,,aruncat” în urmă cu 200 de ani. Vezi un atelier al vechilor breslaşi făgărăşeni, unde materia primă, lâna tunsă de pe oi, este transformată în produs finit, ca apoi să fie expusă la vânzare, precum era în trecut în târgul vechi al Făgăraşului. În spatele proprietăţii familiei, curge nestăvilit râul Lisa, de fapt o deviaţie a văii făcută de bunicul Angelicăi Lungociu, un anume Toma Greavu. Apa este canalizată prin intermediul unor angrenaje din lemn pentru a spăla lâna şi ţesăturile din lână, straie, cuverturi, costume populare, covoare, etc. Sunt amenajate aşa numitele vâltori, nişte cuve din lemn în care apa de râu, în cădere, crează vârtejuri care angrenează obiectele introduse la spălat. Procedeul pare simplu, dar pentru realizarea lui se folosesc tehnici foarte vechi pe care doar un bun meseriaş le poate aplica. Este secretul familiei Greavu păstrat din străbuni. ,,Au încercat şi alţii să facă vâltori, dar n-au reuşit” explică Angelica Lungociu, urmaşă a vechilor meseriaşi din familia Greavu. ,,Cam o jumătate de oră durează spălatul după care se pun la uscat la soare” ne mai spune Angelica Lungociu. Ne imaginăm ce forfotă ar fi fost aici în urmă cu peste 150 de ani. Săteni preocupaţi, îmbrăcaţi în straie populare, harnici, cu vorba lor domoală și sinceră în limbajul vremii. De la vâltori suntem conduşi spre atelierul de prelucrare a lânii, unde este instalat daracul. O adevărată industrie! Utilaje vechi, dar foarte bine întreţinute, funcţionale. „Toate sunt funcţionale şi expuse într-un mod uşor de observat de către oricine ne calcă pragul, putând fi puse la lucru, pentru ca vizitatorii să poată avea o imagine cât mai reală la ceea ce a fost odinioară principala sursă de existenţă în satul nostru şi în împrejurimi “, explică Angelica Lungociu. Bunicul Angelicăi a prelucrat lâna pentru toate satele din împrejurul Lisei în daracul său, urmându-i fiul, Aurel Greavu, iar acum, nepoata sa, Angelica. Tot aici se confecionează straiele din lâna țesută și apoi trecută prin linia de producție și finisare. Pentru toate aceste meșteșuguri păstrate din generație în generație, Angelica Lungociu a primit acest titlu drept recunoaștere a meritelor sale în domeniul cultural al păstrării tradițiilor și meșteșugurilor de altă dată.
